fbpx

Contact

Femeile aplică la vârste mai înaintate decât bărbaţii pentru posturile de conducere

Femeile aplică la vârste de peste 40 de ani pentru un post de management, iar raportul faţă de bărbaţi este de 1 la 3 sau 2 la 3 în favoarea acestora, conform unei analize realizate de un furnizor mondial de soluţii de forţă de muncă. Femeile ezită să îşi asume posturi de conducere, dar când se prezintă la interviu vin cu CV-ul mult mai bine organizat şi completat şi îndeplinesc cerinţele postului într-o măsură mai mare decât bărbaţii, arată specialiştii în recrutare.

Conform analizei realizate de grupul Adecco, femeile sunt tot mai atente la oportunităţile profesionale oferite de angajator, iar ocazia de a urca pe o poziţie de conducere este una dintre ele, informează Agerpres. Cererea de candidaţi este în creştere, iar mulţi angajatori au devenit mai flexibili şi conştienţi de faptul că este necesar să depună eforturi suplimentare pentru a păstra cei mai importanţi candidaţi.

”Este interesant că femeile studiază mai mult – au într-o măsură mai mare o diplomă de master obţinută după absolvirea facultăţii – şi se înscriu mai repede la un MBA decât bărbaţii, însă ajung mai târziu să candideze şi să preia o funcţie de conducere în cadrul companiei. În condiţiile în care piaţa muncii devine tot mai competitivă, firmele care vor şti să ofere condiţii de dezvoltare femeilor vor avea de câştigat pe termen lung”, spun specialiştii.

Potrivit Eurostat, din cele aproape 7,3 milioane de posturi de conducere din UE, doar 35% sunt ocupate de femei. Diferenţa de salariu pentru acelaşi post se ridică, la nivel european, la 23%.

România stă mai bine decât media europeană, cu 40% femei care ocupă posturi de conducere şi cu o diferenţă dintre salarii de 5%. Potrivit consultanţilor, toate companiile trebuie sa facă eforturi pentru a egaliza raportul dintre femei şi bărbaţi în poziţiile de management, nu doar cele româneşti sau cele internaţionale.

Piaţa recrutării din România va creşte cu 30% în prima jumătate a anului 2018, conform Adecco. Specialiştii apreciază, pe baza tendinţelor din 2017 şi a semnalelor din piaţă din acest an, că 2018 va fi cel mai spectaculos an în industria de recrutare din ultimii 10, dar extrem de dificil pentru angajatori. Astfel, specialiştii estimează că piaţa de recrutare va creşte în 2018 datorită investiţiilor anunţate de companiile străine care acum intră pe piaţa din Romania, dar şi pentru că angajatorii existenţi sunt în curs de extindere.

Cele mai “fierbinţi” domenii sunt IT-ul şi serviciile de suport, urmate de posturile în domeniul financiar – contabil, HR şi limbi străine. Specialiştii au exclus din analiză domeniile preponderent ‘feminine’ precum HR sau Comunicare şi cele majoritar ‘masculine’ – industrial.

Sursa: Capital

Comments

comments

Apelează