fbpx

Contact

Salariaţii de la ArcelorMittal Galaţi sunt la un pas grevă generală

Negocierile între sindicate şi patronat la ArcelorMittal, legate de aplicarea noii legislaţii stabilite de Guvern (prin care contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat) şi de contractul colectiv de muncă pe 2018, au eşuat. Angajaţii şi patronatul au viziuni complet diferite legate de modul cum vor fi majorate lefurile celor peste 6.000 de salariaţi.

Stare tensionată la ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare angajator privat din estul României, unde salariaţii se pregătesc de grevă din cauza eşuării negocierilor sindicale legate de contractul colectiv de muncă. Potrivit lui Vasile Crişan, secretarul general al Sindicatului Siderurgistul AMG, cea mai importantă nemulţumire a oamenilor vine de la aplicarea „revoluţiei fiscale” tocmai aprobată de Guvern. Prima rundă a negocierilor ar fi trebuit să aibă loc vineri dimineaţă, însă discuţiile s-au întrerupt brusc după ce reprezentanţii patronului indian Lakhsmi Mittal au cerut ca majorarea privind transferul contribuţiilor (conform OUG 79/2017) să se facă, pentru toţi cei peste 6.000 de salariaţi, la pachet cu negocierea contractului colectiv de muncă (CCM) pe anul 2018. „Această chestiune, coroborată şi cu o altă frază spuse de reprezentanţii administraţiei, că ei nu au nicio obligaţie să facă acest transfer şi că nu există niciun act legislativ în această direcţie, a inflamat situaţia şi a crescut puţin tensiunile, care aş putea spune că sunt uniformizate la nivelul platformei combinatului, astfel că în jur de 300 de oameni s-au adunat pentru un protest spontan”, a mai spus Vasile Crişan. Sindicalistul a mai precizat că reprezentanţii sindicatului pe care-l reprezintă au respins categoric propunerea administraţiei şi au cerut ca negocierile să se poarte separat, mai ales că termenul pentru aplicarea prevederilor ordonanţei 79 este foarte scurt (20 decembrie) iar „comasarea” cu tratativele la CCM pe 2018 ar pune presiune mare pe angajaţi. „Noi am trimis administraţiei o hârtie cu trei cereri punctuale. Prima este ca modificările corespunzătoare prin transferul taxelor de la angajator la angajat să se opereze prin creşterea brutului. A doua, ca brutul să fie crescut astfel încât cheltuielile totale cu salariaţii să fie menţinute stabile, pentru ca aceştia să beneficieze de reducerea impozitului pe venit din salariu, de la 16 la 10 la sută. În fine, a treia este ca mărirea salariului brut operată prin acest transfer de taxe ca o consecinţă directă a OUG 79/2017 şi OUG 82/2017 să nu se substituie negocierii salariale colective. Respingerea acestor propuneri ne aduce la capătul răbdării”, mai spus Vasile Crişan. De altfel, conducerea Sindicatului Siderurgistul AMG a informat că dacă nu se va ajunge la o înţelegere în privinţa actului adiţional de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat se va trece la acţiuni radical, „inclusiv greva generală”. De cealaltă parte, administraţia combinatului siderurgic spune că este dispusă la negocieri, însă nu în orice condiţii. „ArcelorMittal Galaţi îşi exprimă hotărârea de a continua dialogul cu partenerii sociali, în cadrul stabilit de lege, pentru a se asigura deopotrivă sustenabilitatea Combinatului, dar şi viitorul slujbelor, în noua realitate economică”, a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al companiei. Sindicaliştii şi conducerea combinatului se vor întâlni într-o nouă rundă de discuţii joi, 14 decembrie.

Sursa: adevarul.ro

Comments

comments

Apelează