fbpx

Contact

STUDIU: Companiile private din România estimează o creştere medie de 8,1% a salariilor de bază în 2022, după o majorare medie de 8,9% în acest an, când cea mai mare creştere a fost în industrie, sectorul farmaceutic, retail şi sectorul bancar

“Companiile private din România estimează o creştere medie de 8,1% a salariilor de bază în 2022, după o majorare medie de 8,9% în acest an”, arată studiul PayWell 2021, realizat de PwC România.

Majorarea salarială raportată pentru acest an este de aproape două ori mai mare faţă de cea pe care au anticipat-o respondenţii, de 4,68%, în ediţia studiului Paywell efectuată în 2020, într-o perioadă de incertitudine economică.

”Liderii de afaceri aveau aşteptări pesimiste în prima jumătate a anului trecut când estimau un impact mult mai sever al crizei asupra economiei globale. Pe măsură ce restricţiile care au limitat activitatea au fost ridicate, efectele negative s-au atenuat şi companiile au reuşit să acorde în 2021 majorări salariale peste nivelurile pe care le luau în calcul la începutul crizei sanitare. Deşi creşterile salariale de două cifre au revenit, din cauza inflaţiei, câştigurile reale sunt erodate. Pentru anul viitor, previziunile sunt optimiste, însă moderate, pentru că efectele pandemiei vor continua pe termen mediu, iar climatul economic va rămâne volatil”, a declarat Dinu Bumbăcea, country managing partner PwC România.

Dintre sectoarele prezente în studiu, cea mai mare creştere medie a salariilor în 2021, de 13,66%, a fost înregistrată de industrie, urmată de sectorul farmaceutic cu 10,51%, retail cu 8,2% şi sectorul bancar cu 8,01%.

Funcţiunile organizaţionale cu cele mai mari creşteri anul acesta au fost cele de vânzări, de servicii administrative şi de infrastructură, precum şi IT, reflectând priorităţile organizaţiilor. Pe categorii de angajaţi, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate în categoria ”experţi” (16,75%), restul specialiştilor, precum şi nivelurile de muncitori / operatori având parte de o creştere aproape de media pieţei.

Cele mai mici creşteri au fost, şi în acest an, în categoria management de top. În continuare, regiunea Bucureşti-Ilfov conduce detaşat, înregistrând un salariu mediu brut aproape dublu faţă de Moldova (8.850 lei faţă de 4.444 lei).

”Pe termen mediu şi lung, noul model de creştere economică axat pe ecologie şi tehnologie va solicita competenţe adecvate, în special digitale, pentru a menţine competitivitatea angajaţilor pe piaţa muncii şi, implicit, performanţa companiilor. În aceste condiţii, reformele structurale în educaţie, asistenţă medicală sau infrastructură sunt mai necesare ca niciodată, pentru a reduce decalajul faţă de economiile dezvoltate.

În România doar o treime dintre persoanele de vârsta adultă au competenţe digitale de bază, iar programele de învăţare şi formare pe care companiile le oferă sunt foarte utile, dar trebuie dublate de educaţia formală, a şcolii”, a declarat Daniel Anghel, partener, lider servicii fiscale şi juridice PwC România.

Topul beneficiilor este condus, şi în acest an, de tichetele de masă, urmate de cafeaua şi răcoritoarele gratuite, zilele suplimentare de concediu, bonusurile acordate cu diferite ocazii şi abonamentele medicale.

”Beneficiile care erau populare şi înainte de pandemie au rămas în continuare apreciate, în special datorită fiscalităţii avantajoase, dar pachetele de beneficii au început să includă tot mai mult alte facilităţi, în special din categoria sănătăţii şi stării de bine a angajaţilor (‘well-being’). Remarcăm, în mod deosebit, promovarea timpului liber ca beneficiu, precum şi accentul pe sănătatea mintală a angajaţilor (sesiuni de educaţie, terapie individuală sau linii dedicate de asistenţă pentru angajaţi). Sunt în general beneficii care răspund problemelor generate de pandemie, cum sunt stresul suplimentar generat de munca de acasă, grija mai mare pentru sănătate şi timpul necesar pentru îngrijirea copiilor”, a arătat Oana Munteanu, director People & Organisation PwC România şi coordonatoarea studiului Paywell.

În condiţiile creşterii economice prognozate, digitalizării accelerate şi a schimbărilor în modul de a lucra, ne aşteptăm ca piaţa muncii să devină tot mai dificilă pentru angajatori, în special în ceea ce priveşte competenţele necesare proceselor de transformare. Presiunea asupra pachetelor de recompensare necesare atragerii şi retenţiei oamenilor este similară perioadei de dinaintea pandemiei şi capătă valenţe noi, în contextul în care flexibilitatea muncii a devenit un criteriu tot mai important în alegerea angajatorului.

Alte concluzii ale sondajului arată că salariile medii de top în 2021 au fost în departamentele de strategie, juridic şi IT, iaar cea mai bine plătită grupă de vârstă este cea cuprinsă între 26 şi 43 de ani.

Peste 50 de poziţii din companiile analizate, precum retail product team leader, operations-service quality management specialist, system arhitect, branch network development director, regional sales manager sau market access manager, au avut creşteri salariale de peste 20%.

Numărul locurilor de muncă vacante a început să crească după redresarea economiei, iar în primul semestru era cu 3% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu 31% mai mic decât în 2019, mai relevă studiul.

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2021 a fost realizat pe un eşantion de 103 companii private din sectoarele industrie, bancar, farmaceutic, retail, ospitalitate şi analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare.

Studiul conţine analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare, de exemplu creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile, precum şi analiza unui număr de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează