fbpx

Contact

Tag Archives: parlament

Legea privind telemunca a fost adoptată de Parlament

Parlamentul a adoptat proiectul de lege venit dinspre Executivul României. Legea prevede că angajații care lucrează de acasă stabilesc programul de muncă de comun acord cu angajatorul, iar aici, spre deosebire de proiectul iniţial, pot intra şi orele suplimentare. Zilele și intervalul orar în care angajatul lucrează de acasă trebuie clar specificate în contract. În

Parlamentarii au primit pe ianuarie indemnizatii majorate cu aproape 10%

Parlamentarii au primit, in luna februarie, indemnizatii majorate ca urmare a cresterii salariului minim la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018. Astfel, potrivit unor informatii obtinute de Mediafax, majorarea la indemnizatia neta este de aproximativ 800 de lei, respectiv aproape 10%. In luna decembrie, un deputat fara nicio functie a avut un venit

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a aprobat proiectul privind activitatea de telemuncă

Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, prin care salariatul își poate îndeplini atribuțiile în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor. Proiectul, inițiat de Guvern,

Senatul a adoptat proiectul de lege privind telemunca

Plenul Senatului a adotat luni cu 93 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi 15 abţineri proiectul de lege al Guvernului privind telemunca, prin care angajatul va putea lucra de acasă. Potrivit proiectului transmis de Guvern, telemunca este ”forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei,

Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă ar putea fi votat luni în plen

Senatul ar putea vota luni proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, act normativ înscris pe ordinea de zi a plenului la secțiunea dedicată votului final. Inițiator al proiectului este Guvernul și, potrivit notei de fundamentare, actul normativ are în vedere flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu

Salariile din Senat: Secretarul general câștigă mai mult decât preşedintele României

Secretarul general al Senatului are un salariu lunar brut de 19.055 lei, mai mare decât al preşedintelui Senatului şi chiar decât al preşedintelui României, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul acestei Camere. Mai mult, baza legală indicată pentru salariul secretarului general al Senatului este OUG 14/2015, act normativ care însă nu face nicio referire la salarizarea

Raport favorabil pentru acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 de lei

Comisia de muncă din Senat a adoptat, miercuri, raport favorabil la OUG 46/2017 care prevede că instituţiile publice vor acorda angajaţilor vouchere de vacanţă, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, în valoare de 1450 de lei/salariat, în limita sumelor din buget alocate cu această destinaţie. Raportul a fost aprobat cu cinci voturi ”pentru” şi

Modificarea Legii pensiilor speciale militare, adoptată de Senat

Senatul a votat, în şedinţa de plen de luni, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care modifică legea pensiilor speciale militare, conform căreia, pensia nu poate depăşi nivelul net al salariului. Proiectul a fost votat cu 84 de voturi ”pentru”, 18 abţineri şi niciun vot împotrivă. După adoptarea de către senatori, proiectul

Apelează