fbpx

Contact

Angajații de la Căile Ferate Române (CFR) au declanșat o grevă spontană în această dimineață

“Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența. Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească.

Toți CFR-iștii sunt în unități între 8 și 10, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România. Peste tot, în UE, în 201, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic”, a declarat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, potrivit Digi24.

Liderul sindical a mai transmis că momentan trenurile circulă după orarul stabilit însă dacă angajații vor continua greva, este posibil să nu mai fie locomotive pentru ca trenurile să poată să plece cu pasageri.

Sursa: www.digi24.ro

Comments

comments

Apelează