fbpx

Contact

Parlamentul a adoptat dublarea alocației pentru copii

Majoritatea PSD din Camera Deputaților a reușit, miercuri, să impună adoptarea unui proiect de lege care prevede dublarea alocației de stat pentru copil. Măsura mai trebuie însă promulgată de șeful statului și va intra în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta este publicată în Monitorul Oficial al României.

Potrivit modificării adoptate de Parlament, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora; c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Majorarea alocației de stat pentru copil are loc după ce, în februarie, tot în plenul Parlamentului, de data asta la presiunea PNL, a fost votată creșterea alocației începând cu 1 martie 2019. Ministrul Finanțelor Publice a precizat că dublarea alocației de stat ar avea un impact bugetar de 6 miliarde lei, ceea ca ar conduce la un deficit de 4,1-4,3% din PIB.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează