fbpx

Contact

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în România în luna iunie

Chiar dacă este vorba despre o creștere de puțin peste 3% față de luna precedentă și 5% față de 2019, experții consideră că este un semn bun în urma reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, în luna iunie 2020, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decât în luna mai 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.540 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.773 lei). Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%. Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2020.

„În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)”, notează INS.

Sursa: RFI

Comments

comments

Apelează