fbpx

Contact

Monthly Archives: June 2023

Majorări salariale, de la 1 august, pentru personalul de specialitate medico-sanitar angajat cu timp parțial care efectuează gărzi și pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistență medicală

Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență prin care sunt introduse noi măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public. Astfel, începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, și personalul de

O treime dintre angajaţi lucrează exclusiv remote, 40% merg zilnic la birou (sondaj)

Un procent de 40% dintre angajaţii white-collar se duc zilnic la birou în prezent, în timp ce 28% lucrează în sistem hibrid iar o treime exclusiv remote, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare. Potrivit sursei citate, în perioada pandemiei, 7 din 10 respondenţi ai sondajului au lucrat de acasă sau într-o formulă

Unde muncesc oamenii cel mai mult și cel mai puțin în Europa? Țările balcanice au cele mai lungi săptămâni de lucru, Țările de Jos, Austria și Norvegia cele mai scurte. Câte ore săptămânale sunt efectiv lucrate în România

Numărul mediu de ore lucrate pe săptămână în Europa variază considerabil. Țările cu cel mai mare număr de lucrători cu fracțiune de normă raportează săptămâni de lucru medii mai scurte, transmite Euronews. Câte ore lucrezi pe săptămână? Date noi de la Eurostat, biroul oficial de statistică al Uniunii Europene, arată că timpul mediu de lucru

Angajații CFR amenință că vor bloca trenurile și că de la 1 iulie oamenii nu vor mai avea cu ce să ajungă la mare sau la munte

Angajații CFR Călători au ieșit astăzi din nou în stradă și amenință că de la 1 iulie nu vor mai lucra ore suplimentare. Asta înseamnă că întreaga circulație a trenurilor ar putea fi dată peste cap în plin sezon al vacanțelor. Potrivit CFR-iștilor, timp de șapte zile nu ar avea cine să mai scoată trenurile

ÎCCJ atacă legea pensiilor speciale la Curtea Constituţională

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis joi să atace la Curtea Constituțională legile privind pensiile speciale. Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de

Camera Deputaţilor a votat legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul. Sunt exceptaţi aleşii, profesorii, medicii, asistenţii maternali, membrii Academiei Române şi cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM

Camera Deputaţilor a votat miercuri, în calitate de for decizional, cu 215 voturi „pentru”, 3 „împorivă” şi 49 abţineri, legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, cu câteva excepţii precum aleşii, profesorii, cei angajati cu ora sa aibă grija de bătrani, copiii care au pensii de urmaş, medicii si asistentii, preoţii si artistii, membrii Academiei Române,

Sute de polițiști, grefieri și angajați din penitenciare au blocat zona Izvor la Parlament. Ei protestează din cauza pensiilor speciale

Sute de polițiști, grefieri și personal din penitenciare protestează la Parlament și au blocat traficul în zona Izvor. Ei sunt nemulțumiți de tăierea pensiilor speciale și de creșterea vârstei de pensionare pentru categoriile pe care le reprezintă. Aproximativ 700 de angajaţi din poliţie, penitenciare şi grefieri protestează încă de la ora 11:00, în faţa Parlamentului,

Sindicaliştii din sănătate anunţă continuarea protestelor putându-se ajunge la grevă generală, din 27 iulie

Consiliul de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea protestelor în urma nemulţumirilor cadrelor medicale privind numărul mare de gărzi, inclusiv în timpul orelor libere. Sindicaliştii anunţă că 1.128 de medici au aderat la protestul ”Demisia din din contractele de gărzi suplimentare” şi prezintă calendarul actualizat al protestelor. Din 27 iulie, se poate ajunge

Apelează