fbpx

Contact

Aproape 3.400 de persoane au participat în primul trimestru din 2021 la cursurile de formare profesională organizate de ANOFM

Un număr de 3.381 de adulţi au participat, în perioada ianuarie – martie 2021, la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), se menţionează într-un comunicat remis marţi de instituţie.

Din numărul total de participanţi, 1.837 erau şomeri, iar 919 au fost persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. Alte 625 de persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În primul trimestru al anului curent au fost organizate 122 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 68 de programe de calificare/recalificare şi 54 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, potrivit ANOFM.

Din cei 1.837 de şomeri participanţi, un număr de 1.023 (55.69%) aveau studii profesionale, liceale sau postliceale, alţi 602 (32.77%) aveau studii primare şi gimnaziale, iar 212 participanţi (11,54%) aveau studii superioare.

Pe grupe de vârstă, şomerii sub 25 de ani participanţi au fost în număr de 280 (15,24%), cei între 25 şi 35 de ani au fost în număr de 346 (18,84%). Alţi 500 de şomeri (27,22%) aveau între 35 şi 45 de ani, iar 711 şomeri (38,70%) aveau peste 45 de ani.

Principalele meserii sau ocupaţii pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie – martie 2021, în funcţie de numărul de participanţi, au fost: operator introducere, prelucrare, validare date – 166 participanţi, inspector resurse umane – 163 participanţi, lucrător în comerţ – 138 participanţi, competenţe cheie de comunicare în limba română – 137 participanţi, agent de securitate – 136, femeie de serviciu – 102, ajutor bucătar – 95, frizer/coafor/manichiurist/pedichiurist – 72, contabil – 71, instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze – 53, agent de vânzări – 51, bucătar – 46, competenţe în limba engleza – 41, îngrijitor spaţii verzi – 41, sudor – 36.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează