Contact

BNS: România este singurul stat UE care încalcă sistematic drepturile fundamentale ale lucrătorilor

Razvan Vasiliu - Conferinta de dreptul muncii Juridice 2017 1

România este singurul stat membru al Uniunii Europene încadrat în categoria țărilor cu încălcări sistematice ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, potrivit unui document postat pe site-ul Blocului Național Sindical (BNS).

Conform sursei citate, încadrarea în această categorie a fost realizată de Confederația Internațională a Sindicatelor (CIS), conform indicelui privind drepturile fundamentale ale lucrătorilor.

De asemenea, pe site-ul BNS se mai arată că încălcările sistematice ale drepturilor fundamentale semnifică faptul că Guvernul și/sau companiile sunt angajate în acțiuni semnificative pentru a distruge vocea colectivă a lucrătorilor, amenințându-le astfel drepturile fundamentale, iar față de anul 2016 România nu a înregistrat nicio îmbunătățire a situației, stagnând în 2017 în aceeași situație ca în 2016.

“Numărul țărilor care se confruntă cu violență fizică și amenințări la adresa lucrătorilor a crescut cu 10% în doar un an, potrivit Indicelui anual privind drepturile omului al CIS. Atacuri asupra membrilor sindicatelor au fost documentate în 59 de țări, alimentând îngrijorarea crescândă în ceea ce privește locurile de muncă și salariile”, conform textului citat.

Potrivit raportului, interesele corporatiste sunt privilegiate în detrimentul lucrătorilor din economia mondială, 60% dintre țări excluzând categorii întregi din aria de acoperire a legislației muncii.

“Excluderea lucrătorilor de la protecția asigurată prin legislația muncii are ca efect crearea unei forțe de muncă ascunse, pentru care guvernele și companiile refuză să își asume responsabilitatea, inclusiv pentru lucrătorii migranți, lucrătorii casnici și lucrătorii cu contracte pe durată determinată. În prea multe țări interesele comunității de afaceri sunt în detrimentul drepturilor fundamentale democratice’, a declarat Sharan Burrow, secretar general al CIS.

Indicele CIS 2017 al drepturilor lucrătorilor analizează 97 de indicatori conveniți la nivel internațional pentru a evalua protecția drepturilor lucrătorilor prin legislație și practică în 139 de țări.

În raport se arată că 84 de țări exclud anumite categorii de lucrători din legislația muncii, mai mult de trei sferturi din țări le exclud unor categorii sau tuturor lucrătorilor dreptul la grevă, peste trei sferturi din țări exclud unele categorii sau toți lucrătorii de la negocierea colectivă.

Dintre cele 139 de țări analizate, 50 exclud sau restricționează libertatea de exprimare și de asociere, iar numărul de țări în care lucrătorii sunt expuși la violență fizică și amenințări a crescut cu 10% (de la 52 la 59 de țări). Acestea includ Columbia, Egipt, Guatemala, Indonezia și Ucraina.

În plus, raportul mai relevă faptul că au fost uciși sindicaliști în 11 de țări, printre care se numără: Bangladesh, Brazilia, Columbia, Guatemala, Honduras, Italia, Mauritania, Mexic, Peru, Filipine și Venezuela.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *