Contact

Bancherii au negociat cu sindicatele salariul minim din domeniu. La cât va ajunge acesta

business-people-the-company-office-commercial-162537

Patronatele bancare şi sindicatele au încheiat primul contract colectiv de muncă în cadrul sectorului, în urma negocierilor de aproape 12 luni privind nivelul salariului minim din domeniu.

Ţinta finală a acestui contract colectiv este îmbunătăţirea serviciilor bancare oferite în agenţii şi sucursale, scrie Hotnews.

Nemulţumirile interne din bănci sunt legate de nivelul salarial, de programul de lucru mult prelungit şi de insuficienta contribuţie a şefilor de bănci la plata pregătirii continue a salariaţilor.

Deşi media salariilor din bănci era, potrivit INS, de 4.600 de lei net, aceasta e înşelătoare, întrucât preşedinţii de bănci au salarii de 20-30.000 de euro lunar, directorii de câteva mii de euro lunar, iar angajaţii care lucrează cu publicul nu iau peste 2000 de lei decât în rare situaţii, ceea ce duce media salarială în zona sus-amintită. Ce au obţinut după negocieri: În primul rând, un salariu minim de 2500 de lei pe ramură.

S-a mai avut în vedere stabilirea unui prag minim al salariilor compensatorii, astfel: intre 1-5 ani vechime- se acordă un salariu compensatoriu. Între 5-10 ani, două salarii compensatorii, între 10-15 ani vechime, iei trei salarii iar peste 15 ani vechime- 4 salarii.

Sursa: Adevarul

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *