fbpx

Contact

Modificări OUG 114: Guvernul vrea să suspende până în 31 mai cerinţa ca administratorii fondurilor din Pilonul II să majoreze capitalul social

Executivul vrea să suspende până în 31 mai cerinţa ca administratorii fondurilor de pensii private obligatorii, din Pilonul II, să îşi majoreze capitalul social, potrivit unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, prin care Guvernul vrea să aducă modificări la măsurile impuse prin OUG 114. Prin OUG 114, anunţată în decembrie 2018, Guvernul vrea să impună o serie de măsuri fiscale controversate, care au reprezentat subiectul unor discuţii aprinse în primele trei luni ale acestui an.

Reprezentanţi ai Guvernului au purtat negocieri intense inclusiv cu reprezentanţii administratorilor fondurilor de pensii din Pilonul II, în contextul în care aceştia ar putea să se retragă de pe piaţă dacă vor intra în vigoare unele măsuri anunţate prin OUG 114.

Marţi seara, Executivul a anunţat un proiect de OUG prin care vrea să aducă unele modificări la măsurile impuse anterior. Astfel, capitalul social minim necesar, pentru un fond de pensii private, va fi echivalentul de 4 milioane euro, nivel prevăzut anterior OUG 114.

În plus, obligaţia de a vira până în 30 iunie prima tranşă, de 50%, din majorarea capitalului social minim, potrivit OUG 114, va fi amânată până la finele anului.

Potrivit OUG 114, administratorii fondurilor din Pilonul II, care administrează active evaluate la 10 miliarde euro, ar trebui majoreze capitalul social cu cel circa 800 milioane euro până la finele anului.

Sursa: News.ro

Comments

comments

Apelează