fbpx

Contact

Tag Archives: cotizatie

icon

Legea dialogului social si iluzia modificarii sale

Nu este niciun secret faptul ca, inca de la intrarea sa in vigoare, Legea 62/2011 a generat discutii aprinse, prevederile acesteia fiind deseori subiectul unor interpretari mai mult sau mai putin pertinenete.
De asemenea, nu este niciun secret faptul ca, inca de la intrarea in vigoare, s-a urmarit modificarea anumitor prevederi ale acestei legi, sindicatele fiind nemultumite, in special, de conditiile in care se putea obtine reprezentativitatea la nivel de unitate ca urmare a majorarii procentului ce conferea sindicatului atributul reprezentativitati si implicit dreptul de a reprezenta singur salariatii in cadrul negocierilor colective.
Legea 1/2016 care a modificat Codul de dialog social a adus unele modificari dar, din perspectiva regulilor de negociere colectiva, impactul acestor modificari este extrem de redus.
Ramane ca practica sa stabileasca in ce masura modificarile operate de Legea nr. 1/2016 sunt binevenite sau, din contra, ele vor genera impasuri in procesul de negociere colectiva la nivel de unitate.

Apelează