fbpx

Contact

Obiectivul Guvernului Orban este ca proiectul de HG privind salariul minim să fie înaintat în dezbaterea Guvernului pentru a fi avizat şi adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie

Şeful Cancelariei primului ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că premierul Ludovic Orban şi miniştrii Finanţelor şi Muncii au discutat, luni, despre creşterea salariului minim. “O decizie va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor, a sindicatelor şi obiectivul Guvernului Ludovic Orban este ca acest proiect de HG să fie înaintat în dezbaterea Guvernului pentru a fi avizat şi adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie”, a spus el. Ionel Dancă a spus că premierul Ludovic Orban a avut o întâlnire de lucru cu miniştrii responsabili pentru elaborarea hotărârii de Guvern privind nivelul salariului minim pentru anul următor, respectiv ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

“A fost analizată propunerea fostului guvern şi s-au evaluat consecinţele pe mai multe planuri privind impactul acestei creşteri a salariului minim pentru sectorul economic, pentru sectorul public şi în continuare se vor face analize la nivelul modului în care o astfel de măsură trebuie aplicată fără a afecta profitabilitatea companiilor şi fără a determina costuri care nu pot fi susţinute de mediul privat în anul următor”, a afirmat Dancă.

Principalele direcţii de analiză pentru stabilirea nivelului salariului minim pentru anul viitor vor avea în vedere indicatori obiectivi legaţi de activitatea economică. Astfel, se va ţine cont de creşterea economică pe anul în curs, de nivelul inflaţiei, de indicele de productivitate şi va fi şi o analiză calitativă asupra impactului, mai ales în sectoarele economice unde există forţă e muncă preponderent angajată pe salariul minim, a mai spus el.

“O decizie va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor, a sindicatelor şi obiectivul Guvernului Ludovic Orban este ca acest proiect de HG să fie înaintat în dezbaterea Guvernului pentru a fi avizat şi adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel încât companiile să aibă predictibilitate privind planurile de afaceri pe anul viitor”, a anunţat Dancă.

Dancă a spus că premierul a avut o întâlnire şi cu aparatul de lucru al Guvernului, pentru o evaluare a modului de lucru la nivelul Guvernului şi pentru a identifica măsurile pentru eficientizare.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează