fbpx

Contact

Ministerul Muncii propune o majorare a salariilor, în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017

Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice o Ordonanţă de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice. Actul normativ prevede acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

”În perioada 2019 – 2022, potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând o patrime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat” se arată în nota de fundamentare a documentului.

Potrivit sursei citate, pentru anul 2019, salariile de bază s-au majorat cu ¼ din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.

”Potrivit dispoziţiilor art.45 din Legea nr.5/2010 privind bugetul de stat pe anul 2020, începând cu luna ianuarie 2020, salariile de bază se majorează cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2019”, se mai arată în document.

”Precizăm că, potrivit art.I alin.(1) al O.U.G nr.226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) şi (4^1) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit documentului, ”criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

Actul normativ propune:

”1. La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc urmatoarele prevederi:

– acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.,

– acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

2. Aplicarea prevederilor articolului I se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021”, se mai arată ăn document.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează