fbpx

Contact

Tag Archives: jurisprudenta

icon

Interdictia concedierii salariatului aflat in plata stimulentului de insertie

Concedierea salariatului in perioada in care acesta beneficiaza de stimulentul de insertie reprezinta o incalcare a prevederilor OUG 111/2010, masura concedierii fiind nelegala. In acest sens, Tribunalul reţine încălcarea de către angajator la emiterea deciziei de concediere a interdicţiei prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2010, respectiv dispunerea concedierii pe durata în care salariatul se află în plata stimulentului de inserţie.
Având în vedere că plata stimulentului a încetat ca urmare a încetării raporturilor de muncă, împrejurarea că decizia de concediere a fost emisă de pârâtă cu nerespectarea interdicţiei legale, instanta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 253 din Codul Muncii (prejudiciul, fapta ilicită a angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia), sens in care va obliga parata sa plateasca reclamantei o despagubire egale cu stimulentul de inserţie de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii si pana la data împlinirii vârstei de 2 ani, de către minor.

Lipsa invitatiei salariatului la evaluarea profesionala atrage anularea procesului de selectie si implicit a concedierii salariatului

Neinvitarea salariatului la procesul de evaluare in vederea stabilirii ordinii de prioritati la concediere conduce la anularea procesului de selectie si implicit a concedierii salariatului

Apelează