fbpx

Contact

Protest al angajaţilor ARSVOM după ce ministrul Transporturilor a anunţat că instituţia va fi desfiinţată

Câteva zeci de angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au protestat, luni, în faţa sediului instituţiei, faţă de anunţul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, că respectiva agenţie va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia ar urma să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Potrivit liderului de sindicat din cadrul ARSVOM, Robert Robescu, unitatea, ce are aproximativ 200 de angajaţi, trebuie să funcţioneze ca entitate civilă, neputând fi în subordinea IGSU, astfel încât “să se poată interveni şi în apele teritoriale ale statelor vecine”.

Sindicalistul a mai spus că solicită o întâlnire cu prim-ministrul Florin Cîţu, pentru a discuta despre implicaţiile deciziei anunţate de ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat duminică, la Timişoara, că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare va fi desfiinţată, atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, menţionând că şi-a exprimat acordul în acest sens şi premierul Florin Cîţu.

Drulă a salutat recenta acţiune a procurorilor în cazul ARSVOM şi a subliniat că la respectiva instituţie s-a derulat un control pornit la cererea sa.

“În martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a prea putut ieşi din port pentru că era vreme rea, iar barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Anunţ că această agenţie va fi desfiinţată, am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul, iar atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU, pentru că, de fapt, nici nu-şi prea avea rostul, iar prin felul în care au acţionat – şi vedem şi aceste acuzaţii, este un dosar în curs care va trebui finalizat – arată că sunt suspiciuni mari de integritate, de competenţă grave şi vom desfiinţa această agenţie”, a explicat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.

Directorul ARSVOM, Daniel Manole, a fost revocat din funcţie, zilele trecute, după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează