fbpx

Contact

Concedieri declanșate în Ministerul Dezvoltării. Angajații protestează

Ministrul Dezvoltării a declanșat concedieri în instituție, mai mulți angajați primind fie notificări că trebuie să susțină examen pentru a ocupa posturile, fie direct înștiințări de concediere.

Ei au protestat astăzi în fața ministerului, acuzând și că au primit notificările abia în weekend.

De partea cealaltă, ministrul de resort, Ion Ștefan, afirmă că a găsit în minister funcționari bine pregătiți, care nu ar trebui să se teamă de examenele pe care urmează să le dea.

“Pentru alții însă, este extrem de greu să se despartă de «borcanul cu miere», de salarii și alte beneficii, prin aplicarea măsurii reorganizării. În calitate de ministru, îi asigur pe toți angajații că reoganizarea are ca obiectiv principal echitatea – muncă corectă răsplătită cu o plată corectă. Nu mai putem susține secretare care încasează același salariu cu cei care au răspundere pe proiecte majore, în valoare de sute de milioane de euro”, adaugă acesta.

Mai mulți angajați ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au protestat, marți dimineață, în fața sediului instituției, nemulțumiți de faptul că unii dintre ei vor fi disponibilizați, iar alții urmează să dea examen pentru a ocupa posturile. Ei au susținut că au primit notificările în week-end, scrie News.ro.

Ulterior, ministrul Ion Ștefan a precizat, într-un comunicat de presă, că Hotărârea de Guvern nr. 358 din 30 aprilie 2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a fost respectată și a emis ordinul pentru aprobarea listei funcțiilor pentru care se organizează examen, precum și a funcțiilor publice vacante puse la dispoziție funcționarilor publici.

Potrivit sursei citate, toată documentația a fost emisă în termenele legale, fiind respectată legislația în vigoare. Referitor la protest, Ion Ștefan a susținut că “fiecare cetățean român, inclusiv angajații MLPDA, nu are îngrădit acest drept”.

“Am găsit în cadrul ministerului funcționari bine pregătiți, care nu ar trebui să se teamă de aceste examene, pe ei se bazează cetățenii români care sunt beneficiari ai tuturor proiectelor implementate de MLPDA. Pentru alții însă, este extrem de greu să se despartă de «borcanul cu miere», de salarii și alte beneficii, prin aplicarea măsurii reorganizării. În calitate de ministru, îi asigur pe toți angajații că reoganizarea are ca obiectiv principal echitatea – muncă corectă răsplătită cu o plată corectă. Nu mai putem susține secretare care încasează același salariu cu cei care au răspundere pe proiecte majore, în valoare de sute de milioane de euro. Precizarea aceasta nu este menită a pune în umbră munca unora, ci doar că este timpul să facem o diferențiere între responsabilitățile posturilor ocupate în cadrul MLPDA. Avem nevoie de performanță, nu de întârzieri și blocaje pentru beneficiari și cetățeni”, a spus el.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează