Contact

Grevă spontană la ANAF, în mai multe județe

anaf_emblema-svg

Protestele angajaților vin după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că o pătrime din angajații ANAF ar putea plecă acasă.

La Ploiesti, oamenii au ieșit în fața sediului. În rândul angajaților de la ANAF a apărut și temerea pierderii locurilor de muncă, după ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat cu o zi în urmă că unul din 4 angajați ar putea să plece.

Greva este și la Timișoara. Angajații Direcției Finanțelor Publice Timiș au întrerupt lucrul astăzi, în cadrul unui protest spontan, scrie realitateadetimis.net.

Angajații de la finanțe pregătesc un calendar al protestelor, nemulțumiți fiind de reducerea posturilor. Ei atrag atenția că, în momentul de față, 8 funcționari se ocupă de 80 de mii de agenți economici, iar volumul de muncă este imposibil de susținut.

Calendarul protestelor de la Timișoara vine în contextul în care Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe a solicitat renunțarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și la cel al unităților subordonate.

Sindicaliștii au anunțat încă de săptămâna trecută că „Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, cu consecințe grave în următoarea perioadă. Salariații fiscului din România nu doresc să afecteze activitățile desfășurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii Ministerului Finanțelor Publice îi obligă să demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră”.

Un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor anunţă reducerea a circa 4.000 de posturi din 21 de ministere şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe a reacţionat, anunţând că sistemul fiscal are un deficit de aproximativ 3700 de funcţionari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani.

Proiectul propune modificarea actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Turismului, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerului Cercetării şi Inovării, Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *