fbpx

Contact

Monthly Archives: October 2017

Valoarea tichetelor de creșă nu va fi indexată în cel de-al doilea semestru din 2017

Indexarea tichetelor de creșă, care potrivit Legii 193/2006 se face semestrial, nu va fi aplicată în cel de-al doilea trimestru al anului 2017, prevederea fiind inclusă într-un proiect de Ordin, supus dezbaterii publice de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. ”Pentru semestrul II al anului 2017, începând cu luna noiembrie, valoarea sumei lunare care se acordă

Proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la 1.900 de lei, pus în dezbatere publică

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a publicat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Documentul prevede majorarea salariului minim de la 1.450 de lei, în prezent, la 1.900 de lei începând cu anul 2018. ” Prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se propune

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt plafonate pensiile speciale ale parlamentarilor

Preşedintele Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, modificare prin care se stabileşte că un fost parlamentar nu poate primi o indemnizaţie netă mai mare decât cuantumul indemnizaţiei brute a unui parlamentar în funcţie. Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, pe 27 septembrie, plafonarea indemnizaţiilor speciale pentru

Guvernul reduce contribuțiile la Pilonul II de pensii

Guvernul reduce contribuțiile la Pilonul II de pensii. Contribuțiile vor scădea de la 5,1% la 3,7%, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în ședința de Guvern de joi. „Acest pachet de măsuri vine la pachet cu reducerea procentelor de plată către pilonul II, de la 5,1 la 3,7%, dar atenție, fără a fi afectată

MMJS propune suplimentarea cu 3.000 a contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România în anul 2017

Ministerul Muncii și Justiției Sociale propune suplimentarea contingentului pe tipuri de lucrători nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, cu 2.000 de lucrători permanenţi și 1.000 de lucrători detaşaţi, măsura fiind justificată prin faptul că România se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar dinamica eliberării avizelor de angajare /

FSLI: Profesorii trebuie să iasă cu 3 ani mai devreme la pensie, fără penalizare

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum şi cazurile medicale grave, care îi împiedică pe colegii noştri să îşi desfăşoare activitatea la catedră, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei

BNS: Salariații vor suporta serviciile medicale pentru asistați sociali, preoți, șomeri, pensionari

Blocul Național Sindical solicită Ministerului Finanțelor Publice să-și explice public decizia de a transfera în sarcina salariaților povara asistenței medicale pentru șomeri, pensionari, asistați sociali, personal monahal sau persoane private de libertate. Într-un comunicat de presă, BNS atrage atenția asupra faptului că, prin proiectul de Ordonanță de Urgență de modificarea a Codului Fiscal, lansat joi

Guvernul anunță majorarea salariului minim, a indemnizației de creștere copil și a pensiilor

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a prezentat, în primă lectură, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care salariul minim brut pe țară ar urma să crească la 1.900 de lei, de la 1 ianuarie 2018, astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale. “Această valoare corespunde salariului prevăzut

Apelează