fbpx

Contact

Contul din Pilonul II este proprietate personală, la fel cum sunt casa, mașina sau banii de la bancă

Pensiile de la Pilonul II sunt asemănătoare unui cont bancar, iar fiecare român care plătește contribuții are sume acumulate în acestea, astfel că este vital ca fiecare om să se intereseze la ce administrator de pensii contribuie și câți bani are în cont, spune Andreea Pipernea, vicepreședinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Aceasta a afirmat că pensia este o proprietate, la fel ca mașina, apartamentul sau banii de la bancă, astfel că este necesar ca oamenii să integreze Pilonul II în viața de zi cu zi și să se obișnuiască să verifice contribuțiile sau rapoartele trimise de companiile care se îngrijesc de pensia lor.

”Toți oamenii care plătesc aceste contribuții sociale la stat să se intereseze despre contul lor de Pilon II. Acest lucru se poate face, o dată, pe site-ul ASF-ului (Autoritatea de Supraveghere Financiară – n.r.) – este un formular online unde îți introduci datele personale și administratorul tău te va contacta. Sau, de asemenea, există site-ul asociației noastre (APAPR – n.r.), unde avem același link care duce tot la ASF și, dacă îți introduci acolo datele personale, administratorul te va suna.

Ce este foarte important este să intri în contact cu administratorul și, doi la mână, să îți lași datele de contact, precum numele complet, adresa de email, adresa de corespondență, astfel încât să primești aceste informații periodic. Administratorii sunt obligați ca o dată pe an să trimită o scrisoare de informare cu sumele pe care le ai în cont, contribuțiile lunare și câștigurile obținute. Se trimite în perioada aprilie-mai, dar trebuie să fie datele actualizate, ca să fii sigur că le primești.

Mai mult, dacă administratorul tău are adresa corecta de email, primești lunar o informare despre contribuția virată. Și poți vedea oricând situația contului pe platformele online oferite de toți administratorii. E nevoie să își creezi cont online și acolo afli în orice moment toate datele despre contul tău”, a afirmat Andreea Pipernea, în cadrul emisiunii ”Biroul de Pensii”, transmisă pe site-ul Libertatea.ro. ”Mie mi se pare foarte important ca oamenii să integreze din punct de vedere mental acest Pilon II în viața lor de zi cu zi. Până la urmă, e o chestiune de abordare a finanțelor personale. Dacă ne uităm în alte țări, lucrul ăsta se învață de mic, de la vârste fragede, se învață în familie, se învață la școală și așa mai departe. Copiii au de mici pușculițe, economisesc, asta este o schimbare de paradigmă, de mentalitate care trebuie să se întâmple și la noi, încă de la copiii noștri.

Ar trebui să le spunem că este foarte important să pui bani deoparte din tinerețe, cât mai devreme, pentru perioada când nu vei mai putea fi activ.

Și un lucru iarăși foarte important aici este faptul că, dacă la 20-25 de ani, pui un leu deoparte pentru o anumită sumă la pensie, dacă aștepți 10 ani ca să începi economisirea trebuie să pui dublul sumei, deci doi lei pe lună, ca să obții aceeași sumă”, a mai arătat vicepreședinta APAPR. ”Pușculița” de 42 de miliarde de lei pe care statul a pus ochii
Pensiile administrate privat au fost introduse în urmă cu 10 ani, în anul 2008, ca răspuns al autorităților la îmbătrânirea populației. De atunci s-au strâns 42 de miliarde de lei la Pilonul II, dintre care 35 de miliarde sunt contribuțiile plătite de angajați, iar 7 miliarde de lei sunt profitul realizat din investițiile acestora.

În acel moment, toți românii sub 35 de ani au fost obligați să cotizeze la acest Pilon II.

Între timp, peste 7 milioane de români au conturi de pensii la Pilonul II. Valoarea contului mediu este de 5.999 de lei și include și conturile goale sau cu foarte puține contribuții. Valoarea contului mediu “activ”, adică alimentat lună de lună, este de 11.475 lei. Circa 1,2 milioane de români au conturi individuale în valoare de peste 10.000 de lei.

Numai că autoritățile au pus ochii pe acești bani și tot mai mulți oficiali au anunțat că ar trebui ca oamenii să ”opteze” între Pilonul I și Pilonul II.

Andreea Pipernea spune, însă, că dacă, acum, un salariat ”ține în spate” un pensionar, în viitor, raportul va fi de 1 la 3, astfel că sistemul public de pensii va fi sub presiune. Gaura de un miliard de euro provocată de stat
Mai mult, procentele de contribuții sociale virate sunt deja sub nivelurile gândite anterior. Dacă la finele anului trecut, contribuția era de 5,1%, de la 1 ianuarie 2018, aceasta a fost scăzută la 3,75%, odată cu trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.

Numai că, la acest moment, procentul trebuia să fie de 6%. Potrivit Andreei Pipernea, acest lucru înseamnă că deja sumele acumulate sunt în urmă cu circa 13% din total. Raportând 13% la cele 42 de miliarde de lei, rezultă 5,4 miliarde de lei, adică mai bine de un miliard de euro.

La Pilonul II sunt garantate toate sumele cotizate de oameni, minus comisioanele, astfel că acele sume nevirate deja de stat se traduc în pensii private mai mici atunci când oamenii vor ieși la pensie.

Pensia privată înseamnă un trai mai bun la bătrânețe
Chiar și așa, România are unul dintre cele mai performante sisteme de pensii administrate privat din Europa, țara noastră fiind în top 3. Randamentul mediu anual în primii zece ani de la lansare a fost de circa 8% anual, adică semnificativ peste nivelul inflației. Mai mult, acești bani se pot moșteni.

Din cauza declinului demografic și a emigrației masive, pensia de stat va fi de circa 35% din ultimul salariu.

Presupunând că sistemul de pensii va funcționa în continuare așa, pensia de la Pilonul II va mai aduce încă o jumătate din cea de stat, adică alți 15-20%, a mai completat Andreea Pipernea. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca Pilonul II să funcționeze mai departe.

Sursa: Libertatea

Comments

comments

Apelează