Contact

Greva spontana la CFR

images

O parte dintre angajatii CFR Infrastructura au declansat miercuri o greva spontana, eveniment care a afectat circulatia trenurilor.

Intarzierile au fost si de 450 de minute

In Gara de Nord Bucuresti, trenurile au avut intarzieri de 60, 80 sau chiar de 450 de minute.

CFR sustine ca protestul este ilegal

In comunicatul de presa, CFR sustine ca “acesta forma de protest incalca procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin inregistrarea de pierderi financiare, si afecteaza transportul pasagerilor care si-au procurat deja biletele pentru efectuarea calatoriei, conform graficului de circulatie din Mersul Trenurilor”.

Compania regreta disconfortul creat si asigura pasagerii ca se depun toate eforturile pentru rezolvarea problemei.

Conducerea si sindicatele negociaza deja

Conducerea companiei si sindicatele se afla in negocieri pentru noul contract colectiv de munca. Este prevazuta o crestere a fondului de salarii cu 22.5%.

Negocierile purtate intre administratie si federatiile sindicale reprezentative (semnatare ale Contractului), in vederea incheierii unui nou CCM, s-au desfasurat cu respectarea prevederilor Legii Dialogului Social 62/2011. In cadrul acestor intalniri au fost analizate cu prioritate aspectele privind drepturile salariale si imbunatatirea conditiilor de munca pentru angajatii companiei

CFR a propus incheierea unui act aditional

Cum contractul Colectiv de munca a expirat miercuri, CFR a a propus incheierea unui act aditional pe o perioada de minimum 30 zile si maximum 90 de zile, astfel incat salariatii sa nu-si piarda drepturile.

Sindicalistii sunt nemultumiti de decizia conducerii

Sindicalistii sunt nemultumiti ca majorarea salariala de 25% pe care au cerut-o a fost refuzata de conducerea companiei.

 

Sursa: hotnews.ro

 

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *