Anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca pe perioada cercetarii disciplinare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE Dosar nr. []/3/2014
SENTINŢA CIVILĂ NR. []
Şedinţa publică din 17 Aprilie 2014
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: []
ASISTENT JUDICIAR: []
ASISTENT JUDICIAR: []
GREFIER: []
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul []şi pe pârâta [], având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul personal şi asistat de apărător ales şi pârâta prin consilier juridic, care depune delegaţie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti care învederează instanţei obiectul cauzei, părţile, precum şi legalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
În şedinţă publică, reprezentanţii părţilor învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Reprezentanţii părţilor solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Considerând-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, în temeiul art. 167 Codul de procedură civilă, va încuviinţa pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi constatând cercetarea judecătorească încheiată, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată motivat de faptul că deşi pârâta avea dreptul de a suspenda contractul individual de muncă al reclamantului pe durata cercetării disciplinare conform art. 52 lit. a, totuşi reclamantul se încadra în prevederile art. 59. Mai mult, decizia nr. 31/09.01.2014 nu a fost semnată de preşedintele comisiei de cercetarea disciplinară şi nu a fost motivată în fapt cu privire la motivele ce au stat la baza suspendării contractului individual de muncă. Ulterior pârâta a depus decizia, fila 23, aceasta fiind întocmită pro causa întrucât nu au existat motive pentru suspendarea contractului individual de muncă. Cercetarea disciplinară a reclamantului s-a efectuat din luna octombrie până în luna ianuarie, iar din decizia de concediere reiese că nu a fost audiat nici un martor în cele patru luni. Arată că reclamantul nu putea distruge probe in ianuarie. De asemenea solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea acestui proces.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acţiunii ca nefondată pentru motivele inserate pe larg în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.. Totodată precizează că dispoziţiile de suspendare a contractului individual de muncă au fost date de preşedintele comisiei de cercetarea disciplinară, fiind semnată conform ordinului preşedintelui []. Una dintre decizii a fost înregistrată la Departamentul Relaţii de Muncă iar cealaltă decizie nu are număr în registrul de sancţionare a salariatului. Precizează că decizia de concediere a fost legală şi dispusă pentru a nu afecta cercetarea disciplinară.
în replică, apărătorul reclamantului învederează că numerele de decizii diferă întrucât au fost date două decizii diferite.
Instanţa, în temeiul art. 394 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VlII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr. []/3/2014 contestatorul [] în contradictoriu cu intimata – pârâtă [] a formulat contestaţie solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 31/09.01.2014 ca netemenică şi nelegală, obligarea intimatei la plată unei “despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data suspendării contractului individual de muncă (10.01.2014) şi până la data încetării acestei suspendări; obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul proces.
În motivare a arătat următoarele:
Contestatorul este angajat al [] în baza contractului individual de muncă încheiat cu societatea intimată.
Pe parcursul derulării raporturilor de muncă, in urma unei sesizării primite de către angajator, reprezentantul intimatei a dispus începerea cercetării disciplinare în ceea ce îl priveşte pentru a stabili în ce măsură faptele imputate mic reprezintă sau nu abateri disciplinare de la regulile de disciplina muncii.
In cursul cercetării disciplinare, după audierea contestatorului de către comisia de cercetare disciplinară, i-a fost comunicată decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 31/09.01.2014 în temeiul dispoziţiilor ari. 52 alin. (I) lil. a) din Codul muncii.
Apreciază că emiterea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă şi comunicarea acesteia pentru a produce efecte reprezintă o măsură abuzivă şi nelegală din partea intimatei raportai la dispoziţiile legale, dar mai ales cele convenţionale aplicabile şi prevăzute în dispoziţiile interne ale angajatorului.
Astfel deşi legea nu impune o anumită formă a Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă totuşi, pentru a se putea asigura dreptul la apărare ai salariatului împotriva eventualelor abuzuri, acest document trebuie să cuprindă motivele pe care se bazează decizia angajatorului de a dispune suspendarea, motive care să poată li verificate atât de către salariat, dar şi de către instanţa de judecată, într-un eventual litigiu.
Enumerarea motivelor care au stat la baza hotărârii reprezentantului intimatei de a dispune suspendarea contractului individual de muncă asigură un cadru obiectiv de verificare a legalităţii măsurii înlăturând astfel orice suspiciune de subiectivism sau abuz din partea angajatorului în ceea ce priveşte dispunerea măsurii.
Lipsa motivării are însă un fundament, având în vedere faptul că. potrivit propriilor reglementări, intimata pârâtă trebuia să se găsească intr-una dintre situaţiile expres reglementate în cuprinsul Regulamentului intern al [].
Astfel. în cuprinsul Regulamentului intern, unitatea pârâtă a înţeles să nuanţeze, să îşi limiteze dreptul legal de a dispune suspendarea contractului individual de muncă, urmând ca această măsură să poală li luată în numai câteva situaţii strict reglementate în cuprinsul ari. 59 din Regulamentul intern al băncii.
Or. o astfel de prevedere favorabilă salariatului prevalează fală de prevederile Codului muncii, prevederi care iui circumstanţiază cazurile in care se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă.
Aşadar, conform propriului Regulament intern, [] nu putea să dispună suspendarea contractul individual de muncă decât în 3 situaţii expres şi limitativ menţionate, fapt ce conduce la ideea că. oricare dintre cele 3 motive ar fi stat la baza deciziei de suspendare, el ar fi trebui să se regăsească în cuprinsul decizia de suspendare
Numai în acest fel s-ar fi putut verifica legalitatea sau oportunitatea măsurii suspendării contractului de munca raportat la motivele care determină adoptarea unei astfel de măsuri.
Aşadar, atât timp cât [] nu a putut demonstra că contestatorul se regăseşte într-una dintre cele 3 situaţii descrise în cuprinsul art. 59 din Regulamentul intern al intimatei, măsura dispusă este una abuzivă.
Astfel, intimata a omis să menţioneze in cuprinsul deciziei in ce măsură derularea in continuare a raporturilor de muncă cu [] ar putea afecta activitatea băncii sau ar aduce prejudicii de imagine acesteia, ori aş putea distruge/ascunde probe ce îl vizează direct, respectiv să demonstreze că faptele imputate reprezintă infracţiuni.
Oportunitatea suspendării contractului individual de muncă este pusa la îndoială, trecând peste neîncadrarea în vreuna dintre situaţiile de suspendare restrictiv enumerate in art. 59 din Regulamentul intern, cu atât mai mult cu cât măsura suspendării a intervenit cu mult după momentul declanşării cercetării, astfel încât adoptarea măsurii nu poate ti justificată în condiţiile în care. dacă aş li reprezentat un pericol pentru societate, cu siguranţă că până la momentul comunicării deciziei contestate, aş ti încercat în vreun lei să zădărnicesc bunul mers al cercetării disciplinare.
In plus, Decizia contestată nu respectă prevederile interne cu privire la emitentul deciziei.
Astfel, în acelaşi art. 59 din Regulamentul intern enunţat la pct. 9 din prezenta, se poate observa faptul că angajatorul a impus eu titlul de regulă ca suspendarea contractul individual de muncă să fie dispusă de către Preşedintele Comisiei de Disciplină
Or, din simpla lecturare a Deciziei de suspendare se poale lesne observa faptul că măsura dispusă a fost distinsă de un şef de departament, contrasemnată de un supervizor şi în nici un caz de către Preşedintele comisiei de cercetare disciplinară aşa cum ar fi fost normal.
Tot ca un aspect ce atrage nelegalitatea emiterii deciziei contestate, trebuie observat faptul că măsura suspendării nu a fost luată ia solicitarea comisiei de cercetare disciplinara, cea care ar ti pulul sesiza, raportat ia constatările tăcute în cadrul cercetării că se impune suspendarea contractului, ci. măsura a fost dispusă la solicitarea Departamentului Relaţii de Muncă Politici şi Proceduri, departament fără legătură cu cercetarea disciplinară. 21. Aşadar, raportat la faptul că intimata a nesocotit propriile reguli ce lin de emiterea Deciziei de suspendare, prin încălcarea normelor de competenţă şi atribuţii raportat la dispoziţiile art. 51 din Regulamentul intern, consideră că decizia contestată este nelegală.
Faţă de toate aceste aspecte solicită să se admită contestaţia şi pe cale de consecinţă să se anuleze Decizia nr. 31/09.01.2014 ca netemeinică şi nelegală, să fie obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data suspendării contractului individual de muncă (10.01.2014) şi până la data încetării acestei suspendări precum şi să obligaţi intimata la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul proces.
În drept: au fost invocate dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) Codul muncii, art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011. art. 194 şi urm., art. 453 Cod procedură civilă..
în dovedire solicită proba cu înscrisuri (precum şi orice altă probă a cărei utilitate ar rezulta în urma dezbaterilor) pentru a demonstra netemeinicia şi nelegalitatea emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
La data de 05.03.2014 intimata [], in temeiul art. 205 C.proc.civ., a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea contestaţiei formulate de reclamantul [] ca ne fondata, în motivare a arătat următoarele:
Pe data de 18 decembrie 2013, salariatul [] a fost convocat (anexa 1) la Comisia de disciplina pentru data de 09.01.2014, in vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile privind 2 aspecte rezultate din actul de sesizare a Comisiei de disciplina (anexa 2): 1) nedeclarare calităţii de asociat/administrator in firmele [] si [] si declaraţia falsa ca nu deţine participatii de capital si 2) in perioada iulie – august 2013, in zile concret determinate, fie logarea mai puţin de 4, 5 sau 6 ore in sistemul informatic al băncii si pontarea a 8 ore de lucru; fie lipsa logarii si accesului pe baza de cârd de acces in sediu si pontaj de 8 ore; fie prezenta la serviciu fara utilizarea cârdului de acces.
Pe data de 19.12.2013, prin adresa nr. 101 (anexa 3), in baza ari. 44 alin. 2 din Regulamentul intern al [] (anexa 4) Preşedintele Comisiei de disciplina a stabilit componenta Comisiei de disciplina.
Pe data de 09.01.2014, in şedinţa Comisiei de disciplina, salariatul a dat nota explicativa si, tot in aceeaşi zi, Preşedintele Comisiei, potrivit competentei conferite de art. 59 din Regulamentul intern si Ordinul Preşedintelui [] nr. C00003.23 privind limitele de autoritate si semnare documente, anexa 1.1 pct. Ic) (anexa 5) a emis dispoziţia de suspendare a CIM (anexa 6) intemeiata pe prevederile art. 59 lit. b) teza finala – prin menţinerea in activitate, salariaţii cercetaţi pentru fapte similare ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor.
Dispoziţia Preşedintelui Comisiei de disciplina a fost inregistrata la DRU in aceeaşi zi, sub m. 426/09.01.2014, si in baza acesteia, in conformitate de Ordinul Preşedintelui nr. C00003.23 privind limitele de autoritate si semnare documente anexa 2, pct. 2.3, pct. 3.b), DRU a emis decizia nr. 31/09.2014 (anexa 7) sub semnaturi conjuncte, sef departament si supervizor.
Pe data de 10.01.2014, decizia de suspendare a CIM a fost comunicata salariatului, sub semnătura de primire.
Cercetarea disciplinara a fost finalizata prin nota de sesizare a Comitetului Executiv din data de 22.01.2014 (anexa 8), prin care s-a propus aplicarea sancţiunii disciplinare a desfacerii CIM, propunere aprobata in şedinţa Comitetului Executiv al [] din 29.01.2014 {anexa 9), in baza căreia, a fost emisa decizia nr. 124/30.01.2014 de desfacere disciplinara a contractului de munca (anexa 10), pentru faptele ce au constituit obiectul cercetării disciplinare: 1) nedeclararea calităţii de asociat/administrator intr-una sau mai multe firme; 2) in perioada iulie-octombrie 2013 accesul in sediul băncii (locaţia Decebal) fara utilizarea cârdului de acces; pontaj 8 h fara dovada acces in sediu si dovada logare pe PC; pontaj 8 h cu dovada logare mai puţin de 4, 5 sau 6 ore.
Având in vedere ca pentru motive similare (fie cumulat, fie doar pentru cel privind accesul in sediu si logarea in sistem), comisia de disciplina a fost sesizata cu nu mai puţin de 12 cazuri, toate finalizate cu aplicarea de sancţiuni disciplinare (pentru 6 salariaţi cercetaţi pentru fapte din ambele categorii s-a aplicat sancţiunea desfacerii CIM, iar in cazul celorlalţi cercetaţi pentru fapte privind accesul in sediu si logarea la sistemele informatice, s-a aplicat sancţiunea disciplinara a reducerii salariului intre 5 si 10% pe o perioada de 3 luni), pentru 7 salariaţi, preşedintele Comisiei de disciplina a dispus suspendarea contractelor individuale de munca {anexa 11), motivat de faptul ca prin continuarea activităţii, salariaţii cercetaţi, care isi desfăşurau activitatea in aceeaşi locaţie (conform anexei 12- statul de funcţiuni la data de 01.01.2014), ar fi putut influenta negativ efectuarea cercetărilor, prin presiuni asupra martorilor propuşi pentru audiere si a celorlalţi salariaţi care urmau sa fie cercetaţi disciplinar, prin crearea unei situaţii si mai tensionate la locul de munca, existând deja tensiuni intre aceştia si ceilalţi colegi (un caz concret fiind cel cu supervizorul Biroului Contabilitate Cârduri – anexa 13.
Solicită să se constate ca decizia de suspendare a fost emisa in concordanta cu dispoziţiile codului muncii si ale reglementarilor proprii.
Decizia de suspendare pe durata cercetării disciplinare a fost luata de Preşedintele Comisiei de disciplina, competent in adoptarea acestui gen de decizii, conform Ordinului C00003.23-2013 privind limite de aprobare si semnare documente in [], si are ca temei art. 59 lit. b) din Regulamentul intern, fiind făcuta încadrarea in cea de-a doua teza a alineatului {ar putea influenta negativ efectuarea cercetării disciplinare).
Decizia de suspendare nr. 31 sub semnaturile DRU a fost emisa ca urmare a înregistrării in DRU a deciziei Preşedintelui Comisiei de disciplina sub nr. 426/09.01.2014 in vederea materializării, in baza aceluiaşi Ordin C0003.23-2013.
Menţiunea din decizia 31 „solicitarea Departamentului Relaţii de Munca Politici si Proceduri, înregistrata cu nr. DRU 426/09.01.2014, privind suspendarea contractului individual de munca al domnului []…” se refera la decizia Preşedintelui Comisiei de disciplina inregistrata la DRU sub nr. 426/09.01.2014.
Conform Regulamentului de organizare al [], Departamentul Relaţii de Munca, Politici si Proceduri asigura serviciile de secretariat pentru Comisia de disciplina.
Astfel, acest departament, in exercitarea atribuţiei de secretariat, a înaintat decizia Departamentului Servicii Resurse Umane si SSM, care, prin Biroul HR Suport, are competenta de elaborare a deciziilor de sancţionare disciplinara, pe baza informaţiilor primite de la Departamentul Relaţii de Munca, Politici si Proceduri si pe baza datelor introduse in aplicaţia informatica de HR de către personalul Biroului HR Contact (anexa 14).
Deci, decizia 31 nu a fost emisa la solicitarea unei entităţi fara legătura cu cercetarea disciplinara, întrucât acest departament, ce asigura secretariatul Comisiei a înaintat decizia de suspendare emisa de Preşedintele Comisiei către Departamentul Resurse Umane si SSM, competent in elaborare si semnare document, conform Regulamentului de funcţionare si Ordinului C0003.23- 2013.
Decizia de suspendare a fost emisa in prima zi a activităţii comisiei de disciplina.
Afirmaţia contestatorului referitor la emiterea deciziei cu mult după momentul declanşării cercetării este inexacta, referindu-se, probabil, la verificările făcute de echipa Direcţiei Antifrauda, in cadrul procedurii de verificare proprii acestei direcţii, derulata in nov. 2013 (contestatorul a dat o declaraţie si o nota explicativa in fata acestei direcţii in nov. 2013 -(anexa 15 ).
Decizia de suspendare a aparţinut, conform competentelor, Preşedintelui Comisiei de disciplina in 09.01.2014, si s-a materializat in decizia 31 sub semnaturile DRU, întocmită, de asemenea, conform competentelor.
Ţinând cont de faptul ca Regulamentul intern este izvor specific de drept al muncii, si ca nu s-a incalcat principiul aplicării dispoziţiilor mai favorabile salariaţilor, suspendarea dispusa in baza art. 52 lit. a) codul muncii nu contravine art. 59 din regulamentul intern, fiind încadrata in cazurile prevăzute de regulamanent, cele doua dispoziţii concordând in cazul de fata.
Deci, suspendarea contractului s-a bazat pe criterii obiective, a fost dispusa cu buna- credinta, conform competentelor, fiind necesara pentru a nu afecta cercetarea prealabila corecta a abaterilor disciplinare.
Reiterează faptul ca cercetarea disciplinara s-a finalizat cu aplicarea de sancţiuni disciplinare in fiecare dintre cazurile cercetate, fie prin desfacerea disciplinara a contractului, cum este si cazul contestatorului [], fie prin reducerea salariului intre 5 si 10% pe o perioada de 3 luni.
Înţelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.
La data de 21.03.2014 contestatorul [], a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită înlăturarea apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării.
In motivare a arătat următoarele:
Prin întâmpinare depusă la dosarul cauzei, intimata []face o serie de afirmaţii care nu au nici un fel de suport, cu intenţia de a justifica legalitatea măsurii dispuse de către intimată, în ciuda evidenţelor.
Astfel, o primă critică formulată faţă de decizia de suspendare se referea la nerespectarea de către intimată a dispoziţiilor art. 59 pct. 9 din Regulamentul intern al [] în care se menţionează clar persoana abilitată să dispună suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare, această persoană fiind Preşedintele comisiei de cercetare disciplinară: “Suspendarea contractului individual de muncă al salariatului cercetat disciplinar, pe perioada acestei proceduri prealabile, poate fi_ dispusă de către Preşedintele Comisiei de disciplină, oricând pe parcursul cercetării disciplinare,…”.
Or, prin întâmpinarea formulată, intimata încearcă să supună atenţiei o altă decizie, decizia nr. 426/09.01.2014, decizie semnată într-adevăr de Preşedintele comisiei de cercetare disciplinară, decizie de a cărei existenţă a aflat numai din întâmpinarea depusă.
Menţionează că decizia invocată de către intimată nr. 426/09.01.2014 nu a produs nici un efect în ceea ce il priveşte, întrucât nu i-a fost comunicată niciodată.
In plus, Decizia nr. 426/09.01.2014 nu a avut nici un fel de efect în ceea ce priveşte contractul de muncă al contestatorului – contractul fiind suspendat în temeiul Deciziei nr. 31/09.01.2014, decizie înmânată contestatorului şi operata în registrul de evidenţă electronic al salariaţilor.
Chiar intimata recunoaşte la fila 2 din întâmpinare că decizia de suspendare care a produs efectele faţă de raportul sau de muncă este decizia comunicată sub semnătură de primire la data de 10.01.2014 adică Decizia nr.31/2014, sigura decizie comunicată.
Nu trebuie ignorat faptul ca intimata încearcă să creeze confuzie între cele doua decizii: Decizia nr. 31/09.01.2014 prin care i-a fost suspendat contractul individual de muncă şi Decizia nr. 426/09.01.2014, decizie necomunicată, susţinând, în ciuda evidenţelor că decizia de
suspendare a aparţinut Preşedintelui comisiei de cercetare disciplinară, în condiţiile în care semnatarii deciziei care a produs efecte nu au avut calitatea de preşedinte al comisiei.
Chiar dacă a accepta că iniţiativa suspendării contractului individual de muncă aparţine Preşedintelui comisiei de cercetare disciplinară, manifestarea de voinţă, în sensul suspendării contractului aparţine Şefului de departament Resurse Umane şi Supervizorului, contravenind astfel regulilor interne, respectiv art. 59 pct. 9 din Regulamentul intern.
Aşadar, încercările intimatei de a demonta criticile, făcând trimitere la o Decizie necomunicată, posibil întocmită chiar pro-cauza în ceea ce priveşte conţinutul ci, nu pot înlătura caracterul nelegal al Deciziei prin care i-a fost suspendat raportul de muncă.
Suspiciunea că Decizia nr. 426/09.01.2014 este întocmită pro cauza rezultă din cuprinsul Deciziei contestate, nr. 31/09.01.2014, în preamulul căreia se face trimitere la “solicitarea Departamentului Relaţii de Muncă Politici şi Proceduri înregistrată cu DRV 426/09.01.2014” şi nicidecum la Decizia Preşedintelui comisiei de cercetare disciplinară.
Consideră că nu poate fi primită susţinerea intimatei potrivit căreia această solicitare se referă la decizia Preşedintelui Comisiei de disciplină înregistrată sun nr. 126/2014, argumentele intimatei neavând o bază legală sau convenţională.
Intimata, în încercarea de a forţa concluzia indicată la pct. 11 din prezenta (fila 3 din întâmpinare) susţine că, potrivit Regulamentului de organizare al [].
Departamentul Relaţii de Muncă Politici şi Proceduri asigură serviciile de secretariat pentru comisia de disciplină.
Or, această afirmaţie este falsă – acest departament, potrivii Regulamentului de organizare al [] organizează şi participă în comisiile de cercetare disciplinară, regulamentul neavând vreo prevedere care să indice că asigură şi secretariatul comisiei, secretariatul fiind asigurat de o persoană potrivit dispoziţiilor ari. 44 alin. (2) din regulamentul intern al [].
Ca şi observaţie, deşi se invocă prevederi ale Regulemantului de organizare al [], intimata omite să indice articolul în baza căruia Departamentul Relaţii de Muncă Politici şi Proceduri asigură în mod expres serviciile de secretariat pentru comisia de cercetare disciplinară şi nici nu depune în probaţiune acest document.
Chiar dacă am accepta această motivare, acest departament, asigurând serviciile de secretariat ale comisiei de cercetare ar fi putut în cel mai bun caz, din punctul de vedere al angajatorului, să transmită, ca un simplu curier. Departamentului de resurse umane actele emanând de la comisia de cercetare dar nicidecum o solicitare proprie, aşa cum rezultă din preambulul decizia nr.31/2014.
Având în vedere aceste suspiciuni fondate, solicită să înlăture din materialul probator Decizia nr. 426/09.01.2014.
O a doua critică a deciziei de suspendare nr. 31/09.01.2014 vizează competenţa de semnare a Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 31/09.01.2014, contestatorul susţinând că această decizie nu putea fi semnată, raportat la dispoziţiile art. 59, pct. 9, decât de Preşedintele comisiei de cercetare disciplinară, şi nicidecum de către Şeful departamentului de resurse umane şi de către supervizor.
Raportat la aceasta critică, în cuprinsul întâmpinării, intimata susţine că decizia de suspendare a fost semnală în conform regulamentului de funcţionare şi a Ordinului C0003.23-2013.
Dacă în ceea ce priveşte nerespectarea regulamentului de funcţionare a făcut deja referire mai sus, în ceea ce priveşte Ordinul C0003.23-2013, se impun câteva observaţii.
Ordinul Preşedintelui [] nr. C0003.23-2013 privind limitele de autoritate şi semnare documente este un simplu document, ce nu poartă antetul [], vreun element care să indice că provin de la intimată şi, poate cel mai flagrant, nu cuprinde semnătura Preşedintelui [].
Cu alte cuvinte, documentul prezentat (care nici măcar nu poartă semnătura conform cu originalul pe copia comunicată nouă) nu are nici o valoare atât timp cât nu poartă şi semnătura emitentului, respectiv a Preşedintelui []. In lipsa acestei semnături care să garanteze conţinutul documentului, respectiv mandatul de semnare al documentelor, proba depusă de intimată nu arc nici o valoare probatorie.
Chiar şi aşa, Ordinul Preşedintelui [] nr. C0003.23-2013 privind limitele de autoritate şi semnare documente, nu poale conţine prevederi contrare Regulamentului intern, care, aşa cum a arătat şi intimata, este izvor de drept în dreptul muncii, astfel încât, acest ordin, nu poate modifica Regulamentul intern al [].
Un al treilea motiv pentru care a solicitat anularea Deciziei nr. 31/2014 se referă la faptul că, intimata nu a respectat prevederile art. 59 din Regulamentul intern, respectiv inexistenţa în speţă a motivelor care să impună această măsură.
Astfel, deşi nu este menţionat în cuprinsul deciziei, aflăm pentru prima dată motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării contractului: “… ar fi putui influenţa negativ efectuarea cercetărilor, prin presiuni asupra martorilor propuşi pentru audiere şi a celorlalţi salariaţi care urmau să fie cercetaţi disciplinar, prin crearea unei situaţii şi mai tensionate la locul de muncă, existând deja tensiuni între aceştia şi ceilalţi colegi.
O astfel de motivare nu poale să justifice aplicarea măsurii deoarece:
- în ceea ce il priveşte, comisia de cercetare disciplinară nu a audiat vreun martor în cadrul cercetării disciplinare, astfel încât posibilitatea de a influenta un martor care nu exista este un nonsens.
- Declaraţia martorei [] nu i-a fost niciodată prezentată, nu a fost dată în cadrul cercetării disciplinare fiind datată 10.01.2013, adică fix cu un an anterior momentului cercetării disciplinare.
- Surprinzător, în ciuda declaraţiei datate 10.01.2013 şi data suspendării contestatorului 10.01.2014 nu au existat tensiuni între mine şi această colegă astfel încât motivaţia invocată de intimată nu are o justificare temeinică.
Consideră că decizia de suspendare a contractului individual de muncă este netemeinică şi nelegală pentru motivele indicate pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamantul [] este salariatul paratei [] pe funcţia de supervizor Biroul Suport Canale alternative si Reţea Acceptare .
In baza sesizării nr 1071/17.12.2013 aflate in copie la fila 33 de la dosarul cauzei prin care conducererea [] era instiintata cu privire la următoarele fapte ale reclamantului : nedeclarare calităţii de asociat/administrator in firmele []. si [], declararea falsa a faptului ca nu deţine participatii de capital , in perioada iulie – august 2013, in zile concret determinate, fie logarea mai puţin de 4, 5 sau 6 ore in sistemul informatic al băncii si pontarea a 8 ore de lucru; fie lipsa logarii si accesului pe baza de cârd de acces in sediu si pontaj de 8 ore; fie prezenta la serviciu fara utilizarea cârdului de acces, reclamantul a fost convocat sa participe la cerecetarea disciplinara pentru daat de 9.01.2014
La data de 9.01.2014 parata a emis Decizia nr 31/9.01.2014 aflata in copie la fila 7 prin care se dispune suspendarea contractului individual de munca al reclamantului pe durata cercetării sale disciplinare.
Decizia susmenţionata face obiectul prezentei contestaţii.
Potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii , republicat, contractul individual de munca poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, in condiţiile legii.
Deşi legea nu impune un anumit continui al Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă totuşi, pentru a se putea asigura dreptul la apărare al salariatului împotriva eventualelor abuzuri, acest document trebuie să cuprindă motivele pe care se bazează decizia angajatorului de a dispune suspendarea, motive care să poată li verificate atât de către salariat, dar şi de către instanţa de judecată, într-un eventual litigiu.
In cazul dedus judecaţii, intimata a reglementat in mod expres in Regulamentul Intern situaţiile in care poate fi dispusa suspendarea contractului individual de munca al salariatului cercetat disciplinar. Astfel, conform art 59 din regulament doar 3 situaţii impun impun suspendarea contractului individual de munca pe durata cerecetarii disciplinare, respectiv: existenta unor indicii in sensul salariatul cercetat ar putea sa ascunda sau sa distrugă probele care trebuie administrate in cauza sau ca ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracţiuni, sau pentru ca prin menţinerea in activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea băncii sau ar aduce prejudicii imaginii acesteia..
Or, intimata nu a aratat in decizia contestata care dintre cele 3 situaţii Regulament a fost avuta in vedere.
Abia in întâmpinare parata a a justificat luarea măsurii suspendării salariaţilor cercetaţi disciplinar, printre care si reclamantul, aratand ca prin continuarea activităţii, salariaţii cercetaţi, care isi desfăşurau activitatea in aceeaşi locaţie , ar fi putut influenta negativ efectuarea cercetărilor, prin presiuni asupra martorilor propuşi pentru audiere si a celorlalţi salariaţi care urmau sa fie cercetaţi disciplinar, prin crearea unei situaţii si mai tensionate la locul de munca, existând deja tensiuni intre aceştia si ceilalţi colegi .
Or, angajatorul nu poate complini lipsa motivării deciziei de suspendare a contractului individual de munca prin aparari făcute in fata instanţei.
Reclamantul mai critica decizia susmenţionata sub aspectul necompetentei persoanei care trebuia sa ia decizia suspendării contractului sau de munca pe durata cercetării disciplinare.
Potrivit dispoziţiilor art.59 din Regulamentul intern al paratei, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului cercetat se dispune de către Preşedintele Comisiei de Disciplină.
Or, instanţa retine ca in speţa dedusa judecaţii Decizia cu nr 31/9.01.2014 a fost emisa nu de către Preşedintele Comisiei de Disciplină ci de către un sef de departament.
In intampinarea sa, parata a încercat sa se apere aratand ca rezoluţia de suspendare i-a aparţinut Preşedintelui Comisiei de Disciplină, care, prin decizia înregistrata Iar DRU cu nr 426/9.01.2014 ( depusa in copie la dosar la fila 63) a dispus măsură suspendării contractului de munca al reclamantului pe durata cercetării sale disciplinare.
Insa in Decizia nr 31/9.01.2014, contrar susţinerilor paratei, se menţionează ca actul înregistrat sub nr 426/9.01.2014 la SRU ar fi de fapt o solicitare a Departamentului Relaţii de Munca..
Fata de acest aspect, parata s-a aparat aratand ca menţiunea din decizia 31 „solicitarea Departamentului Relaţii de Munca Politici si Proceduri, înregistrata cu nr. DRU 426/09.01.2014, privind suspendarea contractului individual de munca al domnului []…” se refera la decizia Preşedintelui Comisiei de disciplina înregistrata la DRU sub nr. 426/09.01.2014.
Aceasta decizie nu a fost insa comunicata reclamantului, fapt necontestat de parata, care a subliniat ca actul care a produs efecte sub aspectul suspendării contractului de munca al reclamantului a fost Decizia nr 31/9.01.2014.
In consecinţa instanţa apreciaza ca decizia de suspendare a contractului individual de munca al reclamantului nr. 31/9.01.2014 emisa de intimata constituie o măsură abuziva, motiv pentru care va admite cererea reclamantului si va dispune anularea acesteia, cu consecinţa obligării intimatei la plata cu titlu de despăgubire a salariului aferent perioadei suspendării in baza dispoziţiilor art 253 Codul muncii.
Conform art 453 C.pr civ va obliga intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul [], cu domiciliul ales în sector 5, Bucureşti, LA AV. VASILIU – ION CÂMPINEANU, nr. 1, bl. CARLTON, sc. A, et. 5, ap. 4 şi CNP: [], în contradictoriu cu pârâta [], cu sediul în sector 5, Bucureşti, [].
Anulează decizia nr. 31/09.01.2014 emisa de parata.
Obliga parata la plata unei despăgubiri egale cu salariile si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pe perioada suspendării.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţata in şedinţa publica azi 17.04.2014.
