Contact

Salariaţii din Tineret şi Sport intră în grevă generală de miercuri

angajati

Salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJTS, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale intră în grevă generală, miercuri dimineaţă, până la soluţionarea problemelor legate de inechităţile salariale comparativ cu restul bugetarilor. Tot miercuri, ar urma să aibă loc prima rundă de negocieri pentur noul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Tineretului şi Sportului.

” În ceea ce priveşte greva generală în sport şi tineret, aceasta se va desfăşura conform programului stabilit. Mâine (n.r. – miercuri) începând cu orele 8.00 vor opri lucrul membrii de sindicat SNST din multe unităţi subordonate şi din unele federaţii sportive naţionale urmând ca în zilele următoare acestora să li se alăture şi ceilalţi colegi. În funcţie de rezultatul negocierilor colective care va debuta mâine, începând cu ora 15:00, vom decide asupra acţiunilor noastre de protest. Sunt grupe care au trimis tabelele cu semnaturile membrilor care au anuntat ca susţin în totalitate programul protestelor, inclusiv greva. Din informarile primite, aflam ca sunt directori care din exces de zel au intervenit pentru a bloca protestele. Analizăm posibilitatea de a face plangeri penale impotriva directorilor care au facut presiuni asupra angajatilor pentru a renunta la protest”, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, făcând referire la şedinţa reprezentanţilor grupului de lucru permanent nominalizaţi prin Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 541/20.07.2018 .

“Din partea ministerului delegaţia a fost condusă de Secretarul General dl. Ion Cristinel RUJAN şi a fost compusă din: Secretar General adj. Dna Madalina Minciunescu, Consilier al ministrului tineretului si sportului Dl.Alex Ciuca, Consilier resurse umane Dna elena Iarca, Director directia juridica Dnul Dacian Stan. Din partea Sindicatului Naţional Sport şi Tineret au participat: liderul Dnul Sandu Pop, Dl.Ionica Liviu si Dl.Andy Nagy. Alături de reprezentanţii sindicatului nostru au participat preşedintele Blocului Naţional Sindical Dl. Dumitru Costin şi secretarul general Dl. Horaţiu Raicu”, precizează sindicaliştii.

O altă concluzie a întâlnirii este aceea că au fost identificate inechităţi salariale, fiind solicitat un audit al Curţii de Conturi.

“Reprezentanţii ministerului ne-au comunicat că au făcut o centralizare a salariilor în plată la nivel central şi teritorial. Au constatat că pe lângă lucrurile revendicate de noi au identificat şi inechităţi salariale. Pe cale de consecinţă au solicitat Curţii de Conturi a României efectuarea unui audit privind salarizarea din aparatul central MTS si unitatile subordonate. La reproşurile făcute de preşedintele BNS privitoare la faptul că în cursul săptămânii trecute s-a aprobat în Guvernul României un Memorandum cu tema “Analiza de impact asupra transferului de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului şi sportului” fără ca S.N.S.T să fi fost consultat şi implicat în acest demers. Am primit promisiunea că de acum încolo, la elaborarea proiectului de lege care va consfinţi transferul de la MTS la autorităţile locale a structurilor de tineret şi sport, vor implica organizaţia noastră. Dacă mai adăugăm şi răspunsul dat de Dna. Secretar General adj,care nu a putut preciza un termen până la care Curtea de Conturi a României va finaliza auditul, concluzia care se desprinde este următoarea: FOLOSIREA CURŢII DE CONTURI ÎN ACEST DEMERS ÎI SCUTEŞTE DE RĂSPUNDEREA POLITICĂ ÎN A REZOLVA PROBLEMA SALARIZĂRII PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ACESTUI AN, CEL PUŢIN. Faptul că la rectificarea bugetară ce urmează a fi făcută peste câteva zile nu există nici o soluţie legislativă şi nici resursă financiară alocată suplimentar ne îndreptăţesc ca în numele SNST să declanşăm la nivel naţional o amplă acţiune care să vizeze demersuri în instanţele de judecată pentru toţi membrii SNST care au de revendicat drepturi salariale”, menţionează sindicatul.

În ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv deMuncă, miercuri, de la ora 15:00, ar urma să aibă loc prima rundă de negociere a noului contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Tineretului şi Sportului, având în vedere că din data de 9 iulie, membrii de sindicat nu se mai află sub incidenţa unui astfel de contract în pofida demersurilor făcute de S.N.S.T pentru rezolvarea acestei probleme.

Andy Nagy, preşedintele sindicatului naţional Sport şi Tineret, a declarat pentru News.ro că cea mai gravă problemă în urma declanşării grevei generale va fi întâmplinată în asigurarea personalului la 30 la sută din capacitate în taberele şcolare, acolo unde personalul este deja insuficient.

“Nu ştiu cum vor asigura cei 30 la sută din personal în tabere, nici nu vreau să mă gândesc. Mai ales că acum în perioada asta sunt foarte multe tabere, Aici este grav, un subiect delicat, toţi avem copii, e trist, dar nu avem ce face. Pentru că oamenii sunt foarte porniţi. Hai că la sportivi poate e altă problemă, acolo sunt adulţi, dar aici e vorba de copii”, spune Nagy.

El a mai precizat căpersonalul din MTS nu va intra în grevă: “Personalul din MTS nu intră în grevă, deşi eu cu ei am început acest sindicat. Dar ei au alte salarii, alte poziţii şi sunt şi presiuni. Pentru că au fost liste făcute cu semnături din cluburi sau DJTS-uri şi acum oamenii spun că nu mai vin pentru că au fost făcute presiuni de către directorii lor”.

Sursa: news.ro

Comments

comments

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *