Contact

Ajutorul de deces pentru urmaşii militarilor şi poliţiştilor cu peste 25 de ani vechime, plafonat la 12 solde / salarii

27014506610_8994dafc9d_b

Comisia de muncă a Senatului a adoptat joi, cu majoritate de voturi, un amendament la Legea salarizării care prevede ca, în caz de deces al unui militar sau poliţist, urmaşii să primească echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea în muncă a respectivului. În prezent, urmaşii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins între 15 şi 20 de solde.Potrivit amendamentului adoptat de Comisia de muncă a Senatului, ”în caz de deces al personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soţia sau soţul supravieţuitor ori copiii, iar în lipsa acestora părinţii beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei / salarii ale funcţiei fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere / încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedaţi”.

Legea, în forma trimisă de Guvern Parlamentului, nu prevedea niciun ajutor pentru urmaşii celor decedaţi din sistemul de apărare şi ordine publică.În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, ajutorul acordat urmaşilor în caz de deces al militarilor sau poliţiştilor variază în funcţie de vechimea efectivă a celui decedat: până la 5 ani, un ajutor egal cu 3 solde / salarii; între 5 şi 10 ani, un ajutor egal cu 6 solde / salarii; între 10 şi 15 ani, un ajutor egal cu 8 solde / salarii; între 15 şi 20 de ani, un ajutor egal cu 10 solde / salarii; între 20 şi 25 de ani, un ajutor egal cu 12 solde / salarii; între 25 şi 30 de ani, un ajutor egal cu 15 solde / salarii; peste 30 de ani, un ajutor egal cu 20 de solde / salarii.

De asemenea, senatorii din Comisia de muncă au adoptat alte două amendamente formulate de Comisia de apărare, care permit militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi didactice sau medicale să opteze pentru salariile din sistemul civil, care, potrivit liderilor sindicali, sunt cu aproximaticv 30% mai mari decât în sistemul militar. Un alt amendament prevede însă că pensiile celor care desfăşoară activităţi didactice sau medicale nu vor fi calculate în funcţie de salariile din sistemul civil, ci în funcţie de veniturile din sistemul militar.

Sursa: news.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *