fbpx

Contact

Monthly Archives: July 2018

icon

Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare

Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare Parlamentul României adoptă prezenta lege.   CAPITOLUL I: Dispoziții generale Art. 1 (1) Prezenta lege reglementează modul de acordare, în beneficiul angajaților, a biletelor de valoare. Regimul fiscal al biletelor de valoare este prevăzut în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (2)

Guvernul a prelungit până la 31 iulie termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, prelungirea până la 31 iulie a termenului limită pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Potrivit lui Barbu, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, la propunerea Ministerului Finanţelor. “S-a adoptat prelungirea cu două săptămâni,

Consilierii de probaţiune din Bucureşti anunţă că joi vor fi în grevă de avertisment

Consilierii de probaţiune din Serviciul de Probaţiune Bucureşti anunţă că vor fi în grevă de avertisment joi, între orele10:00 – 12:00, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să declanşeze greva generală dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate. “Angajaţii SP Bucureşti continuă astăzi (miercuri-n.r.) protestul spontan iniţiat în cursul zilei de ieri (marţi – n.r.),

Contul din Pilonul II este proprietate personală, la fel cum sunt casa, mașina sau banii de la bancă

Pensiile de la Pilonul II sunt asemănătoare unui cont bancar, iar fiecare român care plătește contribuții are sume acumulate în acestea, astfel că este vital ca fiecare om să se intereseze la ce administrator de pensii contribuie și câți bani are în cont, spune Andreea Pipernea, vicepreședinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania

ANFP anunță simplificarea procedurii de exercitare cu caracter temporar a funcţiilor publice de conducere vacante

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici precizează că, începând cu data de 6 iulie, nu mai acordă aviz pentru exercitarea cu caracter temporar a funcţiilor publice de conducere vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, fiind necesară doar notificarea prealabilă a ANFP, cu zece zile înainte de dispunerea unei asemenea măsuri. “Dacă până la data de

ANOFM: Peste 30.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional; cele mai multe sunt în Bucureşti, Prahova, Arad, Cluj, Sibiu, Timiş şi Ilfov

Peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Prahova, Arad, Cluj, Sibiu, Timiş şi Ilfov, în timp ce în Bacău, Giurgiu, Vrancea, Caraş-Severin, Sălaj, Covasna şi Suceava sunt cele mai puţine locuri de muncă libere, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Proiectul de modificare a Legii Dialogului Social nr. 62/2011 a ajuns in CES

Proiectul de modificare a Legii nr.62/2011 a fost trimis Consiliului Economic și Social (CES) spre avizare. Documentul va fi discutat în ședința de săptămâna viitoare.

Legea prin care se introduce tichetul cultural acordat angajaţilor, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea biletelor de valoare, prin care se introduce tichetul cultural acordat angajaţilor. Legea vizează unificarea legislaţiei privind acordarea tichetelor de masă, a tichetelor-cadou, tichetelor de creşă şi a voucherelor de vacanţă, precum şi introducerea unui nou tip de bilete de valoare – tichetul cultural.

Apelează