Monthly Archives: November 2019
Efectul Brexit: 11.600 de angajați europeni, din care 4.700 de asistente au plecat din sistemul medical britanic
11.600 de angajați europeni au plecat din sistemul public de sănătate din Marea Britanie (NHS) după referendumul pentru Brexit din 2016, potrivit datelor citate de The Guardian. Dintre cei plecați, 4.783 sunt asistente medicale. Informația vine pe fondul lansării de către premierul Boris Johnson a programului electoral al Partidului Conservator în care unul dintre punctele
Peste 400.000 de romani au doua job-uri simultan. Specialistii trag un semnal de alarma: “Nu putem fi eficienti 14 ore pe zi”
Al doilea job este o varianta dupa care multi romani se uita, fie din cauza presiunilor financiare, fie din dorinta de a pune in practica un hobby. Acestia trebuie sa ia insa in calcul ca mai multe joburi in acelasi timp sunt binevenite pentru cei care isi cauta o cale pe drumul profesional, dar, in
Comisia Europeană: Noua Lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ la adresa deficitului public în 2020 şi în anii următori
Noua Lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ la adresa deficitului public în 2020 şi în anii următori în condiţiile în care aceasta conţine majorări semnificative ale punctului de pensie în intervalul 2019-2021, arată Comisia Europeană în raportul care conţine constatările misiunii de supraveghere consolidată desfăşurată în România în 25 septembrie 2019. Potrivit estimărilor Guvernului
România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte contractele de muncă temporară
Ponderea contractelor de muncă temporară în Uniunea Europeană era de 13,6% din totalul contractelor de muncă în trimestrul al doilea al acestui an, statele membre cu cea mai mică pondere a contractelor de muncă temporară fiind România şi Lituania, ambele cu 1,5%, arată datele publicate miercuri de Eurostat, potrivit Agerpres. La polul opus, peste un
Opt milioane de muncitori în regim part-time din UE ar dori să muncească mai mult
În rândul populației cu vârsta cuprinsă între 15-74 ani din UE, 230 milioane persoane erau angajate în 2018, 17 milioane nu avea un loc de muncă și 134 erau inactive din punct de vedere economic, arată datele publicate vineri de Eurostat. Aproximativ 80% dintre persoanele angajate din UE (184 milioane persoane) lucrau în regim full-time
Studiu: Jumătate dintre români vor să-şi schimbe jobul până la finalul anului
Românii vor să-şi schimbe jobul până la finalul anului, arată un studiu realizat de o platformă de recrutare online, în condiţiile în care cinci din zece au aplicat pentru un nou loc de muncă numai în ultima lună. “50% dintre cei care au participat la cel mai recent survey derulat de eJobs România au declarat
SONDAJ: Doar unul din zece angajatori şi-ar păstra toţi angajaţii dacă ar trebui să facă o selecţie în funcţie de eficienţa muncii. Angajaţii din generaţia Z, cel mai puţin apreciaţi de către angajatori
Dacă ar trebui să aleagă câţi angajaţi din companie să păstreze pe criteriul eficienţei şi al rezultatelor muncii depuse, doar unul din zece angajatori ar păstra întreaga echipă în formula existentă, arată datele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs, care precizează că angajaţii din generaţia Z (1996-2012) sunt cel mai puţin apreciaţi de către
Companiile si mai ales angajatii se tem de noile tehnologii: Cum vor putea concura cu robotii?
”Disruption” este un termen tot mai des folosit in strategiile organizatiilor, iar primul lucru cu care este asociat este tehnologia: inteligenta artificiala sau roboti. Totusi, cea mai mare provocare nu este tehnologia in sine, ci dezvoltarea unei forte de munca calificate, flexibile si care sa gandeasca strategic. Dezvoltand, companiile vor avea nevoie de angajati care