fbpx

Contact

Părinții vor avea zi libere, plătite de angajatori, pentru supravegherea copiilor, dacă școlile sunt închise în anumite cazuri

Părinții vor putea beneficia de zi libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu. Prevederea este propusă printr-o inițiativă legislativă de către reprezentanții coaliției de guvernământ, deci mari șanse de a fi adoptată. Astfel, în situația mai sus menționată, propunerea legislativă acordă dreptul unuia dintre părinți de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria persoanelor cu dizabilități. În situația familiilor monoparentale, zilele libere se acordă părintelui care este și tutorele legal al copilului.

Zilele lbere se acordă pe baza unei declarații pe proprie răspundere, semnată de către ambii părinți, respectiv de către tutorele legal în cazul familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată. Potrivit proiectului legislativ, indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetului de venituri și cheltuieli al angajatorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

În cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinți au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de astfel de zile libere, au prevăzut inițiatorii. ”Adoptarea unei astfel de propuneri legislative vine în sprijinul părinților, având în vedere problemele cu care aceștia se confruntă atunci când copiii sunt nevoiți să rămână acasă în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați”, arată autorii proiectului.

Sursa: Profit.ro

Comments

comments

Apelează