fbpx

Contact

Părintele care revine în activitate oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, va primi un stimulent de 1.500 de lei

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că va supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță de urgență prin care va fi stimulată revenirea la muncă a persoanelor aflate în concediu de creștere a copilului, prin majorarea stimulentului de inserție la 1 500 lei dacă părintele revine la serviciu înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni.
Astfel, stimulentul de inserție va fi majorat față de nivelul actual și va fi acordat în cuantum diferențiat, în funcție de momentul revenirii părintelui în activitate:
 1500 lei, dacă părintele revine în activitate oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități. Se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
 Se menține cuantumul de 650 lei pentru părinții care revin în activitate:
• după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni /1 an in cazul copilului cu handicap oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;
• oricând după împlinirea de către copil vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități. Se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități.
 Se introduce stimulentul de inserție de 650 lei pentru părinții care se întorc la lucru în perioada în care sunt îndreptățiți să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.
Ministrul Muncii a declarat că această măsură va duce la creșterea veniturilor părinților, scăderea riscului deprofesionalizării părintelui, asigurarea forței de muncă necesară la nivelul angajatorului, precum și la creșterea veniturilor la bugetul de stat.
Sursa: MMPS

Comments

comments

Apelează