fbpx

Contact

Cadrele Militare Disponibilizate declanşează procedurile juridice împotriva ministrului Muncii

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) formulează plângere administrativă prealabilă împotriva ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, pentru încălcarea unor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a unei decizii a Curţii Constituţionale a Românei precum şi anumite prevederi constituţionale, conform unui comunicat al SCMD.

Sindicaliştii susţin că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat un privilegiu, ci o compensaţie parţială a inconvenienţelor care rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să se supună militarii, care sunt mult mai severe şi mai restrictive decât pentru celelalte categorii de beneficiari ai sistemului de pensii, cum ar fi interzicerea activităţilor care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi riscul pe care îl implică exercitarea profesiilor de către cadrele militare din toate structurile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe plan intern şi extern.

“Reglementarea prevăzută de Legea nr.223/2015 nu a constituit o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii ci o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi, care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri. O asemenea interpretare tinde să nege în substanţă un drept prevăzut de legiuitor în favoarea membrilor noştri de sindicat, devenit cert şi lichid odată cu încetarea raporturilor lor de serviciu, care a fost recunoscută şi prin Decizii ale Curţii Constitutionale – ex. Decizia CCR nr.20/02.02.2000, dosar nr. 5A/2000”, conform SCMD.

În acest context, SCMD susţine că adoptarea OUG nr.59/2017, care a modificat Legea nr.223/2015 sau “declaraţiile neconforme cu realitatea ale ministrului muncii” încalcă art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratarea în mod diferit a persoanelor aflate în situaţii comparabile (în speţă militari şi magistraţi).

De asemenea, încalcă şi Decizia CCR nr.20/2000, dosar 5A/2000, care a decis că nu se poate identifica o raţiune suficientă care să justifice aplicarea unui tratament diferit între pensia magistraţilor şi pensia militarilor, dar şi anumite prevederi ale Constituţiei României.

Sursa: Capital

Comments

comments

Apelează