fbpx

Contact

8 din 10 companii au dificultăți să găsească candidați valoroși atunci când recrutează

Cel mai recent studiu eJobs arată faptul că cei mai mulți angajatori români se confruntă cu o lipsă acută de candidați valoroși atunci când fac recrutări. Un procent de 86% de respondenți întâmpină această problemă în prezent. Competitivitatea ridicată din piaţa muncii este unul dintre principalele cauze, însă 2 companii din 10 consideră că accesul la candidaţi specializaţi este îngreunat şi de lipsa brandului puternic de angajator al acestora.

Pentru fiecare poziţie deschisă, 58% dintre companiile participante la sondaj susţin că au mai puţin de 50 de aplicanţi, în timp ce 26% primesc între 50 şi 100 de CV-uri.

Doar 7% dintre companii au până la 200 de candidaţi pentru o poziţie deschisă, iar 9% au peste 250 de candidaţi, acestea fiind majoritatea companii mari şi foarte mari.

Cu toate acestea, şi oferta de candidaţi din piaţă, în ansamblu, a scăzut în ultimii câţiva ani, observă 77% dintre companiile respondente, în timp ce 5% consideră că a stagnat sau, respectiv, că a crescut uşor. Inevitabil, procesele de recrutare au devenit prea lungi, susţin 47% dintre companii, şi în acelaşi timp mai dificile faţă de acum 2 ani (42%).

Timpul de recrutare pentru poziţiile deschise este cuprins, pentru aproape jumătate dintre respondenţi, între 30 şi 60 de zile, iar 14% spun că reuşesc să angajeze după 90 de zile sau chiar mai mult. Cel mai greu de recrutat sunt candidaţii pentru poziţii precum cele de muncitori calificaţi (37%), specialişti IT (26%) sau specialişti în vânzări (26%). Managerii, contabilii sau specialiştii în finanţe-bănci sunt, pe de altă parte, categoriile care pun cele mai mici probleme recrutorilor.

Sursa: capital.ro

Comments

comments

Apelează