Asigurarea retroactivă la pensie, la bilanţ: circa 43.000 de oameni şi-au cumpărat vechime la pensie şi au plătit, în medie, peste 5.000 de lei
Legea le-a permis oamenilor să se asigure retroactiv la pensie din 27 octombrie 2016 până la sfârşitul anului 2018. În această perioadă, aproape 43.000 de oameni şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie. În medie, au 54 de ani şi au plătit Casei de Pensii peste 5.000 de lei ca să-şi asigure aproape doi ani vechime la pensie, au spus în exclusivitate pentru Economica oficialii Casei Naţionale de Pensii (CNPP). Doar 14 persoane s-au asigurat la pensie plătind contribuţia aplicată la nivelul maxim permis de lege, adică la cinci salarii medii brute pe economie, au mai spus pentru Economica oficialii CNPP. Începând din data de 27 octombrie 2016 până la finalul anului 2018, oamenii care nu se pensionaseră încă şi-au putut cumpăra vechime la pensie pentru perioade de timp din ultimii cinci ani în care nu fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale, potrivit Legii nr. 186 din 2016, actualizată prin Legea nr. 238 din 2017.
Pentru a se asigura retroactiv la pensie, oamenii au încheiat cu Casa de Pensii din judeţul în care au domiciliul contracte de asigurare socială în care au precizat perioadele din ultimii cinci ani de zile în care au vrut să plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale.
Legea le-a permis oamenilor să încheie mai multe contracte de asigurare socială, cu menţiunea că perioadele însumate pentru care şi-au cumpărat vechime la pensie să nu depăşească cinci ani calendaristici.
În prezent, legea nu se mai aplică, pentru că termenul până la care oamenii îşi pot cumpăra retroactiv vechime nu a mai fost extins.
Casa Naţională de Pensii a comunicat, în exclusivitate pentru Economica, ce efecte a produs această lege în nici trei ani de aplicare. Astfel că, din 27 octombrie 2016 (data intrării în vigoare a Legii nr. 186 din 2016) până la sfârşitul anului 2018:
42.920 de oameni s-au asigurat retroactiv la pensie;
cei care şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie au încheiat 44.483 de contracte de asigurare socială. Aşa cum am spus mai sus, o persoană putea încheia mai multe contracte de asigurare socială, cu precizarea că perioadele însumate pentru care şi-a cumpărat vechime la pensie să nu depăşească cinci ani calendaristici.
în medie, oamenii au cumpărat vechime pentru 22,4 luni;
oamenii au plătit, în medie, 5.039 de lei pentru vechimea cumpărată retroactiv la pensie;
românii care şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie au, în medie, 54 de ani;
doar 14 persoane au plătit CAS la nivelul maxim prevăzut de lege, adică aplicată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie.
majoritatea oamenilor au plătit CAS la nivel minim prevăzut de lege, adică la salariul minim pe economie valabil în lunile asigurate: în total, 42.054 de oameni s-au asigurat plătind CAS aplicată la salariul minim pe economie.
Casele de Pensii din ţară au încasat, în total, peste 256,17 milioane lei de la românii care şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie, potrivit informaţiilor pe care CNPP le-a transmis exclusiv pentru Economica.
Ce s-a întâmplat în 2018
În 2018 s-au asigurat retroactiv la pensie 14.079 de oameni care au încheiat 14.784 contracte de asigurare socială. Cei mai mulţi oameni care s-au asigurat retroactiv la pensie în anul 2018 sunt din Bucureşti, Prahova, Galaţi, Constanţa, Dâmboviţa, Suceava, Timiş, Iaşi, Neamţ şi Botoşani, a spus CNPP pentru Economica.
Oamenii care au încheiat contracte de asigurare socială în 2018 s-au asigurat retroactiv, în medie, pentru o perioadă de 16,5 luni la pensie. Aceştia au, în medie, 52 de ani.
În 2018, o singură persoană a plătit CAS la nivelul maxim prevăzut de lege, adică echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, valabile în lunile de asigurare, au comunicat pentru Economica oficialii CNPP.
În 2018, 13.742 de persoane au încheiat contracte de asigurare socială la nivelul salariului minim brut pe economie, valabil în lunile pentru care s-a asigurat. Cele mai multe persoane care s-au asigurat la pensie în 2018 plătind CAS aplică la salariul minim pe economie sunt din Bucureşti, Prahova, Galaţi, Constanţa şi Dâmboviţa, în această succesiune, a spus CNPP pentru Economica.
Ce spune legea în baza careia românii şi-au cumpărat retroactiv vechime la pensie
Pentru a se asigura retroactiv la pensie, oamenii au încheiat cu Casa de Pensii din judeţul în care au domiciliul contract de asigurare socială în care au enumerat perioadele din ultimii cinci ani de zile anteriori datei la care încheiat acest contract, pentru care au vrut să plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale.
Oamenii au putut încheia mai multe contracte de asigurare socială, cu precizarea că perioadele însumate pentru care cumpără vechime la pensie să nu depăşească cinci ani calendaristici.
Şi-a putut cumpăra retroactiv vechime la pensie orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în perioada pentru care vrea să se asigure retroactiv la pensie;
nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care vrea să se asigure retroactiv la pensie.
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care oamenii achită contribuţia de asigurări sociale, este cuprinsă între salariul minim brut garantat în plată, corespunzător fiecarei luni din perioada pentru care solicita asigurarea în sistemul public de pensii şi valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Oamenii au putut cumpăra vechime la pensie până pe 31 decembrie 2018.
Cumpărarea retroactivă a vechimii la pensie este reglementată prin Legea nr. 186 din 2016, actualizată prin Legea nr. 238 din 2017.
Sursa: www.economica.net