fbpx

Contact

Monthly Archives: April 2017

O mie de angajati vor fi disponibilizati incepand cu 1 mai

“Programul initial a fost de doua mii, dar tinand cont de strategia energetica am modificat acest program de la doua mii, care era aprobat anul trecut, la o mie…

Prima agentie de rating care trage un semnal de alarma privind majorarea salariilor

Cum cresterea este sustinuta de oferta si pune in pericol competitivitatea preturilor, se asteapta o…

România înregistrează cel mai scăzut număr al intrărilor în şomaj din ultimul deceniu

Aproximativ 550.000 de români au intrat anul trecut în şomaj, numărul celor care intră în categoria şomerilor fiind de două ori mai scăzut faţă de acum un deceniu. În 2016, numărul intrărilor în şomaj s-a redus cu peste 180.000 de persoane, fiind în scădere cu 25% faţă de situaţia înregistrată în 2015 şi cel mai

Protest al angajaţilor agenţiilor pentru protecţia mediului în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de discriminările salariale

Angajaţii Agenţiei Naţionale şi Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului protestează, joi, între orele 11.00 şi 13.00, în toată ţara şi la Ministerul Mediului din Bucureşti, nemulţumiţi de discriminările salariale faţă de alţi funcţionari publici, solicitând eliminarea acestora.Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM), care reprezintă angajaţii din domeniul protecţiei mediului

Facilitati speciale pe fondul criticilor legate de drepturile angajatilor

In contextul in care in luna octombrie, un tribunal a stabilit ca soferii pot fi clasificati drept muncitori si au dreptul de a fi platiti…

Conflictele de munca

Salariatii care participa sau organizeaza greva respectand legea, nu…

Bancile apeleaza deja la “roboti”

“O parte dintre bancile importante din piata locala au inceput deja implementarea tehnologiei Robotic Process Automation (RPA) pentru…

Zona in care salariile ar putea creste cu 10% pe an

“Daca ar fi sa ne uitam la harta salariilor pe judete, consider ca in…

Apelează