fbpx

Contact

Tag Archives: greva avertisment

Grevă de avertisment, miercuri, în cadrul CN Poşta Română

Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română organizează greve de avertisment, miercuri, timp de două ore. Sindicaliştii au avertizat că, în cazul în care conducerea Poştei Române nu va fi de acord cu încheierea unui contract colectiv de muncă şi cu revendicările salariaţilor, va fi declarată grevă generală în cadrul companiei, o astfel de

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF anunţă grevă japoneză pentru ziua de miercuri

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. ”Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii amenință cu declanșarea grevei generale

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii reclamă, luni, că, de ani de zile, niciun Guvern nu a ”tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii acuză că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă

Grevă de avertisment la CFR: circulaţia trenurilor va fi oprită vineri dimineaţa

Blocului Naţional Sindical (BNS) susţine în mod ferm greva de avertisment a ceferiştilor, planificată pentru vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00, şi atrage atenţia clienţilor CFR că circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care

Grevă de avertisment la CFR SA, pe 15 septembrie

Alianţa Sindicală a Federaţiilor “Drum de Fier – Elcatel” anunţă declanşarea grevei de avertisment la CFR SA în data de 15 septembrie, dorind să atragă atenţia factorilor de decizie cu privire la faptul că este nevoie urgent de implicare pentru a evita blocarea sistemului feroviar. Potrivit unui comunicat al sindicatelor din sistemul feroviar, motivele care

Grevă de avertisment la metrou

Ion Rădoi, Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou, a anunțat că angajații Metrorex vor declanșa o grevă de avertisment joi, între orelele 04:00 și 06:00. Dacă dacă cererile lor salarialele nu vor fi îndeplinite, sindicaliștii vor declanșa greva generală, iar trenurile de metrou nu vor circula între orele 04:00 și 16:00. Potrivit Hotnews, angajații de

Grevă de avertisment în sănătate astăzi de la ora 9:00

Angajaţii din domeniul sanitar participă luni la o grevă de avertisment de două ore, între 9:00 şi 11:00, în 11 mai fiind anunţată declanşarea grevei generale, dat fiind că sindicaliştii au strâns semnăturile necesare. Ei protestează astfel faţă de reducerea considerabilă a veniturilor. Conform Federaţiei “Solidaritatea sanitară’, care susţine mişcările de protest ale Sanitas, este

Apelează