fbpx

Contact

Este oficial: Senatul a adoptat proiectul de lege privind acordarea zilelor libere legale în funcţie de religia salariaţilor

Senatul a adoptat cu 92 de voturi pentru proiectul de lege prin care se modifică regulile în baza cărora se acordă liberele legale ale salariaţilor, în funcţie de religia lor.

Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea art.139 din L egea nr.53/2003 – Codul muncii şi a art.94 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale care a primit, în data de 26 februarie 2020, votul decisive al Senatului.

Proiectul aduce completări art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii care stabileşte zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum urmează:

„Pentru salariaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare — ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.”
Astfel, zilele libere aferente acestor sărbători se vor acorda doar la data la care sunt celebrate de acel cult. De când va intra în vigoare, zilele libere acordate pentru o anumită sărbătoare, de două ori, se vor recupera la o data ulterioară.

„ Salariaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin cât şi pentru alt cult creştin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator”, scrie în proiectul de lege.

La acest moment nu se aplică regula menţionată anterior, astfel liberele care se sunt dublate nu sunt recuperate de anumiţi angajaţi.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, urmând ca proiectul să ajungă la preşedintele României pentru promulgare şi apoi să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează