Contact

Sindicaliștii de la metrou anunță proteste la Ministerul Transporturilor și Guvern

images

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) anunţă că începând de luni şi până în 28 august aproximativ patru sute de sindicalişti – angajaţi Metrorex şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou vor picheta sediile Ministerului Transporturilor şi Guvernului. Şi la sfârşitul lunii iulie aproximativ o sută de sindicalişti Metrorex au pichetat sediul Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de ”politica de management” şi de lipsa investiţiilor, ei reclamând ”probleme din ce în ce mai mari” care pun în pericol siguranţa pasagerilor. Conform unui comunicat al USLM, aproximativ patru sute de angajaţi Metrorex şi reprezentanţi ai comercianţilor din metrou vor picheta sediul Ministerului Transporturilor, acţunile de protest fiind programate în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, îbtre orele 12.00 şi 14.00. În 27 şi 28 august, sindicaliştii ar urma să picheteze sediul Guvernului, protestul fiind programat în acelaşi interval orar.

Şi la sfârşitul lunii iulie aproximativ o sută de sindicalişti Metrorex au pichetat sediul Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de ”politica de management” şi de lipsa investiţiilor, ei reclamând ”probleme din ce în ce mai mari” care pun în pericol siguranţa pasagerilor.

Metrorex spunea atunci că principala problemă ridicată de fiecare dată de reprezentanţii sindicatului este prelungirea contractului pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou şi anunţa că va organiza o licitaţie pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou, având în vedere că actualul contract cu firma sindicatelor, Sindomet Servcom SRL, va expira pe 26 septembrie.

Sindomet Servcom SRL are în administrare toate spaţiile comerciale din staţiile de metrou, cu excepţia restaurantului McDonald’s din staţia Piaţa Unirii2.

Sursa: news.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *