Contact

FSLI anunţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale în educaţie

angajati

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale, spunând însă că aceasta nu înseamnă că salariaţii din învăţământ sunt mulţumiţi de Legea salarizării.

“Nemulţumirea este profundă”, spune conducerea FSLI, precizând că protestele pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018. Conform hotărârii Colegiului Naţional al Liderilor F.S.L.I. din 31 mai, în perioada 06 – 09 iunie 2017 membrii de sindicat ai organizaţiilor sindicale afiliate la această federaţie au fost consultaţi, prin referendum, pentru a-şi exprima opţiunea cu privire la declanşarea grevei generale începând cu 12 iunie.

Potrivit FSLI, în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu 12 iunie, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% şi 86% opţiune pentru această formă de protest.

În această situaţie, nu sunt întrunite condiţiile legale de a declanşa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI, spune sursa citată.

Conducerea FSLI spune, însă, că faptul că nu sunt întrunite condiţiile de declanşare a grevei generale nu înseamnă că salariaţii din învăţământ sunt mulţumiţi de Legea salarizării.

“Nemulţumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliţi, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor şi nu doresc ca şi aceştia să fie afectaţi. Este clar că guvernanţilor nu le pasă de personalul din învăţământ, însă aceştia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018 şi sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât şi părinţii acestora”, adaugă reprezentanţii FSLI.

Sursa: news.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *