DOSAR  NR. [•]/3/2013
ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A

CONFLICTE  DE MUNCĂ  ŞI ASIGURĂRI  SOCIALE

SENTINTA CIVILA NR. [•] ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 29.01.2015 TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN: PREŞEDINTE:  [•]

ASISTENT JUDICIAR:  [•]

ASISTENT JUDICIAR: [•]

GREFIER : [•]

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Dezbaterile de fond au avut  loc în  şedinţă publică de la 22.01.2015,  fiind  consemnate  în încheierea de şedinţă de la aceea dată, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat  pronunţarea cauzei la data de 29.01.2015 când în aceeaşi compunere a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând  asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI  BUCUREŞTI  SECŢIA  A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr. [•]/ 3/ 2013, astfel cum a fost precizată şi completată, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. anularea Deciziei de concediere nr. [•]/26.04.2013 ca nelegală şi netemeinică,
2.   obligarea intimatei la reintegrarea pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii,
3.   obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care aş fi beneficiat de la momentul concedierii şi până la momentul efectivei reîncadrări, printre care se numără şi (a) plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada scursă de la data concedierii până la momentul reintegrării efective; (b) aplicarea şi menţinerea, atât pe perioada concedierii, cât şi ulterior momentului reintegrării a dreptului de a beneficia de o rată preferenţială acordată în virtutea calităţii sale de salariat, cu consecinţa recalculării sumelor achitate pe perioada în care a fost concediată nelegal, inclusiv cu consecinţa recalculării soldului creditului; (c) menţinerea drepturilor constând în asigurările medicale contractate la [•];
4.  obligarea intimatei la plata actualizată a bonusului pentru anii 2010, 2011, 2012 şi 2013,
5.  obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 Euro,
6.  obligarea intimatei  la plata  echivalentului  stimulentului  de inserţie pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi până la data împlinirii vârstei de 2 ani a copilului ([•]) ,
7.  obligarea intimatei la plata contravalorii indexate şi actualizate a unui salariu brut reprezentând valoarea ajutorului pentru naşterea copilului ([•][•]) ;
8. obligarea intimatei la plata indexată şi actualizată a indemnizaţiei aferentă concediului de maternitate pentru cele 126 zile calendaristice legale ale acestui concediu şi plata indexată şi actualizată a diferenţei între salariul de încadrare şi valoarea  indemnizaţiei  de maternitate  pentru  o perioadă  de  12 săptămâni  (84  zile) ;
9. obligarea intimatei la plata echivalentului stimulentului de inserţie pentru perioada cuprinsă între data de 01.06.2014  şi până la data împlinirii  vârstei  de 2 ani a copilului său  ([•][•])
10. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea  prezentului proces.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale care interzic luarea unei astfel de măsuri în perioada plăţii stimulentului de inserţie
Arată că la data de 17.07.2011, a dat naştere unui copil ([•]) , iar ca urmare a acestei situaţii a solicitat concediu pentru creşterea şi  îngrijirea  acestuia  până  la vârsta  de  un  an.
În conformitate cu Decizia intimatei nr. [•]/ 19.06.2012, începând cu data de 09.07.2012, şi deci anterior momentului împlinirii vârstei de un an de către copilul său, şi-a reluat activitatea în cadrul intimatei, realizând venituri supuse impozitului.
În această situaţie, a devenit beneficiara unui stimulent de inserţie în valoare de 500 lei lunar, urmând ca acesta să-i fie achitat până la momentul împlinirii de către copilul sau a vârstei de 2 ani, respectiv până la data de 17.07.2013.
Precizează că a adus la cunoştinţa angajatorului această situaţie întrucât acesta este emitentul adeverinţei (fila 30 din dosar) pe care a utilizat-o pentru obţinerea stimulentului de inserţie, adeverinţă pe care a emis-o tocmai în scest scop.
De asemenea, a adus această situaţie la cunoştinţa angajatorului şi printr-o adresă (fila 29 din dosar), menţionându-i expres acestuia că beneficia la data respectivă de stimulent de inserţie.
Deşi reclamanta era beneficiara unui  stimulent  de inserţie  până  la data  de 17.07.2013 şi societatea cunoştea acest aspect, intimata a emis decizia de concediere  cu încălcarea  interdicţiei legale prevăzute  de art. 25alin. (2) lit. b)  din O.U.G.   nr.111/2010, al cărui conţinut îl redă .
În continuare arată că decizia de concediere este nemotivată întrucât din cuprinsul acesteia nu reiese care sunt motivele care au stat la baza desfiinţării postului ocupat de ea. Consideră că decizia de concediere nu cuprinde nici un motiv concret care ar fi trebuit să reiasă ca urmare a coroborării rezultatelor unei analize temeinice şi calificate a situaţiei de fapt în care s-ar regăsi pârâta cu toate elementele referitoare la activităţile desfăşurate de ea.
Pretinsa motivare din cuprinsul deciziei de concediere, respectiv reorganizarea activităţii departamentului din care făcea parte, nu îndeplineşte condiţiile impuse de textul legal, întrucât nu este menţionat nici un aspect care să fi cauzat o astfel de măsură, nu este arătată nici o legătură concretă între presupusa reorganizare de la nivelul direcţiei şi postul sau, care ar fi efectele desfiinţării postului sau asupra posibilităţilor de atingere a scopului urmărit prin pretinsa reorganizare.
Potrivit dispoziţiilor art. 79 din Codul Muncii, motivele care determină concedierea trebuie menţionate expres în cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibilă completarea acesteia cu acte exterioare, astfel că simpla referire la desfiinţarea postului şi reorganizarea direcţiei nu poate suplini cerinţele obligatorii ale motivării în fapt a măsurii concedierii.
Motivarea deciziei de concediere trebuie să fie una concretă, reală şi aplicată situaţiei  de  fapt,  să  nu aibă  un caracter  general  sau  discreţionar,  astfel  încât salariatul concediat să poată să beneficieze de un drept efectiv la apărare faţă de măsura  dispusă  de angajator.
Pe cale de consecinţă, solicită să se reţină că decizia de concediere emisă de către intimată nu respectă condiţia minimală impusă de lege, respectiv nu este motivată, aspect care atrage, în conformitate cu art. 78 din Codul Muncii, nulitatea acesteia.
În continuare arată că decizia de concediere nu respectă prevederile art. 68- 72 din Codul muncii
Potrivit art. 3 din Decizia nr. [•]/26.04.2013, “temeiul de drept  al  concedierii colective a contestatoarei îl constituie art. 65 alin. (1) din  Codul  Muncii”.
De asemenea, potrivit Notificării deciziei de concediere colectivă (fila 332 din dosar), reiese că intimata a efectuat concedieri colective în perioada în care a dispus şi concedierea sa.
Conform menţiunilor din decizia sa de concediere nu reiese că pârâta ar fi îndeplinit obligaţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 68-72 din Codul Muncii. De fapt, nici una dintre aceste obligaţii menţionate în art. 68-72 din Codul Muncii, nici nu a fost îndeplinită, nici nu a fost menţionată în decizia de concediere, deşi textul art. 3 din decizie este clar si face referire la concedierea colectivă.
In consecinţă, rezultă că intimata, deşi a menţionat în Decizia nr. [•]/26.04.2013 că a dispus împotriva ei măsura concedierii colective, în fapt nu a respectat şi îndeplinit nici una dintre obligaţiile prevăzute în art. 68-72 din Codul Muncii.
Reclamanta a solicitat să se reţină că pârâta nu a respectat obligaţiile  specifice care îi reveneau în situaţia unei concedieri colective, aspect care atrage nulitatea deciziei de concediere.
În continuare arată că decizia de concediere  este netemeinică.
În situaţia contestatoarei nici una din condiţiile desfiinţări locului de muncă nu este îndeplinită.
Lipsa caracterului efectiv al desfiinţării postului ocupat. Atribuţiile şi sarcinile de serviciu pe care le exercită  au fost reluate în fişa unui alt post cu altă titulatură, creat în momentul desfiinţării postului său. Pârâta nu a făcut altceva decât să redenumească în mod formal postul ocupat de ea și să angajeze o altă persoană pe acesta.
Astfel, din Nota nr. [•]/ 14.02.2013 reiese că la nivelul departamentului din care făcea parte se desfiinţează un singur post, acela de arbitragist, dar în acelaşi timp, se înfiinţează postul de consilier vânzări produse trezorerie. Aşadar, în cadrul departamentului din care făcea parte a fost desfiinţat postul ocupat de ea şi înfiinţat în acelaşi timp un post care numai în mod formal are o altă denumire, dar în fapt vizează aceleaşi atribuţii şi sarcini de serviciu.
Absolut toţi angajaţii din cadrul departamentului din care făcea parte aveau atribuţii specifice de vânzare produse de trezorerie, deoarece chiar titulatura biroului este de vânzare a unor astfel de produse, aceasta fiind activitatea de bază desfăşurată în cadrul biroului. Întrucât atribuţiile postului de consilier vânzări produse trezorerie sunt, în fapt, aceleaşi cu cele exercitate de ea pe postul deţinut de arbitragist, apreciază că desfiinţarea postului său este una fictivă.
Totodată, din aceeaşi notă nr. [•]/ 14.02.2013 reiese că la nivelul intimatei a fost înfiinţat un post de arbitragist (având exact aceeaşi denumire ca cea a postului ocupat de ea) şi cu aceleaşi atribuţii în cadrul [•].
De asemenea, la data de 03.05.2013, pârâta a efectuat angajări prin  recrutare externă. Astfel, potrivit anunţului de recrutare (fila 57 din dosar), pârâta dorea să angajeze arbitragist, fişa postului menţionată pe site-ul bestjobs fiind identică cu fișa sa de post.
Mai mult, din statele de funcţii depuse la dosar de intimată (filele 122-125) reiese că la data de 01.05.2013, aceasta avea mai multe posturi de arbitragist vacante sau blocate spre recrutare externă. De asemenea, inclusiv în luna august 2013, chiar si ulterior procesului de recrutare externă, pârâta mai deţinea un post vacant  de arbitragist.
Aşadar, la nivelul direcţiei din care făcea parte, pârâta deţinea atât posturi vacante de arbitragist şi pe care efectua transferuri interne sau recrutări externe, precum şi un post de consilier vânzări care reprezenta, de fapt, postul său redenumit.
În concluzie, desfiinţarea postului nu a fost una efectivă, atâta vreme cât atribuţiile mele erau exercitate în cadrul altui post nou înfiinţat şi numai denumit diferit, şi atâta vreme cât existau posturi  de arbitragist vacante.
Din decizia de concediere nu reiese nici un motiv care să fi condus în mod obiectiv şi justificat la măsura desfiinţării postului sau raportat la contextul şi  poziţia  acestuia  în  cadrul  societăţii,  în  cadrul  departamentului,  biroului  din care făcea  parte, la efectele acestei desfiinţări în atingerea scopului urmărit de societate prin reorganizare.
Din Adresa nr. [•]/23.10.2014, reiese că pârâta a efectuat un număr de 2329 de angajări, şi un număr de 932 de concedieri. În această situaţie, în care numărul de persoane angajate aproape s-a triplat, nu putem vorbi despre o cauză reală şi serioasă a restructurării posturilor, ci mai degrabă  de motive  subiective  care au stat la baza concedierii unor persoane.
În situaţia admiterii capătul principal al acţiunii, solicită şi aplicarea prevederilor art. 80 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior, plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii şi până la momentul efectivei reîncadrări, inclusiv (a) plata contravalorii tichetelor de masă pentru  perioada  scursă de la data concedierii până la momentul reintegrării efective; (b) aplicarea şi menţinerea, atât pe perioada concedierii, cât şi ulterior momentului  reintegrării  sale, a dreptului  de a beneficia de o rată preferenţială acordată în virtutea calităţii sale de salariat, cu consecinţa recalculării sumelor achitate pe perioada în care  a fost  concediată  nelegal,  inclusiv cu consecinţa recalculării soldului creditului; (c) menţinerea drepturilor constând în asigurările medicale contractate la  [•][•].
În situaţia admiterii capătului principal al acţiunii, solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi actualizate, precum şi la plata celorlalte drepturi de natură salarială de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.
Astfel, din calitatea de salariat al intimatei decurg mai multe drepturi şi beneficii, printre care şi dreptul de a beneficia de tichete de masă, de o dobândă preferenţială la creditele contractate de la societatea angajatoare  (art.  19 din Anexa 1 la CCM) şi de a avea o asigurare medicală în cadrul prestatorului agreat.
Prin concedierea sa nelegală, a fost privată de aceste drepturi, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei şi la plata lor.
Referitor la capătul de cerere privind bonusul aferent anilor 2010, 2011, 2012 şi 2013.
Astfel cum  a susţinut  încă  din  acţiune,  şi  cum  reiese  din  Nota  nr. [•]/14.02.2013 (fila 49 din dosar), direcţia în cadrul căreia  era  angajată era parte  a  [•] stabilit la nivel  [•].
Potrivit Notei nr. [•]/ 18.03.2011 (filele 322-323  din  dosar),  Notei  nr.  [•]/ 27.03.2012 (filele 324-327 din dosar) şi Notei nr. [•]/ 04.04.2013 (filele 328-331 din dosar), apare menţionat expres că se aprobă plata  bonusului  aferent anilor  2010,  2011 şi 2012 pentru  personalul  [•].
Având în vedere faptul că acest bonus s-a acordat în fiecare an pentru personalul  [•], şi raportat la faptul că prin notele respective nu sunt impuse criterii de îndeplinit pentru personalul  [•], apreciază că şi ea era îndreptăţită să primescă aceste bonusuri pentru anii 2010, 2011, 2012 şi 2013.
Din aceste note reiese în mod clar faptul că sistemul de bonusare la nivelul  [•] este diferit de Politica de recompense  pentru  anii  2010, 2011  şi 2012 şi de Sistemul de performanţă şi dezvoltare profesională aplicabil în  [•] începând din anul 2013 (politici la care pârâta face referire pentru a justifica lipsa plăţii bonusului) . În consecinţă, atingerea criteriului minim  de profitabilitate la care face referire pârâta în apărările sale nu are nici o relevanţă în situaţia ei. Totodată, realizarea de obiective şi evaluarea sa nu aveau impact asupra acordării acestui bonus.
În  ceea ce priveşte susţinerea intimatei referitoare la faptul că bonusul aferent anului 2010 i l-ar fi achitat în anul 2011, arătă că suma primită  în  anul 2011 reprezintă a doua tranşă din bonusul aferent anului 2009. Deşi pârâta deţine toate înscrisurile necesare, aceasta a refuzat să le depună la dosarul cauzei. De aceea, solicită să se observe din înscrisurile depuse de intimată în  susţinerea faptului că plata sumei de 16.250 lei, efectuată în anul 2011, ar reprezenta contravaloarea bonusului aferent anului 2010, nu sunt de natură să facă  această probă. Astfel, din nota de şedinţă depusă pentru termenul din data de 11.12.2014, însăşi pârâta susţine că în anul 2011 a făcut plata  sumei respective,  dar nu  arată dacă acesta reprezintă bonus pentru anul  2009  sau  pentru  anul  2010. Important este că această notă de şedinţă nu este o probă, ci un înscris cu simple susţineri. Totodată, probele depuse în susţinerea faptului că în anul pârâta 2011 ar fi achitat bonusul pentru anul 2010 sunt reprezentate de adresele/extrasele (în limba română şi limba engleză) din cadrul şedinţei Comitetului executiv din ziua de 22.03.2011 din care reiese că se va distribui bonusul pentru trimestrul IV si pentru anul 2010, dar nu apare nici o sumă menţionată. Pârâta a cenzurat totul, inclusiv suma care privea situaţia sa, motiv pentru care este evident că aceasta are  de ascuns aspecte referitoare la drepturile sale. Din acest înscris (extrasul şedinţei Comitetului executiv din ziua de 22.03.2011) rezultă că susţinerea ei cu privire la plata în tranşe a bonusurilor este adevărată. Totodată, refuzul intimatei de a  depune înscrisurile din care să reiasă ce sume i-a achitat şi cu ce  titlu,  este de  natură să confirme pretenţiile sale, cu atât mai mult  cu  cât  din  nici  un  înscris depus de [•] nu reiese  care este suma aprobată pentru  anul   2010.
Având în vedere refuzul intimatei de a depune orice înscris referitor la modalităţile de  acordare,  plată,  distribuire  a bonusurilor  aferente  anilor  2011,  2012  şi 2013, motivat de faptul că inclusiv datele care privesc situaţia mea ar fi confidenţiale şi nici măcar ea nu poate lua cunoştinţă de acestea, precum şi sancţiunea sub care s-a pus  în  vedere  intimatei  să  prezinte  instanţei  de judecată  acele înscrisuri, solicită să se facă aplicabilitatea dispoziţiilor legale şi  să  se constatate că refuzul [•] de a prezenta înscrisurile reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor  sale.
Cu privire la susţinerea intimatei constând în faptul că nu i-ar fi achitat bonusul aferent anului 2011 deoarece ar fi prestat activitate mai puţin  de  3 luni, arătă în primul rând că potrivit notei nr. [•]/ 27.03.2012 această  condiţie  nu  exista, în al doilea rând, chiar şi dacă ar fi existat,  ar  fi îndeplinită  deoarece  a  intrat în concediu de maternitate la  data  de  09.05.2011,  deci  a prestat  activitate mai mult de 4 luni.
Referitor la susţinerea intimatei constând în faptul că nu i-ar fi  achitat  bonusul aferent anului 2012 deoarece ar fi prestat activitate mai puţin de  3 luni,  arată în primul rând că potrivit notei nr.  [•]/ 04.04.2013  această  condiţie  nu există, în  al doilea  rând,  chiar  şi dacă  ar fi existat, ar fi îndeplinită deoarece şi-a reluat activitatea începând din luna iulie 2012, deci a prestat activitate timp  de 6 luni în cadrul acelui an calendaristic.
Cu privire la susţinerea intimatei constând în faptul că nu i-ar fi achitat bonusul aferent anului 2013 deoarece ar fi prestat activitate mai puţin de 3 luni, precum şi pentru că nu a mai deţinut calitatea  de angajat  al [•],  arată  că nu există condiţia prestării activităţii pentru un minim de timp, în al doilea rând, chiar  şi dacă ar fi existat, ar fi îndeplinită deoarece a fost concediată în luna mai 2013,  deci a prestat activitate mai mult de 4 luni, şi în al treilea rând, măsura concedierii sale a fost dispusă exclusiv de către [•], iar pârâta nu îşi poate  invoca propria culpă atunci când se pune problema suportării consecinţelor nelegalităţii acestei situaţii.
Pentru  toate  aceste motive,  contestatorul  a solicitat să fie   obligată pârâta la plata bonusului  aferent anilor 2010, 2011, 2012 şi  2013.
Cu privire la capătul de cerere referitor la daunele morale, în  situaţia în care  se va dispune anularea deciziei de concediere, constatând cu această ocazie culpa intimatei în dispunerea măsurii concedierii, solicită  instanţei  să  se  aplece  şi asupra contextului în  care această  măsură  a fost aplicată.
Prin acţiunea nelegală a angajatorului  de  a  dispune  concedierea  sa  în condiţiile în care pe posturi idnetice cu al sau efectua recrutări externe, starea sufletească a ei a fost modificată, fiind obligată să aibă un  conflict  de  drepturi  cu acesta  şi să îşi  reevalueze  atât  capacităţile  financiare,  dar  şi cele profesionale.
Mai mult, odată cu afectarea stării ei, a fost afectată şi starea copilului sau. Astfel, la data concedierii îngrijea un copil având vârsta de un an, situaţie de fapt  pe care pârâta o cunoştea. Mai mult, pârâta cunoştea faptul că se ocupa direct de îngrijirea copilului sau şi că îl alăpta în continuare, situaţia fiind adusă la  cunoştinţa  angajatorului.
Întrucât şi-a dorit să crească un copil sănătos, a  făcut  toate  demersurile pentru a asigura un climat  sigur şi calm în care acesta să crească şi să se dezvolte.  În acest sens, impactul pe care concedierea l-a avut asupra ei a avut consecinţe şi asupra posibilităţii de creştere a copilului sau, pe care încă îl alăpta.
Stresul la care a fost supusă prin emiterea unei decizii de concediere  nelegale, situaţie care a dus şi la afectarea copilului, justifică solicitarea formulată de acordare a daunelor morale.
Obligarea intimatei la plata echivalentului stimulentului de inserţie pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi până la data împlinirii vârstei de 2 ani a copilului ([•]),  precum  şi  pentru  perioada  cuprinsă  între  data  de 01.06.2014 şi până la data  împlinirii  vârstei  de  2  ani  a  copilului ([•][•])
Reclamanta era beneficiara unui stimulent de inserţie până la împlinirea de către copilul, [•], a vârstei de 2 ani. Având în vedere concedierea efectuată anterior datei împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, solicit obligarea [•] la plata stimulentului de inserţie.
Totodată, la data de 17.03.2014, a dat naştere celui de-al doilea copil ([•]). Ca urmare, potrivit dispoziţiilor legale, la momentul expirării concediului postnatal (17.05.2014) avea dreptul să solicite acordarea concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Totodată, începând cu data de 01.06.2014, putea  să îşi  reia   activitatea, fapt  care  dădea naştere  dreptului  sau de a beneficia de plata stimulentului de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Întrucât nu va beneficia de stimulentul de inserţie  pentru  lunile  rămase  până la împlinirea copilului a vârstei de 2 ani, deoarece în  urma  concedierii  nelegale nu va mai îndeplini condiţia realizării de venituri impozabile, apreciază că prejudiciul  pe  care pârâta i l-a adus prin  măsura  dispusă este dovedit,  sens în care solicită obligarea acesteia la plata sumei reprezentând contravaloarea  stimulentului de inserţie.
Plata contravalorii indexate şi actualizate a unui salariu brut reprezentând valoarea ajutorului pentru naştere.
Potrivit reglementărilor interne din cadrul intimatei, pentru fiecare naştere, salariaţii săi beneficiază de dreptul la un ajutor echivalent  cu  salariul de încadrare, cu menţiunea că dacă de la data naşterii  copilului  şi până la data plăţii  ajutorului  se modifică salariul, va fi luată în calcul valoarea de la data naşterii.
Având în vedere situaţia de fapt expusă anterior, precum şi dreptul de a beneficia de ajutorul pentru naştere, pentru copilul său, [•][•] născută la data de 17.03.2014, solicită obligarea intimatei la plata contravalorii indexate  şi actualizate  a acestuia.
Plata indexată şi actualizată a indemnizaţiei aferentă concediului de maternitate pentru cele 126 zile calendaristice legale ale acestui concediu şi plata indexată şi actualizată a diferenţei între salariul de încadrare şi valoarea indemnizaţiei de maternitate pentru o perioadă de 12 săptămâni.
Potrivit reglementărilor interne, în situaţia intervenirii evenimentului naşterii unui copil, pârâta suportă diferenţa dintre valoarea brută a salariului şi valoarea indemnizaţiei aferente concediului de maternitate pentru o perioadă de 3 luni.
Având în vedere faptul că măsura concedierii sale este una abuzivă şi nelegală, şi în cazul în care aceasta nu ar fi fost dispusă, ar fi beneficiat de dreptul solicitat prin prezentul capăt de cerere, solicită obligarea intimatei la  plata indexată şi actualizată a diferenţei dintre valoarea salariului său brut şi valoarea indemnizaţiei aferente concediului de maternitate, pentru o perioadă de 3 luni şi a indemnizaţiei de maternitate calculată ca 85% din valoarea  venitului  de încadrare  în ultimele 6 luni, pentru perioada legală de  126  zile.
În situaţia în care se va admite acţiunea, în temeiul art. 453 alin. (1) NCPC solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea  prezentului  proces .

Pârâta  [•], prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea  acţiunii  ca neîntemeiata  din următoarele  considerente :
În primul rând, pârâta a dorit să sublinieze faptul că, deşi  reclamanta încearcă să inducă instanţei de judecată concluzia că încetarea raporturilor sale de munca a operat în contextul unei concedieri colective, acest fapt este contrazis de înscrisurile pe care le-a  depus la dosarul cauzei și care atestă faptul că, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, s-a realizat o concediere individuală determinată de desfiinţarea postului.
Pentru a convinge asupra faptului ca în cauză s-a materializat o concediere colectivă, reclamanta a solicitat să depună în probatoriu Notificarea deciziei de concediere colectivă nr. DRU  [•]/ 03.04.2013- (Anexa 4 la nota de şedinţa depusă la termenul  din data de 05.09.2014).
Însă, analizând acest înscris, solicită să se observe că prezenta Notificare a deciziei de concediere colectivă nu priveşte  [•] ( în care activa și reclamanta), ci priveşte alte structuri organizatorice din cadrul societăţii,  și anume: [•].
Subliniază încă o dată faptul că în ceea ce o priveşte pe reclamanta  [•], nu a operat o concediere colectivă ci o concediere individuală, fiind aplicabilă prima teza a art. 66 Codul Muncii care prevede:,,concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală …”.
Greşit apreciază reclamanta că schimbarea organizatorică realizată de către angajator a avut ca rezultat o concediere colectivă a salariaţilor și că îndeplinirea obiectivelor propuse privind eficientizarea activităţii de vânzare produse de trezorerie în scopul atingerii ţintelor de profit aferente anului 2013 a necesitat iniţierea unei proceduri de concediere colectivă.
Pârâta a învederat faptul că, așa cum rezultă din Nota de reorganizare a nr. [•]/14/02/2013 a Direcţiei  [•], a fost propusă (și aprobată de către Comitetul executiv al  [•]) desfiinţarea unui singur post de Arbitragist și înfiinţarea unui singur post de Consilier Vânzări Produse Trezorerie ­ Anexa 3 la întâmpinare.
Chiar dacă, în cuprinsul art. 3 al Deciziei de concediere – Anexa 2  la  întampinare s-a strecurat o eroare materială în sensul că „temeiul de  drept  al concedierii colective îl constituie art. 65 alin.1)  din  Legea  nr.  53/ 2003 –  Codul Muncii, republicat “învederează instanţei de  judecată  că  în  cauză  suntem  în prezența  unei  concedieri  individuale  determinată  de  desfiinţarea postului.
De altfel, precizarea temeiurilor de drept ale concedierii și motivele care au determinat desfiinţarea postului ocupat de către reclamantă sunt menţionate în  cuprinsul art. 1 și 2 ale deciziei de concediere nr. 1541/26 aprilie 2013, în care angajatorul a indicat expres faptul că: ,,Art. 1. Reclamanta, având funcţia de arbitragist în cadrul  [•] către  [•] îi încetează  contractul  individual  de muncă  înregistrat cu nr. [•] din 01.11.2007, pentru  motive  ce  nu  țin  de  persoana  salariatei, ca urmare a concedierii individuale pentru desfiinţarea postului”.
,,Art.2.Motivele  care  determină  concedierea  sunt următoarele:
Ca urmare a reorganizării  [•] către  [•], un post de arbitragist  a fost desfiinţat,  iar salariata nu  s-a prezentat la testarea  care a avut loc pentru  departajarea salariaţilor”.
Or, ca să opereze o concediere colectivă era necesară îndeplinirea condiţiei legale prevăzută de disp. art. 68(2) Codul Muncii și anume, să existe cel puţin 5 concedieri.
Dispoziţiile textului de lege mai sus menţionat prevăd ca: (2) ,,La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin.(1), se iau in calcul si acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de munca din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătura cu persoana salariatului, cu condiţia existenței a cel puţin 5 concedieri.
Însă, așa cum a arătat, în situaţia de față a operat o singură concediere ca urmare a desfiinţării unui singur post,  acela de arbitragist.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei obligatorii instituită de dispoziţiile  art. 76 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii, arată că decizia de concediere emisă de Subscrisa sub nr. [•]/26.04.2013 întruneşte cerinţele  legale, motiv pentru  care nu este susceptibilă de a fi sancţionată cu nulitate absolută.
Temeiurile de fapt ale concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului sunt menţionate în chiar cuprinsul art. 65 alin.1 Codul Muncii, acestea constând în desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Motivarea deciziei de concediere în chiar cuprinsul său, așa cum este cerută  în mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicită a acestor motive, respectiv descrierea clară și completă a situaţiei de fapt ce determină luarea acestei decizii.
În cauza dedusă judecăţii, cu referire la Decizia de concediere emisă sub nr. [•]/26.04.2013, solicită să se observe ca motivele legale se regăsesc în cuprinsul actului contestat,  al cărui conţinut înscris la art. 1 și 2 îl redă:
Art. 1 Reclamanta, având funcţia de arbitragist … îi încetează contractul individual de munca înregistrat cu nr. 572 din   01.11.2007, pentru motive ce nu țin de  persoana salariatei,  ca  urmare a  concedierii  individuale pentru   desfiinţarea   postului”.
Art. 2  „Motivele care determină concedierea sunt următoarele:
Ca urmare a reorganizării  [•] către  [•], un post de arbitragist a fost desfiinţat,  iar salariata nu  s-a prezentat  la testarea care a avut loc pentru departajarea  salariaţilor”.
Cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe obligatorii constând în înscrierea în cuprinsul actului a „motivelor care au determinat concedierea”, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres modalitatea în care motivele trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei.
Prin urmare, nimic nu împiedică ca aceste aspecte să rezulte fie expres, fie implicit din cuprinsul deciziei, câtă vreme scopul pentru care legea impune o astfel de cerinţă a fost atins: desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat este independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului, fiind determinată de împrejurări obiective (în cauză fiind în discuţie reorganizarea activităţii  unei structuri din cadrul angajatorului, și anume, [•] către  [•], reorganizare care a necesitat desfiinţarea unui post de arbitragist.
Or, atâta timp cât în decizia contestată se arată în mod clar faptul că reorganizarea activităţii a impus necesitatea desfiinţarea postului de arbitragist și ca aceasta suprimare din structura sa a necesitat concedierea individuala, apreciază ca cerinţa impusă de legiuitor prin disp. art. 76 alin.( l) lit. a) a fost îndeplinită.
De asemenea, precizarea expresă în cuprinsul deciziei de concediere a faptului că locul de muncă ocupat de către reclamantă a fost desfiinţat, dovedeşte și îndeplinirea cerinţei impusă de disp. art. 65 alin(2), și anume, ca desfiinţarea este efectivă.
Acest fapt, al suprimării din statul de funcţiuni al unui post de arbitragist, l­ a probat cu statele de funcţiuni ale structurii [•], valabile înainte și după concedierea reclamantei – Anexa 4 la întâmpinare.
Pârâta a solicitat să se reţină ca, deşi reclamanta apreciază ca actul juridic – decizie de concediere – a fost emisa de către angajator cu incalcarea dispoziţiilor OUG nr. 111/2010, în sensul ca a operat  concedierea în perioada în care se află  sub protecţia disp. art. 25 alin(2) lit. b, nu depune nici o dovadă în acest sens.
Așa cum a  arătat și în întâmpinarea  depusă la dosarul  cauzei,  reclamanta  nu a depus nici o dovadă în sensul aducerii la cunoştinţă  angajatorului că se află  sub protecţia oferită de dispoziţiile art. 25 lit. b) din OUG nr.  111/2010.
Chiar dacă în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind nevoit să depună dovezile în apărarea sa, apreciază că această probă putea să fie produsă numai de către reclamantă, tocmai pentru a face dovada că angajatorul, deşi a cunoscut faptul că salariatul respectiv se află sub protecţia disp. art. 25 lit. b), și-a asumat riscul emiterii unei decizi de concediere nelegală.
Pârâta apreciază că înscrisurile depuse în probatoriu de către reclamanta, și anume: adeverinţa nr. [•]/06.2012 emisa de [•], decizia nr. [•]/19.06.2012 privind încetarea suspendării contractului individual de muncă, adeverinţa înregistrată sub nr. [•]/ 10.05.2013 emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice – Agenţia pentru Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului  Bucureşti, adresa emisă în data de 02.05.2013 de către reclamanta  și înregistrată la  [•] sub nr. [•]/ 03.05.2013, nu pot face dovada ca angajatorul a avut cunoştinţa despre faptul că reclamanta era beneficiară unui stimulent de inserţie.
Faptul că a solicitat angajatorului în anul 2012 un înscris care să ateste calitatea de salariat și realizarea veniturilor impozabile, și că acesta era unul din documentele obligatorii cerute de instituţia abilitată să aprobe/acorde plata stimulentului de   inserţie nu echivalează și cu aducerea la cunoştinţă angajatorului a faptului ca a și întrunit condiţiile pentru a  beneficia  de  aceasta plata.
Disp.art. 12 din OUG nr. 111/2010 prevăd faptul că persoana care solicită acordarea indemnizaţiei de inserţie trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii, ceea ce înseamnă că, în contextul neîndeplinirii doar a uneia dintre ele, respectivei personae nu  îi este acordată această plată.
Este suficientă neîndeplinirea unei singure condiţii dintre cele enumerate la art. 12 pentru ca persoanei respective să îi fie respinsă cererea de acordare a stimulentului de inserţie, fiind astfel activată dispoziţia art.  14 alin.(3),(4) și  (5).
Astfel la art. 14 (3), legiuitorul a prevăzut faptul că: ,,Cererile prevăzute la alin.(1) se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenţia teritoriala, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv”. De asemenea, la alin(3) se prevede faptul că aceste decizii se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, pentru  că  la alin.(4), legiuitorul sa indice solicitantului nemulţumit de decizia adoptată, calea legală pentru  atacarea acesteia.
Prin urmare, este evident faptul că cererile depuse de către solicitanţi sunt analizate temeinic de către agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale judeţene, urmând ca prin actul emis de către directorul executiv să se decidă cu privire la admiterea, respectiv respingerea cererii.
Acesta este de altfel înscrisul cu care reclamanta putea să facă dovada faptului că este beneficiară stimulentului de inserţie acordat în temeiul disp. OUG nr. 111/2010, fiind suficientă o minimă diligență din partea ei pentru a-și asigura protecţia oferită de disp. art. 25 din actul normativ.
Singurul document cu care reclamanta putea să facă dovada faptului că beneficiază de dreptul de inserţie este Decizia eliberată de către autoritatea competentă, în contextul în care, verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de această plata se efectuează permanent de către agenţiile  pentru  prestaţii  sociale judeţene.
De exemplu, fiind o cauză de încetare a plăţii stimulentului de inserţie cea prevăzută la art. 38 alin(7) – neachitarea obligaţiilor legale față de bugetul local în perioada prevăzuta la alin(6), agenţiile teritoriale verifică îndeplinirea condiţiilor cerute solicitantului pentru  a beneficia de ajutorul de  inserţie.
De asemenea, potrivit disp. art. 19 din OUG nr. 111/2010, beneficiarul stimulentului de inserţie are obligaţia de a comunica în scris primariei orice modificare survenită în situaţia sa, de natura să determine  încetarea  sau  suspendarea  plăţii drepturilor.
Din aceste prevederi legale se desprinde concluzia că, pe parcursul perioadei în care se acordă stimulentul de inserţie pot interveni o serie de incidente care determină fie suspendarea acordării dreptului, fie incetarea acordării acestui drept. Un caz special care atrage în primă fază suspendarea plăţii stimulentului de inserţie șiulterior încetării acordării acestui drept îi reprezintă neachitarea la timp a taxelor locale și a impozitelor de către beneficiarii acestor drepturi.
De aceea, primăriile au obligaţia verificării până la data de 31 martie (art. 38(5) a fiecărui an în ce măsură beneficiarii stimulentului de inserţie și-au achitat taxele locale și impozitele, neachitarea acestora până la acel moment atrăgând suspendarea pe o perioada de 5 luni a achitării acestui drept.
În măsura în care beneficiarul stimulentului de inserţie nu achită taxele și impozitele datorate în termen de 5 luni de la data de 31 martie, dreptul său de a mai beneficia de stimulentul de inserţie încetează.
Prin urmare, instanţa de judecata să observe că, și în situaţia în care un solicitant a devenit beneficiar al stimulentului de inserţie, el trebuie să facă permanent dovada că îndeplineşte cerinţele legale pentru a-i fi acordat acest drept.
Este esenţial de reţinut că numai cu înscrisul decizie de admitere eliberat de către Agenţia Naţională pentru Plăţi și Inspecţie Socială, reclamanta putea sa facă dovada îndeplinirii cerinţelor legale pentru a beneficia de stimulentul de inserţie precum și a celor care atestau ca în continuare, beneficiază de acest drept, și nu cu o simplă adresa de atenţionare cum este cea emisă în data de 02.05.2014.
De altfel, solicită să se observe că și această înștiințare este comunicată angajatorului după momentul emiterii deciziei de concediere nr. [•]/26.04.2013, iar adeverinţa emisă de Agenţia pentru Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti nu  a fost adusă la cunoştinţă ei.
De asemenea, apreciază că interdicţia instituită angajatorului prin disp. art. 25 din OUG nr. 111/2010 poate produce consecinţe juridice numai în acele situaţii în care angajatorul are cunoştinţă despre faptul că salariatul ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu urmează să înceteze, se afla în perioada de plata a stimulentului  de inserţie.
Învederează instanţei de judecată faptul că toţi ceilalţi salariaţi care beneficiau de plata stimulentului de inserţie au adus la cunoştinţa angajatorului acest fapt, depunând deciziile emise de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor  Vârstnice – Agenţia pentru  Plăţi și Inspecţie Socială.
În susţinerea afirmaţiilor au depus în probatoriu deciziile  nr  [•]/ 18.11.2013, [•]/20.11.2013, [•]/ 18.09.2013 – Anexa 5 la întâmpinare.
Cu privire la temeinicia deciziei de concediere, arată că situaţia de fapt care a determinat desfiinţarea postului ocupat de către  reclamanta se prezintă astfel :
La data de 01.03.2013, pârâta a aprobat, în cadrul programului de transformare/ modificare a structurilor organizatorice din cadrul  [•],  modificarea  structurii  organizatorice a Direcţiei Pieţe Financiare  – Anexa 6 la întâmpinare.
În fapt, această schimbare a structurii organizatorice a fost decisă în urma analizei unei note de fundamentare realizată de către  [•].
Prin aceasta Nota de fundamentare – nr.  [•]/14/02/2013 [•] a supus aprobării  [•] reclamanta:
a)     Modificarea statului de funcţiuni al  [•] către  [•], prin desfiinţarea unui post de arbitragist și înfiinţarea unui post de consilier vânzări produse trezorerie;
b)     Modificarea statului de funcţiuni al  [•] către  [•] prin transformarea unui post vacant de supervizor din cadrul biroului  [•] în arbitragist și transferul acestuia în cadrul [•].
Din conţinutul notei de reorganizare a activităţii  [•] rezultă și motivaţia pentru care angajatorul a decis adoptarea acestei strategii de organizare, și anume, eficientizarea activităţii de vânzare produse de trezorerie în scopul atingerii ţintelor de profit aferente anului 2013.
Esenţial   de reţinut:
–   ca efect al reorganizării activităţii a fost desfiinţat un  post  de  arbitragist din cele  doua  care  existau în cadrul  [•].
–      în vederea departajării salariaţilor care ocupau aceste posturi, a fost  activată clauza menţionată în Acordul nr. [•]/15.03.2073 la art.34 (10), după epuizarea criteriilor de departajare prevăzute la alin(9) – Anexa 7 la întâmpinare.
Astfel, potrivit acestei dispoziţii contractuale (art.34(10)), la concedierea persoanelor care ocupau funcţia de arbitragist, angajatorul a avut  în  vedere criteriul minimal de departajare reprezentat  de competența profesională.
Pentru a putea face aplicarea acestui criteriu la departajarea salariaţilor afectaţi de măsura desfiinţării postului, angajatorul i-a convocat pe cei doi salariaţi care deţineau funcţiile de arbitragist pentru susţinerea unui test scris ale cărui rezultate să probeze competența profesională.
Față de această împrejurare, cei doi salariaţi – reclamanta din prezenta cauză și  [•] au fost invitaţi la sediul angajatorului din  [•] pentru  data  de  11.03.2013,  orele  17:00, pentru susţinerea testului scris – Anexa 8 la  întâmpinare.
Cu această ocazie (a convocării), salariaţilor le-au fost aduse la cunoştinţa cerinţele testului – verificarea cunoştinţele profesionale, bibliografia ce stă la baza subiectelor care vor forma conţinutul testării profesionale, informaţii cu privire la modalitatea de verificare a rezultatelor și timpul în care poate fi accesat baremul de corectare.
Totodată, cei doi potenţiali candidaţi au fost înștiințați cu privire la criteriul de selectare a acestora, și anume punctajul cel mai bun obţinut va asigura selectarea candidatului și evitarea situaţiei de a fi afectat de măsura reducerii postului.
Însă, deşi angajatorul a făcut dovada faptului că selectarea personalului urma să se desfăşoare în totală concordanță cu dispoziţiile legale și contractuale, fiind aplicate aceleaşi criterii de departajare pentru salariaţii care urmau să fie afectaţi de concediere, reclamanta din prezenta cauză nu a dorit să participe la această selecţie, optând pentru a nu se prezenta.
Acest fapt, al neprezentarii sale la testarea profesională scrisă a fost consemnată și în cuprinsul art. 2 al  deciziei  de concediere  nr.  [•]/26.04.2014,  din conţinutul căruia redă: ,,Ca urmare a reorganizării ….un post de arbitragist a fost desfiinţat, iar salariata nu s-a prezentat la testarea care a avut loc pentru departajarea salariaţilor”.
În continuare, arată instanţei de judecată că în contextul acestei reorganizări a activităţilor care a impus și reducerea anumitor posturi, angajatorul  [•] a respectat cerinţele legale care se regăsesc în dispoziţiile art. 65 alin (2) din Codul Muncii, acestea fiind:
•   Desfiinţarea locului de munca să fie efectivă și,
•   Desfiinţarea locului de munca să aibă o cauză reala și serioasă. Desfiinţarea locului de muncă a fost (și se menţine) efectivă
În primul rând, arăta că locul de muncă deţinut de reclamantă din prezenta cauza a fost suprimat din structura organizatorică  a  [•].
În dovedirea caracterului efectiv al desfiinţării postului deţinut de reclamanta  a  anexat:
Statul de funcţiuni al  [•] la data de 01.05.2013; [•] la  data de 12.08.2013;
De asemenea, a   depus în  probatoriu și:
Organigrama  [•] valabilă  la  data  de  03.04.2013 (înainte de concediere) [•] valabilă la data de 03.05.2014 (după  concecediere) – Anexa  9  la întâmpinare.
Arată că este reală și serioasă cauza desfiinţării locului de muncă al contestatoarei.
Textul de lege nu face nicio precizare asupra sensului calificării cauzei care determină concedierea drept “reală și  serioasă”.
Cu privire la cauza reala și serioasă a reorganizării, arată că nu este necesar ca angajatorul să facă dovada existenței unor dificultăţi economice ce ar presupune pierderi financiare efective.
Este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi  în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor sale umane și financiare, fiind  un atribut exclusiv al său (consacrat prin disp. art. 40 alin. (1) lit.a) de a hotărî asupra modalităţii în care își organizează activitatea.
Cu privire la speţa dedusă judecaţii, subliniază încă o dată faptul că, așa cum a arătat, din înscrisul „Stat de funcţiuni la data de 12.08.2013″ rezultă fără putere de tăgadă că în cadrul  [•] (redenumit în  [•]) a rămas un singur post de arbitragist, acesta fiind ocupat de salariatul care a deţinut funcţia respectivă și înainte de reorganizarea activităţii.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei cu privire la existența unor atribuțiuni similare pentru cele doua posture – de arbitragist (desfiinţat) și consilier vânzări produse trezorerie (nou înfiinţat), roagă instanţa de judecată să observe că din analiza comparativă a fișelor de post rezultă tocmai contrariul – Anexa 10 la întâmpinare.
Arbitragist
–    desfășoară operațiuni de trezorerie către  clientele retail/prestează servicii de investiții financiare în legătură cu clientela  [•] –    realizează activitate de promovare a instrumentelor financiare tranzacționate pe piețe reglementate și instrumente associate acestora și a serviciilor specific acestei activități, segmentată pe clienți retail
–    asigură atragerea de noi clienți, participă la inițierea, derularea negocierilor și semnarea contractelor pentru realizarea activităților desfășurate în cadrul departamentului
–    este responsabil cu deschiderea conturilor clienților, menținerea realțiilor cu aceștia, prelucrarea și…..
Consilier vânzări produse trezorerie (post nou înființat)
–    desfășoară activități de vânzare a produselor de trezorerie către clientele retail/prestează servicii de investiții financiare în legătură cu clientela pârâtă
–    menține și dezvoltă relația de forță de vânzare a pârâtei (pentru toate segmentele de clientelă retail – mass market, mass affluent și private banking)
–    participă la programul de stabilire și implementare a țintelor pentru forța de vânzare a pârâtei pentru clienți retail, pentru produsele de trezorerie, propune și urmărește implementarea măsurilor/planului de marketing necesar pentru maximizarea bazei de clienți/produse de trezorerie vândute de către forța de vânzare a pârâtei
Prin urmare, atribuțiunile alocate celor două posturi nu sunt similare, distincţia fiind evidentă pornind de la chiar descrierea rolului postului: activitate de vânzare în cazul postului de consilier vânzări produse trezorerie; activitate de atragere de clienţi și promovare a produselor de trezorerie.
În concluzie, în speţa dedusă judecăţii au fost îndeplinite condiţiile de legalitate cumulative impuse de lege – art. 65 alin(2) din codul Muncii întrucât:
•   desfiinţarea locului de munca este efectivă;
•   desfiinţarea locului de munca are o cauza reală și serioasă
Cu privire la petitul subsecvent al cererii introductive prin care reclamanta solicită  obligarea  la  plata  daunelor  morale  pe  care  le  cuantifică  la  suma  de  10.000 euro, arată că pentru determinarea prejudiciului  moral  trebuie  să  se aprecieze ce a pierdut  persoana  vătămată  pe  plan  fizic,  psihic,  social, professional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală pentru aceasta în momentul respectiv,  dar și în viitor în societatea respectivă.
Prejudiciile morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric deci nu pot fi evaluate în bani. În legislaţia noastră nu există nici un text care să prevadă după ce criteriu trebuie evaluat cuantumul despăgubirii pentru repararea daunelor morale.
Ori, asa cum se poate observa în motivarea în fapt a cererii introductive, reclamanta nu dovedeşte care sunt efectele negative concrete suferite și nici nu probează susţinerile sale.
Prin urmare, apreciază că nu se poate reține existența unei răspunderi civile delictuale în sarcina sa, întrucât au fost îndeplinite condiţiile de legalitate cumulativ impuse de lege (art. 65 alin(2) din Codul Muncii, și   anume:
–   desfiinţarea locului de muncă este  efectiva;
–   desfiinţarea locului de munca are o cauza reală și serioasă.
Cu     privire  la petitul privind obligarea la plata primei de performanță pentru anii 2010, 2011, 2012.
Așa cum a arătat, potrivit prevederilor cuprinse în Sistemul de performanță si dezvoltare – Cap.4, pct. 4.4: ,,Bonusurile se vor acorda proporţional cu timpul efectiv lucrat la pârâtă, în  anul  de  referinţă (neapărat  mai  mult  de 3 luni). La calcularea timpului  efectiv lucrat  se deduc:
Concediile fără plată acordate în temeiul legii sau al contractului colectiv de muncă; Concediile de incapacitate temporară de muncă;
Concediul de maternitate, precum și toate situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
Învederează instanţei de judecată faptul că această solicitare este lipsită de fundament legal sau contractual față de următoarele  considerente:
În primul rând, sistemele de performanță și dezvoltare profesională, schema de motivare a personalului, parte componentă a Sistemului de Performanță și Dezvoltare Profesională, nu prevăd acest tip de recompensa precum cel indicat de către reclamanta.
În al doilea rând, în mod evident ca orice recompensă bănească cu titlu de bonus, primă etc. se acordă salariaţilor pentru performanțele profesionale, pentru contribuţia deosebită adusă la realizarea obiectivelor organizaţiei din care face  parte.
Or, pentru care motiv și cu ce argumentaţie să fie acordat unui salariat o asemenea recompensă bănească dacă acesta a beneficiat de o formă de concediu care nu i-a permis desfăşurarea activităţii profesionale?
Așa cum a arătat, în perioada pentru care reclamanta solicită acordarea bonusului de performanță, a beneficiat de următoarele forme de concediu:
Concediu de Maternitate – în perioada 09.mai.2011 – 11.sep.2011; Concediu creştere copil în perioada 12.septembrie.2011 – 02.iulie.2012.
Distinct de cele precizate mai sus, în întâmpinarea formulată în cauză a arătat că acordarea premiilor și stimulentelor este strâns legată, influenţată și determinată de îndeplinirea unei condiții, și anume, alocarea efectivă a timpului de lucru atribuţiunilor de serviciu.
Or, în contextul în care reclamanta s-a aflat în diverse forme de concediu în perioada anilor 2011-2012 sau nu a mai deţinut calitatea de salariat urmare a încetării raporturilor de munca în mod evident că nu se poate pune în discuţie acordarea unei prime de performanță.
De asemenea, doreşte să mai sublinieze și faptul că, potrivit prevederilor înscrisă la art. 14 alin(6) din Acordul  [•]/15.03.2013 încheiat între pârâta și sindicatele legal constituite, prima nu este un drept „apriori” sau obligatoriu a se acorda fiecărui salariat, ci un mod de stimulare și cointeresare.
În ceea ce priveşte prima de performanță aferentă anului 2010, cuantumul primelor de performanță pentru salariaţii din sectorul de activitate în care își desfăşura activitatea și reclamanta a fost stabilit de către  [•].
Pârâta, prin organul său abilitat realizează o aprobare formală a sumelor totale pe categorii de salariaţi întrucât plata acestora este suportată din bugetul pârâtei, fiind vorba de raporturi de muncă ce se desfăşoară în baza unui contract individual de munca încheiat cu pârâta.
Ca atare, nu există o hotărâre cu privire la reclamantă, ci o hotărâre  cu  privire la suma totala de plătit pentru categoria de salariaţi din care făcea parte reclamanta, în anul 2011 (a pus la dispoziţia instanţei de judecată tabelul nominal  cu sumele plătite în anul 2011, pentru întreg personalul direcţiei din care făcea parte reclamanta, și care se prezintă astfel:
După cum se poate observa, în  anul 2011, reclamanta  a încasat suma de 16.250 lei.
Prin urmare, pârâta a solicitat să se observe faptul că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată și, prin urmare să o respingă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei, în funcţia de arbitragist, potrivit contractului individual de munca nr. [•]/01.11.2007, începând cu data de 01.11.2007.
Prin decizia de concediere nr. [•]/26.04.2013 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamantă.
Potrivit susţinerilor ambelor părţi raporturile de muncă au încetat la data de 02.06.2013, dată la care a expirat preavizul de 20 de zile lucrătoare.
Decizia de concediere luată de angajator trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Tribunalul reţine încălcarea de către angajator la emiterea deciziei de concediere nr. [•]/26.04.2013, a interdicţiei prevăzută  de art. 25 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2010, respectiv dispunerea concedierii pe durata în care salariatul se află în plata stimulentului de inserţie.
Potrivit art. 25 alin.(2) lit. b) din O.U.G. nr. 111/ 2010, este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art.7.
Articolul art. 25 alin.(2) din O.U.G. nr. 111/2010 instituie, pentru situaţia reglementată la litera b, interdicţia temporară a concedierii salariatului aflat în plata stimulentului de inserţie.
Aşadar angajatorul nu  poate dispune concedierea dacă s-a produs unul din cazurile prevăzute la art.  25 alin.(2) din O.U.G.  nr. 111/ 2010, faţă de scopul urmărit de legiuitor.
Susţinerile pârâtei în  sensul că nu a cunoscut că salariata se află în plata stimulentului de inserţie, nu pot fi reţinute de tribunal în condiţiile în care din adeverinţa depusă la fila 28 din dosar, emisă de pârâtă, rezultă că adeverinţa a fost emisă  pentru obţinerea stimulentului de inserţie de către reclamantă, adeverinţa făcând referire expresă la îndeplinirea condiţiilor de acordare a plăţii stimulentului.
Mai reţine tribunalul că reclamanta a adus la cunoştinţa angajatorului după comunicarea deciziei de concediere, respectiv la data de 02.05.2013, când se afla în perioada de preaviz, împrejurarea că se află în plata stimulentului de inserţie, aspect ce rezultă din înscrisul depus la fila 29 din dosar.
Faţă de scopul urmărit de legiuitor, aflând apoi despre existenţa cazului de interdicţie în perioada de preaviz, angajatorul avea posibilitatea de revoca decizia de concediere, posibilitate de care însă nu a uzat.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei Tribunalul constată că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei respectiv dacă cauza concedierii a fost reală şi serioasă, dat fiind că analiza condiţiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, faţă de efectele pe care le atrage asupra acesteia, întrucât nu există posibilitatea  legală a menţinerii deciziei de concediere nelegală chiar și în condiţiile în care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii.
Constatând că decizia contestată a fost emisă de intimată cu nerespectarea prevederilor legale, tribunalul  având în vedere  prevederile  art.80 din Codul Muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, va dispune anularea deciziei nr. [•]/26.04.2013 emisă de intimată.
În baza dispoziţiilor art.80 al.2 Codul Muncii, instanţa va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi va obliga intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deţinut anterior concedierii, precum şi la plata unei despăgubiri egală cu salariile majorate, indexate şi reactualizate precum şi la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 02.06.2013 şi până la reintegrare efectivă.
Tribunalul  face  precizarea  că  în  categoria  celorlalte  drepturi  sunt incluse dreptul de a beneficia de tichete de masa şi asistenţă medicală în sistemul privat, drepturi menţionate în contractul individual de muncă la litera M.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei aplicarea şi menţinerea, atât pe perioada concedierii, cât şi ulterior momentului reintegrării a dreptului de a beneficia de o rată preferenţială acordată în virtutea calităţii sale de salariat, cu consecinţa recalculării sumelor achitate pe perioada în care a fost concediată nelegal, inclusiv cu consecinţa recalculării soldului creditului, este apreciat de tribunal ca neîntemeiat, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că este beneficiara unui credit cu o rată preferenţială, credit contractat în perioada cât a fost salariata pârâtei, respectiv ca urmare  a  concedierii  pârâta  a  procedat  la  modificarea  condiţiilor  de   creditare, respectiv la modificarea dobânzii şi la recalcularea soldului creditului.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către contestatoare, a unei despăgubirii egale cu stimulentul de inserţie de care ar fi beneficiat  reclamanta de la data concedierii 02.06.2013 la data împlinirii vârstei de 2 ani, de către minorul [•], este apreciat de tribunal ca întemeiat, având în vedere că la data concedierii reclamanta potrivit înscrisului depus la fila 30 din dosar, se află în plata stimulentului de inserţie, stimulent  de care nu  a mai beneficiat potrivit prevederilor  OUG 111/2010, ca urmare a încetării raporturilor  de muncă.
Având în vedere că plata stimulentului a încetat ca urmare a încetării raporturilor de muncă, împrejurarea că decizia de concediere a fost  emisă  de  pârâtă cu nerespectarea interdicţiei legale, astfel cum s-a reţinut în precedent, apreciază  că  sunt îndeplinite  condiţiile  pentru  angajarea  răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 253 din Codul Muncii (prejudiciul, fapta ilicită a angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia).
Faţă de împrejurarea că  între data concedierii reclamantei 02.06.2013 şi data împlinirii vârstei de 2 ani, de către minor, respectiv la data de 17.11.2013, este un interval de o lună şi jumătate, interval în care reclamanta nu a beneficiat de plata  stimulentului, de împrejurarea că stimulentul de inserţie de care beneficia reclamanta era potrivit înscrisului depus la fila 30 din dosar în cuantum de 500 lei lunar, tribunalul va obliga pârâta la plata sumei de 750 lei către contestatoare, reprezentând despăgubirii egale cu stimulentul de reinserţie de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii 02.06.2013 la data împlinirii vârstei de 2 ani, de către minor..
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către contestatoare, a unei despăgubirii egale cu stimulentul de inserţie de care ar fi beneficiat reclamanta de la data 01.04.2014 la data împlinirii vârstei de 2 ani ,de către minorul [•][•], este apreciat de tribunal ca neîntemeiat, având în vedere că reîntoarcerea reclamantei la locul de muncă înainte de împlinirea vârstei de 1 an de către minor, este un eveniment nesigur ca realizare, neexistând nici un indiciu că reclamanta s-ar fi întors la locul de muncă înainte de împlinirea vârstei de 1 an de către minor.
Împrejurarea că în cazul primului copil a procedat în acest mod, nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că şi în cazul celui de-al doilea copil reclamanta ar fi optat pentru întreruperea concediului de creştere a copilului şi întoarcerea la locul de muncă.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului pentru naşterea copilului [•][•], egal cu un salariu brut, este apreciat de tribunal ca fiind întemeiat faţă de împrejurarea că potrivit anexei 3 din acordul încheiat între societate şi reprezentanţii sindicatelor, salariaţii au dreptul la acordarea unui ajutor pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile prilejuite de naşterea fiecărui copil, echivalent cu un salariu brut lunar avut la data naşterii copilului.
Având în vedere că potrivit înscrisurilor  depuse la dosar  salariu  brut  avut de reclamantă la momentul încetării  raporturilor  de muncă  era în  cuantum 6166 lei, tribunalul va obliga pârâta la plata sumei de 6166 lei, reprezentând ajutor naştere copil, egal cu un salariu brut.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata bonusului de performanţă pe anul 201O este apreciat de tribunal ca neîntemeiat, faţă de împrejurarea că pârâta a făcut dovada acordării bonusului de performanţă pe anul 2010 în  sumă de  16.250 lei  în  luna martie  a anului 2011,  cu înscrisul  depus la  fila 344 din dosar, coroborat cu recunoaşterea reclamantei în sensul încasării sumei.
Susţinerile reclamantei în sensul că această sumă ar fi reprezentant un  rest din bonusul de performanţă aferent anului 2009, nu pot fi reţinute de tribunal în condiţiile în care din statul de plata nu rezultă acest aspect, iar plata  bonusului  a fost efectuată în trimestrul 1 al anului 2011, ceea ce conduce la  concluzia  că  bonusul  este aferent anului 2010.
Capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu primele de performanţă, aferente anilor  2011-2013, este apreciat de tribunal  ca întemeiat  din următoarele considerente:
Potrivit susţinerilor pârâtei din întâmpinare, reclamantei, nu i-au fost  acordate prime de performanţă în  anii 2011-2013, motivat de faptul că nu a lucrat în cadrul unităţii o perioada de minim 3 luni.
Tot potrivit susţinerilor pârâtei, la nivelul departamentului în care a lucrat reclamanta în anii 2011-2013, au fost acordate prime de performanţă.
Potrivit art.14 alin.1 din acordul încheiat între societate şi reprezentanţii sindicatelor în vederea stimulării salariaţilor se plătesc premii în limita a 23 % din fondul de salarii de baza realizat anual.
Potrivit aliniatului 5 al aceluiaşi articol premiile se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Din actele depuse la dosar, şi potrivit susţinerilor pârâtei în anul 2011 reclamanta a lucrat până la data de 09.05.2011, când a intrat în concediu de maternitate, deci o perioada de 4 luni şi 7 zile, în  anul  2012  şi-a  reluat activitatea  la  02.06.2012, data la care a revenit din concediu de creştere copil, prestând deci activitate 6 luni, iar în anul 2013 a prestat activitate până la data concedierii, respectiv 02.06.2013.
Faţă de împrejurarea că potrivit celor expuse în precedent, concedierea reclamantei a fost apreciată ca fiind nelegală, tribunalul apreciază în lumina dispoziţiilor art.80 al.2 Codul Muncii, că reclamanta este îndreptăţită la acordarea primei de performanţă pentru întreg anul 2013, neprestarea activităţii în cadrul pârâtei fiind imputabilă acesteia din urmă.
Întrucât pârâta nu a depus la dosar actele din care rezultă cuantumul  primelor de performanţă acordate salariaţilor din cadrul Departamentului în care a activat reclamanta, deşi i-au fost solicitate expres de instanţă, având în vedere prevederile art.273 din Codul Muncii, instanţa urmează a se raporta în stabilirea cuantumului despăgubirilor egale cu primele de performanţă  cuvenite reclamantei  pe  perioada  2011-2013, la cuantumul  primei  acordate  în  anul 2010,  în  sumă  de 16.250 lei, acesta fiind singurul criteriu posibil a fi aplicat.
Aşa fiind, faţă de împrejurarea că în anul 2011, reclamanta  a lucrat 4 luni, apreciază valoarea despăgubirilor aferente acestui an la suma de 4026 lei, prin raportare la cuantumul primei acordate în anul 2010, în sumă de 16.250 lei.
Pentru anul  2012  faţă  de  împrejurarea  că      reclamanta  a  lucrat  6 luni, apreciază valoarea despăgubirilor aferente acestui an la suma de 8125 lei, prin raportare la cuantumul primei acordate în anul 2010, în sumă de 16.250 lei.
Pentru anul 2013 faţă de împrejurarea că reclamanta  a  prestat  activitate până la data concedierii, respectiv 02.06.2013, iar concedierea reclamantei a fost apreciată ca fiind nelegală, apreciază valoarea despăgubirilor aferente acestui an la suma de 16.250 lei, prin raportare la cuantumul primei acordate în anul 2010, în sumă de  16.250 lei.
Pentru  considerentele  expuse, tribunalul va obliga pârâta  la plata  sumei de 28.437 lei cu titlu de despăgubiri egale cu primele de performanţă, aferente anilor 2011-2013.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata de daune morale, apare ca neîntemeiat, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 253 din Codul Muncii (prejudiciul fapta ilicită angajatorului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia), contestatoarea nefăcând dovada producerii unui prejudiciu în patrimoniul său, şi neputându-se reține în sarcina intimatei  săvârşirea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care să justifice angajarea răspunderii acesteia.
Simpla împrejurare că a fost concediată, nu  atrage  automat  provocarea unui prejudiciu moral, pentru a se putea vorbi de un asemenea prejudiciu, fiind necesar ca disconfortul psihic creat sa aibă o amploare mult mai mare, iar consecinţele să fie mult mai grave.
Pe de altă parte tribunalul reţine că reclamanta nu a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu moral, respectiv  dovada afectării stării copilului său  şi a împrejurării că la data concedierii încă îşi alăpta copilul în vârstă de 1 an şi 11 luni, neadministrând  nici o probă în acest sens.
În baza art. 453 cod procedura civilă va obliga, pârâta să plătească contestatoarei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei depuse.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul va respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată, respectiv în privinţa capetelor de cerere apreciate, ca fiind neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulata de contestatoare, identificată cu CNP [•], cu domiciliul în [•], în contradictoriu cu  intimata,  cu sediul în [•]. Anulează decizia nr. [•]/26.04.2013 emisă de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii.
Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii 02.06.2013 şi până la data reintegrării efective.
Obligă intimata la plata sumei de 750 lei către contestatoare, reprezentând despăgubiri egale cu stimulentul de inserţie de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii 02.06.2013 la data împlinirii  vârstei  de 2 ani, de către minor.
Obligă intimata la plata sumei de 28.437 lei cu titlu de despăgubiri egale cu primele de performanţă, aferente anilor 2011-2013.
Obligă intimata la plata  sumei de 6166 lei, reprezentând ajutor naștere copil, egal cu un salariu brut.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei depuse.
Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Cu apel  în  1O zile  de la comunicare,care  se depune  la Tribunalul  Bucureşti  – Secţia a VIII a.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.O1.2015.

Preşedinte,

[•]

Asistent judiciar,

 [•]

Asistent judiciar, [•]

Grefier,

 [•]

Comments

comments