fbpx

Contact

Asociaţia pentru pensii private: Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II

Noul proiect de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare pentru cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii administrate privat, faţă de legea pensiilor în vigoare azi, a anunţat miercuri Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).APAPR a anunţat că face această precizare ca urmare a informaţiilor inexacte apărute în mass-media în ultimele zile pe marginea proiectului de lege.

”Modul de calcul este acelaşi cu cel prezent: pentru cei care contribuie la fondurile de pensii private de Pilon II, punctajul dobândit se ponderează cu raportul dintre contribuţia efectiv virată la sistemul public şi contribuţia totală (Art. 96 alin. (3) din L263/2010 şi Art. 87 alin. (6) din proiectul de lege în dezbatere publică)”, se arată în comunicat.

Ca urmare, participanţii la fondurile de pensii private nu sunt penalizaţi sau discriminaţi în niciun fel faţă de restul contribuabililor la sistemul de pensii, aşa cum în mod eronat s-a susţinut recent în spaţiul public, potrivit APAPR.

”Această ponderare este firească, pe principiul acordării unui punctaj proporţional cu nivelul contribuţiei efective. De asemenea, noul proiect de lege, ca de altfel şi legea în vigoare, nu afectează în niciun fel pensia viitoare a participanţilor la Pilonul III de pensii private facultative”, se arată în comunicat.

În 10 august, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat că este normal să fie reţinut, de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), un procent de 0,5% din comisionul fondurilor private care administrează pensiile din Pilonul II, în condiţiile în care CNPP ”face toată operaţiunea”. Ea a subliniat că pensiile administrate privat nu vor fi afectate.

Proiectul legii pensiilor prevede ca CNPP să încaseze un comision de 0,5% de la fondurile private care administrează pensiile din Pilonul II.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează