Bruxelles: Creşterea salariilor din sectorul bugetar nu este însoţită de o creştere a productivităţii
În sectorul bugetar salariile au crescut de 2.800 la 3.800 de lei brut în timp ce în sectorul privat creşterea a fost de la 2.300 la 3.200 de lei brut.
Există o divergenţă între ritmul de creştere a salariilor – cu precădere a celui din sectorul bugetar – şi gradul de productivitate, este una dintre concluziile prezentate miercuri, la Bucureşti, de Isabel Grilo, şeful Direcţiei Generale de Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene. Creşterea salarială a fost accelerată şi de mărirea salariului minim pe economie de la 950 de lei, la 1.900 de lei brut.
Astfel, în sectorul bugetar salariile au crescut din jurul cifrei de 2.300 de lei la mai mult de 3.800 de lei brut, în timp ce în sectorul privat creşterea a pornit de la aproximativ 2.300 de lei şi a ajuns până la aproximativ 3.200 de lei.
De asemenea, Comisia concluzionează ca modelele actuale de creştere a salariilor sunt, cel mai probabil, nesustenabile.
„Nu este nimic rău în a creşte salariile, dimpotrivă. Însă aceste creşteri sunt sustenabile în măsura în care sunt însotiţe de dezvoltarea productivităţii”, a declarat Isabel Grilo, în cadrul conferinţei de presă, în timpul căreia reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti au plecat. Conform datelor oferite de Comisie, comparativ cu ultimul deceniu, productivitatea din 2017 a fost la aproximativ acelaşi nivel ca în 2013 sau în 2007, în condiţiile în care rata compensaţiilor este mai mult de dublă faţă de 2013 şi aproape dublă faţă de 2007.
Sursa: Mediafax