fbpx

Contact

Ministrul desemnat al Finantelor confirma: Pilonul II de pensii va fi desfiintat, iar banii vor fi returnati contribuabililor

Ministrul desemnat pentru Finante, Ionut Misa, a sustinut ca Pilonul II de pensii, care administreaza active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiintat, banii vor fi returnati contribuabililor, iar acestia vor trebui sa aleaga intre Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat.

Misa nu considera ca aceasta masura este o nationalizare a pensiilor private.

In luna aprilie, fondul de pensii NN si-a anuntat clientii carora le administreaza pensia privata obligatorie ca in ultimele saptamani au existat discutii in spatiul public privind o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private si le recomanda sa se informeze despre contextul pietei.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a decis in aprilie sanctionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amenda de 750.000 lei, reprezentand 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amenda aplicata de ASF de la infiintare, si a decis retragerea autorizatiei directorului general Raluca Tintoiu, din cauza mesajului trimis clientilor, legat de nationalizarea fondurilor de pensii private.

In prezent, Ministerul Finantelor ia in calcul desfiintarea Pilonului II.
”Pilonul II se va desfiinta. Banii se vor intoarce la toti cei care au cotizat, ei avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Vor alege daca banii lor vor fi administrati de stat sau privat. Nu am stabilit un calendar, intentionam spre sfarsitul anului. (…)Fondurile de pensii din Pilonul II administreaza active de circa 40 miliarde lei. Insa, pensia de care ar beneficia un contribuabil este de circa 25 de lei pe luna”, a declarat Misa.

Masura va fi luata in contextul in care beneficiile acestui din urma nu sunt atat de mari, iar comisionele incasate de fondurile din Pionul II sunt consistente, considera ministrul desemnat. Intrebat in legatura cu amenda data de ASF pentru NN Pensii, in legatura cu scandalul nationalizarii pensiilor, Misu a spus ca nu se poate declara pe subiect, dar nu considera ca aceasta masura reprezinta o nationalizare a pensiilor private.

“O decizie sinucigasa”

In contextul in care, anul trecut, Polonia a anuntat desfiintarea Pilonului II de pensii, directorul general al BCR Pensii, Radu Craciun, declara ca in Romania, desfiintarea Pilonului II de pensii ar fi o decizie sinucigasa.

“Exista tentatia aceasta de a presupune ca ar trebui ca noi sa aplicam o copie fidela a ceea ce fac altii in alte tari. Eu zic ca fiecare are propriile individualitati. De exemplu, in cazul Romaniei daca e sa ne uitam la dinamica demografica, avem una dintre cele mai negative rate din Europa. Romania acum trei sau patru ani era a treia cea mai tanara tara din Europa ca medie de varsta, peste 15-20 de ani va fi a treia cea mai batrana. In aceste conditii este clar ca Romania are o problema poate chiar mai grava decat au alte tari care isi pot permite sa experimenteze solutii de genul acesta. Cred ca pe masura ce aceasta generatie a decreteilor se va apropia de pensie presiunea in directia pastrarii unui sistem privat de pensii va fi in crestere. Nimeni nu isi poate permite ca, inainte cu cativa ani de a avea o explozie de pensionari, sa se renunte la sistemul de pensii private. Ar fi o decizie sinucigasa”, declara Radu Craciun, anul trecut.

Guvernul polonez a prezentat, anul trecut, cea mai mare restructurare a sistemului de pensii din ultimele doua decenii, prin desfiintarea pensiilor administrate privat, asa-numitul Pilon II.
Potrivit planului anuntat, Guvernul de la Varsovia va transfera aproximativ un sfert din activele de 140 de miliarde de zloti (35,2 miliarde de dolari) detinute in prezent de fondurile private de pensii catre un singur vehicul de investitii denumit Fondul Demografic de Rezerva, iar fondurile private OFE vor fi inchise.

Cati bani au romanii in fondurile de pensii private

Sistemul de pensii private din Romania administra, in 31 decembrie 2016, active de 7,26 miliarde de euro, cu 27,16% peste nivelul inregistrat in anul anterior, pe fondul cresterii contributiei medii, potrivit datelor publicate de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

Ponderea pensiilor private in PIB a fost, la sfarsitul anului trecut, de 4,35% comparativ cu 3,64% in decembrie 2015.

Sursa: incont.ro

Comments

comments

Apelează