Ce pensii de stat primesc cei care contribuie şi la Pilonul II
Deşi ponderea contribuţiilor la Pilonul II de pensii private obligatorii este de numai 3,75% din salariu, cu 1,25% mai puţin decât în urmă cu câţiva ani, acest procent reduce punctul de pensie, a declarat pentru economica.net profesorul Bogdan Dumitrescu, de la ASE. „Dacă se face ponderea contribuţiilor în cele două entităţi se va constata că pentru o persoană angajată cu salariul mediu 15% din contribuţiile sale vor merge către sistemul de pensii private, iar în Pilonul I nu va mai primi un punct de pensie, ci doar 85% dintr-un punct de pensie”, explicat pentru economica.net profesorul ASE, Bogdan Dumitrescu.
Punctul de pensie a crescut, de la 1 septembrie, cu 15%, ajungând la 1.265 lei (de la 1.100 lei). 85% din acest punct de pensie înseamnă doar 1.075,25 lei, cu 189,75 lei mai puţin decât dacă nu ar fi existat cotizaţia la Pilonul II. Însă persoanele care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii primesc, la momentul pensionării, o pensie suplimentară din partea administratorilor de pensii private obligatorii, mai mare decât sumele pe care le-au cotizat. Asta pentru că, pensiile private obligatorii au un randament de 8,43% şi au ajuns la active nete în valoare de 9,99 miliarde de euro.
Potrivit ultimelor date ale APAPR, în sistem există 7,2 milioane de români care contribuie la fondurile private obligatorii.
Sursa: www.economica.net