Contact

Barometru: Criza de pe piaţa forţei de muncă se va amplifica în acest an, iar firmele vor duce un adevărat război pentru racolarea de angajaţi

2086498747_912e6ca8c1_z

Criza de pe piaţa forţei de muncă se va amplifica în acest an, iar firmele vor duce un adevărat război pentru racolarea de angajaţi, estimează oamenii de afaceri şi specialiştii chestionaţi pentru un barometru semestrial referitor la perspectivele pieţei de muncă, citat de Agerpres.

Întrebaţi privind criza de pe piaţa forţei de muncă în acest an, 72% dintre respondenţi au declarat că fenomenul se va amplifica în acest an, 22% estimează că situaţia va rămâne la acelaşi nivel ca şi în 2017, în timp ce 6% au evitat să răspundă, considerând că, în actualul context macro-economic, este dificil să preconizeze ce se va întâmpla în următoarele luni.

“Criza, respectiv războiul pentru talente, se va amplifica în 2018. Sunt industrii unde specialiştii sunt puţini, sunt industrii care se dezvoltă aşa de repede încât piaţa nu face faţă. Războiul nu mai este dus doar la nivel de management, ci chiar la nivel de entry şi specialişti. De ce? Piaţa nu este foarte educată din punct de vedere al resurselor umane, generaţia Y este o generaţie dificilă, greu de loializat, foarte interesată de mediul online”, a declarat, în cadrul Barometrului TrainYourBrain&Frames, Loreda Dragomir, country manager România şi Bulgaria Kienbaum, leaderul pieţei de executive search în Germania.

Transferul contribuțiilor va dezechilibra piața muncii

Nevenca Doca, director executiv resurse umane Banca Transilvania, consideră că decalajul dintre cererea de forţă de muncă specializată şi ofertă se va accentua, pe fondul creşterii emigraţiei, pe de o parte, şi al angajărilor în cadrul companiilor de stat, pe de altă parte.
Chestionaţi în ce măsură deciziile fiscale (trecerea contribuţiilor la angajat, scăderea impozitului pe profit etc.) vor afecta piaţa muncii în 2018, 85% dintre respondenţi au declarat că acestea vor avea un efect negativ, 12% au afirmat că impactul în sectorul în care activează va fi unul relativ scăzut, în timp ce 3% au declarat că nu au toate datele pentru a da un răspuns.

“Transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor a implicat mărirea salariilor brute (fie prin modificarea contractelor de muncă, fie prin acordarea de bonusuri) în vederea asigurării aceloraşi salarii nete. Deoarece companiile nu pot fi obligate la mărirea salariilor brute (mediul de afaceri nu a considerat oportun acest transfer), pot apărea dezechilibre în piaţa muncii. Mai mult, mărirea salariilor brute presupune un efort administrativ ridicat/costuri suplimentare pentru companiile cu mulţi angajaţi. Totodată, transferul contribuţiilor sociale transmite un mesaj de nesiguranţă pentru mediul de afaceri, Parlamentul putând aproba/anula transferul contribuţiilor”, au declarat consultanţii Mihai Marc şi Alexandra Nicolae, de la Menzer & Bachmann – Noerr Member of Noerr Group.
Un salariu bun nu mai este de ajuns

O altă concluzie care se desprinde din Barometrul semestrial privind perspectivele pieţei forţei de muncă este aceea că anul 2018 va fi unul în care ofertele de muncă îşi vor diversifica tot mai mult paleta de servicii şi nu va mai fi de ajuns doar un salariu bun pentru a angaja un profesionist.

“Întrebaţi care vor fi principalele avantaje care vor face diferenţa între ofertele companiilor, în 2018, 68% dintre cei chestionaţi au menţionat pachetul salarial, 54% au amintit de soliditatea firmei, iar 40% au indicat serviciile suplimentare puse la dispoziţia angajaţilor (traininguri, participări la evenimente etc.). Flexibilitatea programului de lucru (23%) şi posibilitatea de dezvoltare şi promovare profesională (19%) s-au aflat, de asemenea, pe lista celor mai importante avantaje menţionate de oamenii de afaceri şi experţii HR”, arată comunicatul.

Potrivit “Barometrului semestrial privind perspectivele pieţei de muncă”, realizat de Train Your Brain şi Frames Media Network, domeniile care vor atrage cea mai dinamică evoluţie pe piaţa de HR în acest an vor fi IT-ul şi retailul.
Vedeta pieței muncii rămâne sectorul IT și în 2018
Aproape trei sferturi dintre managerii chestionaţi consideră că vedeta pieţei muncii în 2018 va fi sectorul IT, care va continua să genereze cea mai dinamică evoluţie pe piaţa resurselor umane. Pe locurile următoare, în topul reieşit din opiniile investitorilor, s-au situat retailul, menţionat de 68% dintre cei chestionaţi, sectorul construcţiilor (52%), serviciile (48%), sectorul medical/pharma (34%), serviciile de suport (21%) şi industria auto, cu tot cu serviciile aferente (18%).
Barometrul a fost realizat pe un grup de 150 de oameni de afaceri şi experţi HR în perioada 15 decembrie 2017 – 20 ianuarie 2018. Metodele folosite pentru chestionare au fost email-ul şi interviul telefonic.

Sursa: incont.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *