fbpx

Contact

Pentru 2022, vor fi emise din nou tichetele de vacanţă pentru lucrătorii din sectorul bugetar

Tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022, şi vor funcţiona pentru salariaţii din sectorul bugetar, dar şi pentru cei din mediul privat, acolo unde agenţii economici vor dori acest lucru, iar pentru aceştia din urmă, mare parte din aceste cheltuieli vor fi compensate de la bugetul de stat, a declarat, miercuri seara, în Parlament, ministrul propus pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu, după audierile din comisiile de specialitate, reunite.

Potrivit acestuia, tichetele vor fi acordate de la începutul anului 2022. În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă pentru mediul privat, ministrul propus la Turism a subliniat că se doreşte stimularea agenţilor economici ca să le ofere angajaţilor, însă compensarea acestor tichete depinde de un “dacă”.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează