fbpx

Contact

Aproape două milioane de angajaţi din privat au salariul mai mic, de la începutul anului, după transferul contribuţiilor sociale

Aproape două milioane de angajaţi din mediul privat au salariul mai mic, de la începutul anului, în urma schimbărilor vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, a declarat marţi Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). ”Dacă e să tragem o concluzie, e un haos generalizat. Mediul public nu ştie exact cum stau cu salariile, o să vedeţi iarăşi hotărâri de Guvern, ordonanţe de urgenţă, mediul privat nu ştie cum se aplică în acest moment. Dacă e să ne uităm scriptic, în acest moment, aproape 2 milioane de angajaţi din mediul privat salariul mai mic, fără să luăm în calcul faptul că întreprinzătorii găsesc alte formule de premiere a salariaţilor”, a spus preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Consiliul va prezenta date exacte în câteva săptămâni după ce va realiza un studiu pe marginea acestui subiect, a precizat el. Salariile au scăzut în special în domeniul IT, care reprezintă 6% din PIB, spune Jianu.

Mai mult, criza de pe piaţa forţei de muncă nu impunea o astfel de măsură, subliniază oficialul CNIPMMR.

”Ne dorim ce e mai bun pentru angajaţii noştri. Sunt domenii, de exemplu în construcţii, care nu găsesc angajaţi. Şi nu aveau nevoie în niciun fel de aceste schimbări”, a adăugat Jianu, care se întreabă cui anume au făcut bine aceste schimbări.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează