fbpx

Contact

Cum a evoluat salariul minim în UE în ultimii zece ani / România înregistrează cea mai mare creștere din ultimul deceniu/ Topul țărilor cu cele mai mari salarii minime

Grecia este singura ţară din UE în care salariul minim în ianuarie 2020 este mai mic faţă de ianuarie 2010, ba chiar cu un procent important, 12%, în timp ce în toate celelalte ţări UE, inclusiv în Portugalia, care s-a aflat şi ea într-un program de asistenţă financiară, s-au înregistrat creşteri ale salariului minim, scrie publicația grecească Ta Nea, citată de Rador. Un studiu recent al Eurostat compară retribuţiile plătite astăzi cu salariul minim de 739,56 euro, care a fost valabil în perioada 1/5/2009 -1/7/2011, înainte de majorarea cu 1,6% realizată în iulie 2011 în baza ultimului contract colectiv naţional de muncă.

Concret, salariul de 739 de euro – care în 2011 a crescut la 751 de euro şi a scăzut în 2012 la 586 de euro – este comparat cu salariul minim valabil începând cu februarie 2019, şi anume 650 de euro.

Întrucât salariul în Grecia este plătit de 14 ori pe an datorită primelor acordate de Paşte şi Crăciun – cum se întâmplă şi în Spania şi Portugalia – valoarea sa nominală comparabilă ajunge la 758 € (650 € plus 1/12 din prime).

Interesant este că salariul din Grecia rămâne la un nivel mediu spre relativ bun – dacă este comparat în cifre absolute cu valorile absolute ale salariilor de bază din restul Europei – pentru că este plătit de 14 şi nu de 12 ori pe an datorită primelor.

În ceea ce priveşte alte ţări, România a înregistrat cea mai mare creştere din ultimul deceniu, cu o creştere medie de 12,5% pe an. De asemenea, Lituania înregistrează o creştere de 10,1% pe an. Şi situaţia din Balcani şi fostul bloc estic s-a îmbunătăţit începând cu 2010:

Bulgaria – 9,8% la nivel anual. Salariul de la 122,71 euro a ajuns la 311,89 euro. O creştere cumulată de 154%
Estonia – 7,7% la nivel anual. Salariul de la 278,02 euro a ajuns la 584 euro. O creştere cumulată de 110%
Cehia – 6,7% la nivel anual. Salariul de la 302,19 euro a ajuns la 574,62 euro. O creştere cumulată de 90%
Polonia – 6,6% la nivel anual. Salariul de la 320,87 euro a ajuns la 610,79 euro. O creştere cumulată de 90%
Slovacia – 6,5% la nivel anual. Salariul de la 307,7 euro a ajuns la 580 euro. O creştere cumulată de 88,5%
Creşteri au fost înregistrate din 2010 încoace şi în ţările dezvoltate din Europa de Vest:

Belgia – creştere cumulată în 10 ani de 14,8%. Salariul a ajuns de la 1.387 € în 2010 la 1.593 € în 2020.
Franţa – creştere cumulată în 10 ani de 10,5 de 14,5%. Salariul a ajuns de la 1.343 € în 2010 la 1.539 € în 2020.
Luxemburg – creştere cumulată în 10 ani de 27,2%. Salariul a ajuns de la 1.682 € în 2010 la 2.141€ în 2020.
Ţările de Jos – o creştere cumulată în 10 ani de 16,2%. Salariul a ajuns de la 1.407 € în 2010 la 1.635 € în 2020.
Irlanda – creştere acumulată în 10 ani de 13,3%. Salariul a ajuns de la 1.461 € în 2010 la 1.656 € în 2020.
Portugalia – creştere cumulatiă în 10 ani de 33,6%. Salariul a ajuns de la 475 € în 2010 la 635 € în 2020.
Spania – creştere cumulată în 10 ani de 42,2%. Salariul a ajuns de la 632,5 € în 2010 la 900 € în 2020.
În valori absolute, cele 27 de ţări sunt împărţite în trei grupuri:

Primul grup include ţări cu un salariu minim sub 500 €: Bulgaria (312 €), Letonia, România şi Ungaria (487 €).
Al doilea grup include ţări cu un salariu minim între 500€ şi 1.000 €: Croaţia (546 €), Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Grecia, Malta şi Slovenia (941 €).
Al treilea grup include ţări cu un salariu minim de peste 1.000 de euro: Spania (1.050 €), Franţa, Germania (1.584€ în ianuarie 2020, dar nu sunt date disponibile pentru ianuarie 2010), Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg (2.142 €).

Sursa: tanea.gr/ Rador/

Comments

comments

Apelează