fbpx

Contact

24 de case de pensii primesc bani pentru refacerea arhivelor cu cărţile de muncă

24 de case judeţene de pensii vor primi 1,2 milioane lei, pentru amenajarea spaţiilor arhivelor şi pentru servicii de arhivare, pentru alte şapte solicitările fiind în curs de aprobare, a anunţat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

„Punem la punct şi arhivele caselor de pensii. 24 de case judeţene (inclusiv Bucureştiul) au solicitat şi le-au fost aprobate fonduri pentru amenajarea spaţiilor arhivelor, inclusiv pentru achiziţionarea de servicii de arhivare (în total 1,2 milioane lei). În unele a fost efectiv nevoie, după cum le-am spus direct la faţa locului, să se dea cu mătura şi să se pună dosarele în ordine. Ce înţelegem de aici? Probleme de bază din sistem (lucruri simple) au fost lăsate nerezolvate de prea mulţi ani de zile. Întrebaţi pe cei care vă cer să le acordaţi încrederea ce au rezolvat concret şi când încep să vă vorbească de viziuni, planuri, proiecte să vă aduceţi aminte că România are nevoie de rezolvarea problemelor de bază. Trebuie să fim serioşi în legătură cu cele mai elementare obligaţii”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook. Aceasta a adăugat că, pe lângă curăţenia efectivă din arhive, a creat în mandatul său inclusiv posibilitatea recuperării unor informaţii din carnetele de muncă bine scanate.

Ministrul Muncii a precizat că cele mai mari sume pentru punerea la punct a arhivelor au mers către Satu Mare (pentru reparaţii acoperiş spaţiu arhivă), Bucureşti (pentru plata chirii spaţii arhivă), Argeş (pentru stingătoare, rafturi şi servicii de ignifugare), Buzău (reparaţii instalaţie electrică), Ilfov (servicii de arhivare şi plata chirii spaţii arhivă).

Sursa: www.adevarul.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *