fbpx

Contact

Peste 436 milioane de companii riscă să fie închise, la nivel mondial

Peste 436 milioane de companii se confruntă la nivel mondial cu riscul de a-și întrerupe activitatea din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19, a avertizat, miercuri, Organizația Internațională a Muncii, care insistă pe adoptarea unor măsuri urgente pentru a ajuta aceste firme și pe angajații lor, informează agenția EFE. Conform celui de-al treilea raport al său privind efectele pandemiei pe piața muncii, OIM estimează că aproape 232 de companii de comerț en gros și cu amănuntul, 111 milioane din sectorul de prelucrare, 51 de milioane din cel hotelier și 42 de milioane din alte domenii, precum cel imobiliar, se află “într-un pericol serios”, scrie Agerpres.

Instituția, cu sediul la Geneva, insistă ca măsurile care se iau în diferite țări pentru reactivarea economiei să se bazeze pe un nivel ridicat de creare de locuri de muncă și să fie sprijinite “cu politici și instituții de muncă mai puternice și cu sisteme de protecție socială mai ample și să fie alocate mai multe resurse”. Pe de altă parte, OIM recomandă o mai mare coordonare la nivel internațional în ceea ce privește pachetele de măsuri de stimulare, cu scopul ca “recuperarea să fie efectivă și sustenabilă”.

În raportul său, OIM estimează că în al doilea trimestru, din cauza izolării sociale și a altor măsuri pentru frânarea răspândirii pandemiei, se vor pierde 10,5% din orele de muncă la nivel mondial, echivalentul a 305 milioane de locuri de muncă pentru normă întreagă (la începutul acestei luni estimarea era de 195 milioane), potrivit EFE. Pe regiuni, organizația estimează că America va fi cea mai prejudiciată, cu o pierdere de 12,4% a orelor de muncă, urmată de Europa, cu 11,8%, în timp ce în rest se va depăși nivelul de 9%. Criza a avut un impact negativ special în economia informală, unde lucrează peste jumătate din angajații din lume (două miliarde din 3,3 miliarde la nivel global), și, de aceea, OIM preconizează că 1,3 miliarde dintre acești salariați “se află în pericol iminent de a-și pierde sursele de venit”.

În prima lună de măsuri de izolare socială în contextul pandemiei, OIM estimează că acești lucrători (fără contracte de muncă) au pierdut, la nivel mondial, cam 60% din venituri, procent care a fost chiar mai mare în Africa și America (81%) și în Europa și Asia Centrală (70%).

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *