fbpx

Contact

Francezii, cei mai activi cetățeni din UE. Românii, printre cei mai indiferenți față de problemele societății

Francezii sunt cei mai activi cetățeni din toată Uniunea Europeană, potrivit Eurostat – în 2015, unul din patru a particiat la un miting la o activitatea de voluntariat în comunitate, a semnat o petiție sau a avut o altă activitate legată de grupuri politice, asociații sau partide.
Românii se situează la polul opus, sunt printre cei mai neimplicați cetățeni – doar 3,6% au avut astfel de preocupări în 2015, comparativ cu media Uniunii, de 11,9%. Statistica va arăta cu siguranță o ieșire din pasivitate a românilor pentru 2017, când protestele din Piața Victoriei față de modificările propuse de PSD și ALDE la legislația din domeniul justiției au scos în stradă sute de mii de participanți.

Conform datelor Eurostat, Franța este urmată de Suedia (cu 22,1% din cetățeni implicați social într-o formă sau alta) și Olanda (17,8%).

Românii nu se clasează pe ultimul loc, acesta fiind ocupat de ciprioți (cu 2,1% cetățeni activi în totalul persoanelor peste 16 ani). Urmează slovacii, cu 2,8%, și abia apoi românii (cu precizarea că la sfârșitul anului au existat protestele Colectiv, altfel ne-am fi plasat, probabil, pe ultima poziție). Potrivit datelor Eurostat există doi factori importanți care au legătură directă cu rata participării.

În primul rând, se observă o mai mare participare socială în rândul persoanelor cu studii superioare – 20,8% din cetățenii europenii cu facultate au fost activi, din acest punct d evedere, în 2015.
În interiorul celorlalte două categorii, ratele sunt mai mici – 11,4% pentru cei cu pregătire medie și 5,6 în cazul celor cu educație precară.

De asemenea, constată Eurostat, tind să fie mai active persoanele cu venituri ridicate (17,9%), în timp ce rata este de numai 8,9% în rândul celor cu cele mai scăzute venituri.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Apelează