fbpx

Contact

România se află în primele 10 ţări care pot asigura condiţiile optime de lucru pentru angajaţii remote

Potrivit Bloomberg, doar anul acesta, destinaţii populare precum Grecia, Italia, Japonia şi Thailanda au adăugat programe avansate pentru lucrătorii remote, într-un efort de a concura pentru talentele din toată lumea.

Un nou raport privind lucrătorii remote al firmei globale de consultanţă Global Citizen Solutions, publicat la 25 iulie, răspunde la această întrebare prin analizarea programelor de relocare din 65 de ţări din întreaga lume.

Cel mai bun loc pentru a duce viaţa unui „nomad digital” – expresie folosită în raportul citat pentru a desemna lucrătorii remote – este Spania. Mai mulţi factori au propulsat-o în top, inclusiv o nouă lege privind startup-urile, menită să stimuleze ecosistemul antreprenorial al ţării, impozitarea zero a veniturilor obţinute în străinătate, accesibilitatea, disponibilitatea internetului de mare viteză şi un mediu ideal pentru tehnologie şi inovare.

Nouă din primele 10 ţări prezentate în raportul Global Citizen Solutions se află în Europa. Ţările de Jos şi Norvegia, aflate pe locurile al doilea şi al treilea, cu scoruri aproape egale, sunt oarecum aşteptate pentru nivelul lor ridicat de trai şi serviciile solide de asistenţă medicală, educaţie şi sociale – însă costurile ridicate ale traiului reprezintă o provocare majoră, potrivit raportului.

Cu toate acestea, Estonia şi România au înregistrat un scor neaşteptat de ridicat. Acestea se laudă cu un stil de viaţă mai accesibil, cu acces excelent la natură şi o scenă culturală bogată. Singura destinaţie non-europeană care a ajuns în top 10 este Canada, aflată pe locul 8. Ţara a anunţat în 2023 că lucrează la o nouă strategie pentru a atrage lucrătorii din domeniul tehnologiei.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează